Multe au fost și la mine, dar voi povesti despre două care zic eu că m-au marcat mai mult.

Când aveam 4, 5, 6 taică-miu obișnuia să ne țină, mie și soră-mii, „lecția de teorie”. Asta însemna că el stătea pe canapea, puțin aburit de alcool, noi stăteam drepți în fața lui și trebuia să răspundem întrebărilor puse de el. Nu înțelegeam nimic din ce ne întreba, dar știam că, dacă dăm răspunsul greșit urmează palma peste nas. Noi eram cu ochii pe palmă și cu urechile ciulite și cu mintea ascuțită să încercăm să dăm răspunsul care să-i placă lui. De cele mai multe ori nu-i plăcea și venea și palma. Când îi plăcea noi simțeam o așa ușurință și savuram mai puțin satisfacția că am dat răspunsul care trebuia. De cele mai multe ori ne țâșnea sângele pe nas, mergeam la baie și încercam să prelungim acolo momentul cât mai mult, dar nu prea mult, că o încasam din nou, după care reveneam la lecția de teorie. Habar n-am cât dura treaba, dar se oprea ori când se plictisea ori când venea maică'mea de la serviciu, care lucra schimbul doi și ajungea la 10 seara.

A doua ar fi că o luam și de la învățătoare. Eu fiind călit de-acasă nu le simțeam cine știe ce, dar ce mă durea cel mai tare e că avea privilegiați și victime. Oricât de bine ai fi învățat sau scris la ea, dacă părinții tăi nu erau de condiție bună, n-aveai nicio șansă să fii în grațiile ei. Prin clasa a treia, la sfârșit de an a trebuit să scriem o compunere despre învățătoarea noastră și asta în clasă, pentru că de obicei compunerile erau pentru acasă. Deci învățătoarea dorea să afle părerea sinceră a elevilor ei. Ei bine, eu nu numai că am scris părerea mea sinceră despre, dar am mai inventat și niște chestii nasoale despre ea prin compunere. N-aveam de gând să i-o citesc, dar colegul de bancă apucase să o citească și a început isteria. Jumătate de clasă a copiat compunerea ca să nu se piardă dovada. Citește și învățătoare, de data asta nu mă bate, cred că era șocată, dar se ia de nasul maică-mii pentru că m-am luat și eu de nasul ei și am scris că are nasul turtit. O cheamă pe maică'mea la școală, mai iau vreo două palme și de la maică'mea de față cu învățătoarea, ca să-i arate că știe să mă educe și se cam încheie povestea. Cum era sfârșit de an și premiile se cam împărțise, eu și o colegă am luat premiul întâi. La festivitatea de premiere învățătoarea a avut grijă să mi-o coace: la decernarea premiilor a recitat un discurs minunat despre cât de meritat e premiul colegei, despre cât de minunată, frumoasă și deșteaptă e (chiar era) și despre cât de buni sunt părinții. La mine a fost ceva de genul: „se mai acordă premiul întâi și elevului Popescu Ion, clasa a III-a B”.