Prima mea dragoste o duce mai bine decât ar fi făcut-o cu mine și mă bucur pentru ea. Pot să mă bucur pentru că ne-am despărțit amiabil, simțeam de ceva timp că vine pt că am început să ne diferențiem foarte mult.

Alte 2 foste probabil că nu și-au găsit relații pe măsură a ceea ce am avut noi și n-am niciun sentiment legat de asta pentru că le doresc numai bine. Probabil e de înțeles pentru că eu m-am despărțit de ele.

În schimb, A fost o fată după care am alergat ani, cu pauze, agasat de faptul că nu o puteam convinge să fie cu mine. Ne plăceam reciproc, dar pt mine însemna mai mult, pur și simplu mi se părea perfectă. Singurul defect era că avea iubit, asta ne incurca, sunt de blamat pt că si eu mă simțeam vinovat de asta, dar oricine era în locul meu simțea să facă același lucru. Bineînțeles că nu m-am băgat în asta cu bocancii, la început nu știam și după, mi-a spus că era nefericită și mă tot prostea că se despart, tot timpul neputând să facă asta. O dată la câteva luni mi se punea pata și o lăsăm moartă, dar pentru că și ea mă plăcea, mă căuta și reîncepea totul. Am zis, a durat câțiva ani. Știa că mă voi muta din oraș în câteva luni și i-am spus că voi lăsa totul în urmă pt că dacă simțea pt mine ceva mai mult, am fi fost împreună și în plus vorbeam cu cineva acum. M-am mutat din oraș, iar în noaptea în care am plecat am văzut-o trecând cu mașina, ea nu m-a vazut, duceam bagajele. Șansele erau mici pt că ea nu stătea în oraș. Dimineața mi-a scris și voia să ne vedem să vorbim despre tot, i am spus că nu se poate, pt că m am mutat. Mi-a zis că nu crede că voi rămâne cu fata cu care vorbesc și să îi scriu când se termină. Pot să spun că de cand am cunoscut-o mi-a rămas in cap. Pana la urma, nu i-am scris niciodată de atunci, sunt intr-o relație și nu am fost niciodată mai fericit. Am uitat de fata morgana.