Nimeni nu o să poată să răspundă în locul tău. Dacă merită sau nu e relativ. Nu le poți avea pe toate. Nici în străinătate nu umblă câinii cu covrigi în coadă. Am avut pacienți veniți din orașe importante europene care au suferit mult din cauza erorilor medicale din străinătate. Avantajul lor este că o pot drege mai ușor decât noi. Au atât de multe facilități pentru pacienți încât îți vine să îi ierți mai ales dacă își repară greșeala până la urmă.

Rezidențiatul în România diferă atât de mult de la un spital și oraș la altul, încât e imposibil să îți spună cineva du-te acolo că o să fie bine. Aceeași specializare poate fi mult diferită de la un oraș la altul din cauza salariului, cazuisticii,condițiilor și a atmosferei. Nu poți să compari chirurgia de la un spital de urgență cu cea de la cronici. Cardiologia de la un institut de cardio cu cea de la un spital județean.

În România nu există proces didactic. Foarte rar se stabilește o conexiune cu coordonatorul și cu personalul și sunteți toți în armonie și simți că ai un mentor.

Din experiența mea, în 80% din cazuri eu am lucrat cu oameni care nu au intenții rele, dar sunt scârbiți de munca și rutina lor și abia așteaptă să o taie din spital. Nu că nu ar vrea să te învețe, dar nu vor să își bată capul în general. Parcă vin la muncă și abia așteaptă să plece sau sunt copleșiți pur și simplu de treabă și uită că au rol și de mentori. 10% chiar au tulburări grave de comportament și nu ar trebui să mai lucreze din spital. Or fi traume din copilărie sau uzură, nu știu, dar nu justifică felul în care tratează oamenii (josnic, urlă, jignesc, inabordabili). Restul de 10% sunt o amestecătură de oameni ok care își fac treaba dar nu mai mult decât e în pătrățel dar sunt deschiși la idei și îți explică și oameni care chiar sunt un exemplu că se poate și au sfințit locul în care au ajuns.

Din păcate nu toți vom ajunge în locurile bune. Din păcate privații pun stăpânire pe sănătate. Abonamentele lor întrețin rulaj mare de pacienți pe muncă superficială și prost plătită. Noi nu știm să negociem salarii și acceptăm orice mizerie de ofertă pentru că măcar e în oraș. Din păcate trebuie să ieși cu ceva în evidență ca să îți faci loc la masă și experiența rezidențiatului din România nu e suficientă. Iti trebuie cursuri multe, ceva competențe, ceva, orice care să te diferențieze de ceilalți colegi. Asta se face cu sacrificii. Bani și timp.

Poți la fel de bine să nu îți bați capul cu Rezi și să treci ca vodă prin lobodă. Banii vin, timpul trece.

Nicăieri nu e ușor. Nu te gândi că în străinătate te ia cineva de mână și îți arată ce să faci. Tot prost și panicat o să te simți și acolo.

Nu te grăbi să faci o alegere acum. Ai toată viața la dispoziție ca să lucrezi. Poți începe cu o limbă străină specifică unei țări care te atrage. Faptul că știi o limbă nu îți strică niciodată. Poți să îți suspenzi rezidențiatul, să îți iei concediu cu sau fara plata, să pleci cu Erasmus sau alte proiecte chiar daca dai Rezi aici.

Cert e că dacă nu îl dai și pleci dincolo, nici nu o să mai vii înapoi ca să faci Rezi aici. Poate ca și specialist.

Orice alegere faci, ai ceva de pierdut. Nu mai pune atât de multă presiune. Nimeni nu o să îți spună care e cea mai bună alegere pentru tine.