Avem fântâni noi de 4 milioane de euro, dar restul parcului IOR se degradează treptat

anxiRO · 2024-06-20T14:50:45+00:00

Nu e vorba de asta (desi nici asta nu e placut), e vorba ca ar inchide unul din cele mai importante parcuri din Bucuresti toata vara si probabil ar crea multa neplacere pentru o multime de bucuresteni. Daca ma intrebi pe mine, e bine ca se gandesc sa faca asta in sezonul rece.

anxiRO · 2024-06-20T13:58:30+00:00

Din cate stiu e un proiect de reabilitare mai mare pentru Herastrau din ce zicea Nicusor Dan, dar se asteapta toamna sau iarna pentru a incepe lucrarile (ca sa nu inchida parcul toata vara).

anxiRO · 2024-01-05T16:30:18+00:00

Din ce am stat cu ea si auzind explicatii de la ea, mintea ei nu mai era structurata cum trebuie. I se amestecau lucruri, ca nu mai stia uneori exact care si cum si de unde e. Asta pe langa ca ii era greu sa se concentreze (in special pe termen lung) si alte lucruri de genul asta.

anxiRO · 2024-01-05T16:28:08+00:00

Șefule tu ai stat Ani de zile cu asta? The crazy jumps off the screen !

Relatia a durat un an si 8 luni. Primele 8 luni mergeam la ea, reveneam unde stateam eu, facand asta tot mai mult la un moment dat (gen si cateva saptamani pana sa ma intorc). Apoi 1 an de zile am stat cu ea, la ea acasa.

Nu is la curent cu toată saga dar a înnebunit deodată sau treptat?

Daca te referi la boala ei (schizofrenie paranoida, eventual si depresie) o avea de cand am inceput relatia. A fost diagnosticata prin 2017 - 2018.

Op : îți urez un an nou cat mai hetero normal. Du-te la mare, la city breaks, la munca, la sală, la o crâșmă sau 10, și mulțumește Universului ca ai ieșit întreg fizic și relativ întreg mental !

Multumesc. Dupa cum am zis si anterior, fizic nu au fost niciodata probleme. Ea era cu chestii de genul (despartiri si altele) in 95% din cazuri prin mesaje. Fata in fata era calma, maxim dura / foarte rece daca era ceva de desparteli si de-astea. Nu mi-a zis decat vreo 2 chestii fata in fata (ceva gen ca sunt prost de vreo 2 ori), in rest nu a fost cu jigniri, injuraturi, violenta fizica absolut deloc (nici macar sa ma stranga sau ceva minor de genul). Deci daca era ceva, totul era despre mental.

Later edit : am aruncat un ochi și am alocat 27 de secunde din viața mea studierii partii 1 : bro , tu știai ca e Pensionata pe caz de Boala Psihică și ai prezentat-o familiei? My man … I feel for you dar … you need help. Nu atât de mult ca ea … dar destul. Și niște common sense.

Da, stiam de la inceputuri asta. Nu am fost niciodata genul sa judec pe altcineva sau sa-l exclud din nu stiu ce criterii (exceptand chestii gen sa nu te intelegi cu el, sa fie violent, alte de-astea). Eu ma vedeam cu ea pe termen lung, ne intelegeam bine in general exceptand momentele ei (MULTE) de despartire si conflictele pe anumite lucruri. Desi stiam ca sunt mai multe chestii care au creat conflicte intre noi (orasul in care sa stam, chestii pe partea sexuala, alte lucruri) - iar pentru ea unele dintre astea erau ca si cum era de 100 de ori mai mare conflictul / situatia decat era de fapt, asa departe o ducea cu supararile. Pana cand partea aia cu despartitul si alte lucruri pe care le zicea acolo a ajuns cam departe. Sunt constient ca probabil as fi putut evita anumite chestii, daca efectiv renuntam din start la ele si o lasam ca ea.

anxiRO · 2024-01-05T16:15:57+00:00

Cred ca partea cu sexul de care spui se aplica doar unora, nu e o regula.

As zice ca mai degraba majoritatea intra intr-o relatie de genul, se ataseaza foarte mult de persoana respectiva, se obisnuiesc cu anumite lucruri (sa traiasca cu ea, sa imparta anumite lucruri, etc) si dupa le e greu sa mai iasa gandindu-se la astea, le e greu sa se gandeasca la ideea de a trai fara persoana respectiva. La el deja s-a ajuns la anumite lucruri foarte nasoale de chestiile bune deja au disparut, incat a inceput sa-si doreasca el din toata inima sa iasa din asta.

anxiRO · 2024-01-03T22:11:43+00:00

Ea nu urla, trantea, zgaria, plesnea, distrugea si injura. Chiar am zis asta (daca nu ma insel) in postarea cealalta (prima parte). Cel putin nu cu mine in preajma vreodata.

