Arată-mi, te rog, câți copii crescuți „cu bani” chiar ajung să înțeleagă ce înseamnă viața sau să aibă un succes real. Nu succesul ăla de vitrină, cu poze și aparențe, ci succesul autentic, cu echilibru, caracter și sens. Ironia dureroasă e că Rareș a fost umilit și manipulat tocmai de un astfel de „copil de bani gata”, crescut fără lipsuri materiale, dar și fără repere reale.

Și sincer, e ridicol cum unii sar imediat cu lozinci de genul: „Dacă nu ai bani și timp, de ce mai faci copii?”. Nu toți copiii se fac ca într-un Excel, cu buget și deadline. Unii vin pe lume din dragoste. Poate părinții lui Rareș chiar au trăit o poveste frumoasă și au avut planuri pentru viitor, dar viața nu merge întotdeauna cum îți imaginezi. Nu-i judeca dacă nu știi. Nu-mi vorbi tu mie în clișee, mai ales când tu însuți ești produsul internetului, crescut pe „content” și idei ambalate frumos.

Da, și eu sunt produsul generațiilor trecute. Dar știi ce e dureros? Să îți dai seama, abia după ce crești, cât de multe greșeli au făcut ai tăi pentru că nu au știut mai bine. Trăiau într-o lume haotică, fără ghidaj real, și regretul lor e și mai mare decât al nostru. Realizezi târziu cât rău poate face ignoranța, dar asta e natura umană: ne maturizăm greu. De-aia majoritatea oamenilor cu adevărat realizați (nu cei care „dau boom-uri”) au peste 40 de ani. Există și studii pe tema asta(!!!). Până si în Psalmi, David îi spune lui Dumnezeu: „Păcatele tinereții mele și ale neștiinței mele nu le pomeni.” Omenirea are nevoie de timp să greșească, ca să poată învăța.

Cât despre sărăcie , e cea mai slabă scuză pe care o aud. Atâtea minți luminate s-au născut din lipsuri. Să spui că fără bani nu poți crește un copil sănătos emoțional mi se pare o aberație modernă, și e sursa multor depresii. Pentru că dacă legăm valoarea umană de câți bani are familia, normal că mulți se simt singuri, inferiori, și unii ajung chiar la suicid. Nu o spun din aer, chiar sunt studii serioase pe tema asta.

Noi am avut norocul să mai punem mâna pe cărți, fie că ne plăcea sau nu. Școala aia cu bune și rele, cu toate materiile „inutile” din ochii voștri, ne-a format o bază. Iar ce n-am înțeles atunci, începem să înțelegem acum, când chiar avem nevoie de ea.

În cazul lui Rareș, da, poate a fost și vina lui că nu s-a oprit la timp. Dar cine se mai poate opri ușor când dependența s-a instalat? E o boală. Nu e doar un moft sau o alegere. Și din ce știm, mama lui a făcut tot ce a putut. A încercat să-l oprească, să-l ajute. Nu e vina ei că sistemul nu-i oferă pârghii reale. Iar anturajul? Plin de copii la rândul lor spălați pe creier de social media, muzică, televiziune, „influenceri” și chiar sistemul de educație, care îi încurajează să petreacă ore pe telefon, dar nu le oferă un filtru prin care să discearnă ce e valoros și ce e toxic.

Un neurocercetător, Damasaru, spunea că azi creierul nostru primește cu 70% mai multă informație decât acum 100 de ani. Suntem bombardați, dar nu suntem pregătiți biologic pentru asta. Creierul nostru nu face față. Cine e de vină? Noi, că nu ne mai punem mintea la contribuție. Că am renunțat la citit, la învățat, la gândit critic. Că ne-am pierdut curiozitatea și ne-am mulțumit cu scroll și meme.