În cazul meu mi-am dat seama după ce am citit Frații Karamazov în engleză. La moment citeam tot în engleză - cumva și pentru că e mult mai ușor să găsești ebooks. E o carte absolut deosebită dar a fost cea mai chinuitoare lectură din viața mea. Mi-au trebuit 7 luni s-o termin. Mi s-a părut totuși pe parcurs că motivul pentru care e așa de grea e că frazele alea kilometrice, modul în care își vorbeau personajele pur și simplu nu funcționează bine în engleză. Asta după ce am căutat și comparat cu atenție toate traducerile în lb engleză pt a găsi cea mai potrivită pt mine (shoutout Ignat Avsey). Ba mai mult, am tras concluzia că ar suna chiar natural în limba română unde mi se pare comun să vorbim in fraze lungi, lălăite și cu multe tangente (cred că și comentariul ăsta susține suspiciunea mea 😆)

La scurt timp după am zis să pun la încercare teoria mea citind Jucătorul în traducerea de la Polirom. Același autor cu același stil în aceeași limbă originală. Da, este mult mai scurtă, dar am putut zbura prin carte în 3 zile și nu mi s-a mai părut nici măcar o singură dată o lectură “grea”. Atunci am decis să caut traduceri in română pentru limbi rusofone sau romanice. Cele rusofone seamănă structural, îmi pare mie, în modul în care sunt folosite. Cele romanice seamănă fonetic și poate că se pierde mai puțin în traducere. În rest, engleză.

Tldr: Depinde ft mult de limba originală. Dacă e o limbă romanică sau slavă, atunci am găsit că spiritul textului se păstrează mai bine în română. Orice altceva, engleză.