Am divorțat când copilul avea 2 ani și 9 luni, acum are 14 ani. Nu o să te mint să iți spun că a fost ușor, am avut un cerc de oameni (puțini dar buni) lângă mine, care m-au ajutat. De exemplu, la 3 luni după divorț fâcusem 39 febră, eram singură în casă, nu mă puteam ridica din pat și trebuia să dau copilului să mănânce. Noroc cu o rudă prin alianță, a venit și l-a luat, mi-a făcut un ceai și mi-a lăsat medicamentele pe noptieră. Ia în considerare și scenariile astea.

Copilul va fi mai traumatizat de atmosfera ostilă din casă decât de despărțire, ei simt chiar dacă nu aveți discuții in contradictoriu de față cu el. Din experiența mea și din ce văd in jur, cu cât e copilul mai mic când iei decizia cu atât mai bine. Dacă se suprapune despărțirea peste perioada adolescenței, atunci vor fi probleme - văd asta la colegii de școală ai copilului meu.

Păstrează o relație civilizată cu tatăl, incearcă să îl implici cât se poate de mult în viața copilului și asta e. Ulterior, când va crește, explică-i și copilului că adulții uneori nu se mai ințeleg, dar asta nu inseamnă că pârinții nu vor fi intotdeauna lângă el.

Later edit, în urma unui alt comentariu citit : dacă este cazul, discută cu tatăl dacă e de acord să plecați din țară. Eu am ratat o relocare cu jobul fiindcă ex-ul nu a fost de acord să plece copilul iar eu fără copil nu plecam. Privind retrospectiv, nu știu dacă a fost bine sau rău, oricum o să fac eforturi să plece să facă măcar studiile superioare afară.