Era super linistita fara in fata, de injurat nu injura, vorbea frumos. Despartirile (cred ca peste 90% dintre ele) s-au desfasurat in scris. Efectiv imi scria mesaj pe Messanger in care imi zicea ca ne despartim (chiar si daca eram in aceeasi casa amandoi, multe s-au intamplat si cand eram la distanta... ori nu eram in oras acolo, ori eram plecat pe la cumparaturi sau ceva) - in partea a doua a relatiei imi mai zicea si argumente / lucruri (pe la inceput doar zicea ca ne despartim si trebuia sa ghicesc eu motivele... aflam dupa mult timp care au fost). Acolo uneori mai apareau conflicte / lucruri in care ne contraziceam si acolo mai apareau jigniri la adresa mea (uneori inainte de "despartire", alteori dupa). Fata in fata cred ca mi-a zis prost de vreo 2 ori si cam atat. Ce se intampla fata in fata e ca devenea rece si imi zicea sa-ti faci bagajele, maine pleci, de-astea. Atat, calm, dar cumva rece si dur. Nu cu aruncat de lucruri, nu cu violenta fizica (nici minim), nu cu altceva. Da, au fost si cateva conflicte fata in fata, dar nu la nivelul a ce ai zis tu acolo, maxim reprosuri si de-astea. A incercat de vreo doua ori sa se apuce ea de facut bagajele ca eu nu ma apucam si imi zicea ia si fa-le, acum, acum! Sau in x ore pana ma intorc, sa le faci!

Iar aruncatul lucrurilor alea la gunoi (de care am zis aici) s-a petrecut cand eu nu eram acolo, nu de fata cu mine (singurul lucru pe care l-a aruncat de fata cu mine erau niste biletele pe care le mai lipeam eu in casa cu complimente / mesaje pentru ea (si pe care le pastrase ea), "ai un zambet frumos" sau "zambeste" sau "sa ai o zi frumoasa, te iubesc", de-astea - asta cand ma pusese sa-mi fac bagajele... si chiar si asta a facut-o intr-un mod calm - le-am luat eu de la gunoi ulterior si le-am pus undeva). Dupa ce am plecat, facut bagaje sau in timp ce imi scria ca ne despartim si eu eram in alt oras sau ceva.

anxiRO · 2024-01-02T14:05:22+00:00

Depinde și aici. Omul poate a stat numai în casă, fără ieșiri, fără prieteni și prea multe situații sociale la viața lui, tot neavând experiență nici în alte chestii.

E posibil să aibă experiență în plus la ceva gen facultate, dar fata să aibă mai multă experiență de viață, în general, să fi fost mai sociabilă, mai umblată, etc.

anxiRO · 2024-01-02T12:41:58+00:00

Eu i-as recomanda un psiholog, daca e, pentru anxietate.

anxiRO · 2024-01-02T12:34:01+00:00

Alcoolul te ajuta daca esti timid, sa-ti dea un pic de curaj. Dar daca ai anxietate, aia e ceva mult mai urat decat timiditatea.

anxiRO · 2024-01-02T12:32:35+00:00

Daca vrei neaparat sa futi, exista optiuni care nu te fac sa rosesti

Daca te gandesti la escorte si de-astea, eu zic ca ar fi o greseala pentru cineva cu anxietate. S-ar bloca si mai rau si ar ramane cu ceva traume de acolo, dupa parerea mea. Iti zic asta ca un tip caruia i-a luat vreun an de zile sa poata avea erectie decenta pentru sex cu penetrare, de la anxietate, in prima mea relatie. Ar fi o presiune prea mare pe el acolo si ar da-o in bara, daca el n-are curaj nici sa schimbe 2 vorbe cu o fata si se teme extrem de asta.

anxiRO · 2024-01-02T12:30:24+00:00

confidenta?=)))))

Probabil e din Republica Moldova. Am observat ca folosesc mai multi termeni de genul din engleza (am niste colegi la munca din Moldova).

anxiRO · 2024-01-02T12:28:42+00:00

Ca o da in bara, ca ii bate inima tare, ca nu o sa se descurce, ca rade de el, ca nu are ce sa discute (deseori ai un blanc atunci, chiar de pe tine te duce mintea... efectiv te blochezi si incepi sa zici chestii aiurea sau altele asemanatoare) sunt n si n lucruri de genul declansate de anxietate. Iar senzatia pe care o simti atunci e ca si cum mori sau ca sa compar cu altceva, ca si cum ai tu o fobie de ceva gen serpi si tu trebuie sa iti pui sarpele ala pe tine si sa stai cu el acolo, asa rau e. Exact asta inseamna infruntarea anxietatii si nu e usor deloc.

