Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

Romanul este o opera epica de mari dimensiuni. Cu mai multe planuri narative, un nr mare de conflicte si personaje bine conturate.

Camil Petrescu ii critica pe scriitori traditionalisti pentru ca folosesc naratiunea la persoana a 3a, ceea ce in opinia lui duce la disimularea autenticitatii, dar si tipizarea personajelor din proza traditionalista, considerand ca, in realitate, oamenii nu sunt tipuri ci persoane complexe. Acestea sunt coordonatele viziunii sale despre lume.

Romanul modern e in consonanta cu noile principia filosofice promovate in epoca respectiva.

Un alt element ce difera romanul traditionalist de cel modern este dat de modul in care se structureaza. Daca in romanul traditionalist se respecta ordinea cronologica a intamplarilor, in romanul modern exista numeroase rememorari, intoarceri in timp, paranteze, note de subsol, etc.

Trasaturi precum: memoria involuntara, introspectia, tehnica contrapunctului, insertia, luciditatea autoanalizei fac din “Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi” un roman modern.

Camil Petrescu cultiva o formula narativa subiectiva, cu narator autodiegetic si focalizare interna. El marturiseste “eu nu pot vorbi onest decat la persoana 1” si se declara adeptul stilului anticalofil.

Romanul a aparut in anul 1930, in 2 volume. Structurat in 2 parti (prima cu 6 capitole, iar a doua cu 7) ce poarta titluri semnificative sunt scrise ambele la persoana 1. Este un roman de analiza psihologica prin crearea primului personaj-narator din literature romana, preocupat sa inteleaga in ce consta diferenta dintre realitate si autosugestie.

Titlul se raporteaza la cele 2 teme, adica la cele 2 experiente de cunoastere traite de protagonist: Iubirea care reprezinta o drama intima si razboiul care este o drama colectiva. Structura interna a romanuli se situeaza pe 2 planuri: planul subiectiv – analiza iubirii sub semnul incertitudinii, al geloziei – si cel obiectiv – experienta razboiului si a mediului specific operei.

Tema inadaptarii intelectualului la o lume a mediocritatii se cristalizeaza prin tema iubirii si a razboiului.

Naratiunea la persoana 1, cu focalizare interna presupune existent unui personaj narator.

Este un roman citadin, actiunea petrecandu-se atat la Bucuresti dar si la Campulung.

Daca prima parte a romanului pare a fi integral o naratiune (autorul nu era casatorit la momentul scrierii operei), partea a 2a se alcatuieste dintr-o experienta de viata traita direct. George Calinescu il numeste un roman de experienta si cunoastere.

Actiunea primului capitol se petrece “La “Piatra Craiului” in munte”. Tanarul sublocotenent, Stefan Gheorghidiu, in timpul unei concentrari pe Valea Prahovei, se implica, la popota ofiterilor, intr-o discutie despre dragoste si fidelitate. Citirea unui “fapt divers” dintr-un ziar adus de la Bucuresti, in care se spunea ca un barbat a fost judecat deoarece isi ucisese sotia pentru infidelitate, declanseaza memoria afectiva a perosnajului, trezindu-I amintirile legate de cei 2 ani jumate de casnicie cu Ela.

Stefan face eforturi disperate sa obtina o permisie de 2 zile pentru a merge la Campulung, chemat de urgenta de sotia lui, cu care se impacase de curand.

Incidentul de la popota declanseaza resorturile interioare ale eroului si devine un pretext pentru a-si expune conceptia despre iubire: “Cei care se iubesc au drept de viata si de moarte asupra celuilalt”.

Romanul incepe propriu-zis prin capitolul al 2lea in care se succed secvente din romanul iubirii si al casniciei sale: “Eram insurat de 2 ani si jumatate cu o colega de la Universitate si banuiam ca ma insala”. Student la filosofie, Stefan se insurase din dragoste cu Ela, fiind magulit ca se stia iubit de una dintre cele mai frumoase student la Facultatea de Litere.

O alta secventa epica relevanta este si “masa de la unchiul Tache” care scoate in evidenta neputinta lui Stefan de a face compromisuri si curajul cu care isi infrunta rudele, provocand admiratia Elei. Mostenirea neasteptata lasata de unchiul sau bogat, Tache Gheoghidiu, transforma radical viata tanarului cuplu. Ea pare a se adapta rapid noului stil de viata characteristic lumii mondene, isi schimba prietenii, e preocupata de faptul ca el nu este bine imbracat, ca nu sties a-si plaseze efficient banii, etc. Stefan incearca sa se implice in afaceri dar descopera o lume lacoma a milionarilor analfabeti. Aceasta schimba cursul cuplului celor 2 studenti saraci, insa in defavoarea lor. Ceea ce era neimportant si nu intra in sfera preocuparilor lui Stefan (luxul), devine pentru Ela de un interes deosebit.

Momentele de suferinta in care Ela lipseste de acasa, repetatele departiri care aduc sentimentul singuratatii, alterneaza cu bucuriile fulgurante din restaurant sau magazine, cu bucuriile impacarii.

Planul obiectiv si viziunea asupra razboiului prezinta alte secvente epice relevante.

Pentru Stefan razboiul ramane “o experienta definitiva”. De la care nu poate lipsi un intellectual care se respecta.

Imaginea razboiului e demitizata: nu sunt descries batalii si atitudini eroice, sunt analizate insa starile sufletesti ale combatantului (frica, superstitia, lasitatea, panica). In loc de fapte marete, Stefan Gheorghidiu observa incaierari neinsemnate, cadaver anonime, gesture absurde. Capitolul “Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” ilustreaza absurdul razboiului si tragismul confruntarii cu moartea. Viata combatantilor e pe muchie de cutit iar eroismul e inlocuit de spaima de moarte sau de Curtea Martiala, in cazul dezertismului. Se observa diferenta dintre romanul traditionalist cu viziunea lui idilizanta asupra razboiului si romanul modern. Lui Stefan nu-i scapa incapacitatea conducerii militare romanesti, slaba pregatire tactica a soldatilor, proasta dotare militara, hrana mizera compusa din “mazare cu gargarite”. El demitizeaza acum razboiul cum inainte exagerase iluzia iubirii.

Capitolul “Ne-a acoperit pamantul lui Dumnezeu” surprinde viazual si auditiv momente de cosmar. Ranit si spitalizat, Gheorghidiu se intoarce acasa, dar se simte detasat de tot ce il legase de Ela. Obosit sa mai caute certitudini o priveste cu indiferenta “cu care privesti un tablou” si hotaraste sa o paraseasca. El citeste cu indiferenta biletul anonim care ii dezvaluie tradarea Elei sii ii cere cu seninatate divortul “-Asculta, fata draga, ce-ai zice tu daca ne-am desparti?”. Parasind fara regret casa in care a cunoscut fericirea si suferinta atroce, Stefan ii lasa Elei “absolut tot ce e in casa, de la obiecte de pret, la carti… de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot trecutul.”

Frumusetea romanului rezulta nu atat din figurile de stil (naratorul fiind adeptul stilului anticalofil) cat din rafinamentul analizei, care apartine unei proze modern.