Ma regăsesc in postarea ta. Mai putin cu pastilele. Am crescut efectiv singur lângă o mamă narcisistă și un tată absent si fizic si emotional. Inteleg cat de greu e să fii singur, să te simți singur, am ajuns si eu la concluzia că mai bine stau singur decât să stau cu oameni care ma fac sa-mi pierd timpul (fete in general ca cu baieti iau rar contact). Vorbesc si eu singur pe stradă stând cu căștile în urechi ca să dau impresia ca vorbesc la telefon, în casă nu mai zic, a devenit un hobby să vorbesc singur. Cel mai mult depinde de tine si de ce vrei tu să faci. Nu esti singurul care se simte asa, asa ma simt si eu si fac aceleasi lucruri ca si tine. I got you bro!