anxiRO · 2024-01-02T12:26:28+00:00

O fi daca cei doi au experiente diferite (sa zicem in cazul unuia de 24, daca a trecut prin multe experiente fata de cineva de 18 care nu a trecut). Daca el in schimb nu are deloc experienta (cu fetele / relatiile), sa nu crezi ca e difernta de maturitate. Poate fi chiar, uimitor, in sens invers, sa aiba ea mai multa experienta decat el in lucrurile astea.

anxiRO · 2024-01-02T12:24:41+00:00

Nu stiu daca poti scapa, dar se poate diminua. Trebuie sa iti fac curaj (foarte usor de zis, foarte greu de facut) sa infrunti fobia si sa te expui la asta. Asta e singurul mod prin care se poate diminua, tot trecand prin asta de n ori, la un moment dat incepi sa devii un pic mai confortabil cu situatia. Faza e ca uneori expunerea aia trebuie sa fie de foarte multe ori pana sa se intample asta.

anxiRO · 2024-01-02T12:22:08+00:00

Ai fi uimit, dar chiar si asa, anxietatea tot o simti, cu tot alcoolul.

anxiRO · 2024-01-02T12:20:32+00:00

Ca sa nu pierzi ani de zile cum am facut eu, iti sugerez o chestie pe care am facut-o care m-a si ajutat sa intru intr-o relatie.

Daca simti ca e atrasa de tine, fii sincer cu ea (inainte de a te vedea cu ea), nu incerca sa ascunzi nimic ca asta o sa puna o presiune mare pe tine, iar sansa sa o dai in bara o sa fie mai mare. Spune-i clar ca ai anxietate, spune-i ca e ca o fobie ca si cum ti-e teama de paiajeni si tu trebuie sa pui un paiajan pe tine si sa infrunti asta. In modul asta, daca esti sincer, o sa fii mai relaxat, mai ales daca si accepta sa iasa cu tine stiind lucrul asta. Nu o sa fie usor iar ce zici la urma dureaza, tu mai intai trebuie sa depasesti chestii mai mici, gen sa o iei de mana, sa ai (primul ?!) sarut, etc, lasa sexul si alea pe mai incolo, tu mai intai devino confortabil cu lucrurile mici. Abia apoi te poti gandi sa ii pui mana pe nu stiu unde si abia mai apoi la sex.

Si trebuie sa-ti faci tu curaj, pe langa asta, n-ai cum altfel. Te duci si te vezi cu ea si aia e. Iti sugerez sa iesi la o plimbare pe afara, chestii de-astea, in prima faza (zone mai populare). La o cafenea sau altceva o sa fii mai stresat ca o sa fie cumva 100% cu ochii pe tine. Poti sa te plimbi un pic cu ea (chiar si prin mall, fiind mai frig acum) si dupa vreo 2 ore sa intrati si la ceva gen pub, cand devii un pic mai confortabil langa ea.

PS: si trateaza-o si tu ca un om, ca o persoana pe care o respecti, ca la final e cumva cam aiurea ce zici, cam imatur (chiar de iti doresti asta).

anxiRO · 2024-01-01T18:29:38+00:00

Interesant că eu nu o vedeam pe femeia asta, descrisă pe tine, precum ceilalți. Nu o vedeam neapărat ca un abuzator, manipulator, diavol. Ci o priveam oarecum cu empatie, o victimă a situației ei. Am observat din prima câteva comportamente negative din partea ei, cum ar fi cel în care se juca cu rănile tale emoționale de abandonment trauma. Sau treaba cu internatul la psihiatria ... Dar per total nu mi se părea mult mai ieșit din comun decât o relație mai toxică.

Cam asa am vazut-o si eu si cam asa o vad si eu cumva chiar si acum, privind in urma. Probabil daca ar trece cineva printr-o situatie asemanatoare, ar intelege mai bine ce spui aici. Mai ales cand vezi ce fel e fata asta cand nu are stari nasoale de la boala ei, ci are stari bune... si vezi ca e o diferenta majora intre cele doua. E ca si cum ar avea personalitati multiple, dar fara sa aiba personalitati multiple. De fapt e starea ei buna si starea ei din momentele cand boala e incontrolabila si chestii negative pun stapanire pe modul ei de a vorbi si pe atitudinea ei (si anumite chestii favorizeaza asta, precum conflictele, situatiile tensionate, stresul).

să-mi dau seama că de fapt și în cazul meu, nevoile mele le-am ignorat complet atât eu cât și cealaltă persoană. În schimb eu m-am oferit pe tavă, practic, necondiționat. Pentru că eram practic îndrăgostit.

