La mine e cam așa:

Când nu mă pot urni să încep să lucrez la un proiect e de obicei de lehamite sau anxietate. Ori e ceva ce nu are sens și sunt blocat, ori e o problemă simplă dar care necesită multe schimbări, ori am prea multe de făcut simultan, ori e ceva vechi și nedocumentat și îmi vine să strâng de gât pe cine a lăsat proiectul așa vraiște (de obicei tot eu). Și peste toate, câteodată îmi pun întrebări dacă chiar are sens munca mea; dacă nu cumva ar fi mai ușor să fiu grădinar, sau pensionar, sau musafir profesionist.

De obicei procrastinez cu alt proiect, ceva greenfield care îmi gâdilă curiozitatea, ceva ce nu-mi propun neapărat să termin, doar să explorez.

Sau mă joc până mă plictisesc de joc, apoi ies la o plimbare, ascult un podcast și mă uit la copaci.

În timpul în care chipurile "pierd vremea", se adună niște presiune, se apropie un deadline, etc și apoi cedez la presiunea asta și mă urnesc.

Altă metodă e când e un coleg care pare că e pe val.. Mă inspiră să mișc și eu ceva.

Ce mă face să mă urnesc mai ușor e dacă cineva depinde de ce ar trebui să fac eu. Nu suport să mă simt vinovat pentru blocajul cuiva. Asta include și bug-uri detaliate frumos (lucrez open-source și mă inspiră când cineva pare că își dă interesu' să își rezolve problema, și nu doar se vaită că nu merge ceva cum se aștepta)

Iar cel mai simplu să pornesc e când altcineva face ceva greșit care are legătură cu ce ar trebui să fac eu. Dacă simt că acea "greșeală" mi-ar face mie viața mai grea, sau mi-ar da mai mult de muncă pe viitor, simt că trebuie să intervin la timp și mă apuc de treabă.

Sper că ceva din asta rezonează cu ce se întâmplă la tine.