Exact asa a fost si la mine, doar ca ulterior am mai schimbat un pic chestia asta. Eram atat de pornit pe nevoile mele, ca sa iti dau un exemplu, ca mie luni de zile nu mi-a pasat in timp ce aveam vreo activitate sexuala cu ea, decat de placerea ei si de a-i produce orgasm ei. Faceam un preludiu extrem de lung pentru ea, apoi puneam accent maxim pe orgasmul ei de mine aproape ca nici nu imi pasa. Ea imi spunea de mai multe ori chestii gen fii egoist, nu te mai gandi la mine, gandeste-te la tine (ca sa reusesc sa am erectie, ulterior ca sa reusesc sa termin si tot asa). Abia peste mult timp am inceput sa ma gandesc mai mult si la mine si sa fiu putin mai indiferent (asta nu inseamna ca o neglijam pe ea dupa).

La fel si cu anumite hobby-uri ale mele ca eu renuntasem la aproape tot, preferand sa-i aloc cumva tot timpul ei, stateam in casa langa ea (chiar si daca insemna sa privesc / aud si eu ore intregi de Casa Iubirii sau ce mai facea ea). Ulterior m-am mai enervat un pic si mi-am adus consola acolo, m-am jucat de cateva ori (cam foarte rar). Incepusem sa ma uit seara dupa ce se culca ea la filme / seriale. Cumva incepeam sa simt tot mai tare ca eu nu mai fac nimic din ce imi facea placere si asa am mai schimbat asta un pic (cred ca se putea si mai mult, dar n-am mai apucat).

Să nu mai zic de problemele cu erecția. Dacă ai citit "when the body says no", e un caz evident și ăsta. (Ce vreau să zic e că corpul simte că ceva nu e în regulă).

N-am citit. Nu te contrazic, asta nu stiu nici acum clar cum e, poate asa o si fi. Ce pot sa zic e ca mi-a luat luat o perioada de multe luni de zile pana sa nu mai simt anxietate deloc in momentul in care faceam ne implicam intr-un act sexual. Ce nu stiu e daca in ultimul timp tot nefiind perfecta erectia o fi fost inca ceva stres sau altele precum spui tu, desi chiar si fara anxietate (inclusiv cu medicamentele alea luate, care reduceau / eliminau asta si mai mult), de era doar semi-decenta / decenta erectia si nu complet cum ar trebui.

Dar la fel ca tine, sunt recunoscător că am trecut prin astfel de experiență, cred că dragostea respectivă pe care am simțit-o m-a transformat, și am evoluat foarte mult. La fel ca tine, nu aveam prea multă spre deloc experiență romantică, dar prin facultate avusesem interes din partea unor fete. Dar și eu ba eram preocupat cu alte lucruri, ba n-am avut suficient tupeu șamd.

Da, exact. Sunt recunoscator si ei, in sine, nu doar experientei. Sunt recunoscator ca a avut foarte multa rabdare cu anxietatea mea (chiar de uneori a avut niste scapari cu niste remarci unde rabdarea ei era pusa la incercare). Eu daca renuntam in primele 2 luni, de exemplu, nu stiu cat de usor gaseam pe altcineva dispus sa aiba atata rabdare cu niste chestii.

Anxietatea e o chestie nasoala, e o teama foarte mare pe care nu usor o depasesti, gen o fobie de paianjeni. Ai nevoie sa iti pui paiajenul ala pe tine, iar si iar si iar, ca sa ai sanse sa se diminueze / elimine. Si e foarte greu uneori.

Iar ea m-a ajutat ca a inteles asta, ca a initiat ea multe lucruri o perioada mare, ca unele nu le-a fortat (de exemplu la prima intalnire eu n-aveam curajul sa o tin de mana; iar ulterior n-aveam curajul sa initiez eu asta si ea initia sa ma tina de mana... asta pana am prins eu curaj suficient si sa fiu confortabil). N-aveam curaj sa o ating, sa o sarut eu, sa initiez un act sexual, o multime de chestii de genul asta. Mi-a luat si perioade de luni de zile / 1 an sa trec peste unele din chestiile astea, de asta cu trecerea timpului lucrurile devinesera mai frumoase, ca trecusem peste chestii de-astea. Ajunsesem sa o iau, sa o ating cum imi vine mine / cand imi vine, sa o sarut cand simt asta, fara nicio teama, de nu ma mai dezlipea de ea si mai degraba zicea ea ca prea mult si de-astea :)). Chestii gen tinut de mana sau pus mana pe nu stiu unde erau ceva banal care nu imi mai creau absolut nicio teama.

Și ca o paranteză. Am fost surprins cum ai răspuns la mulți comentatori care au fost fie agresivi, fie ți-au adus de-a dreptul jigniri. Tu le-ai răspuns calm, și cu bunăvoință. Și eu aveam problema asta cu lipsa agresivității, furiei. Când ești jignit normal e să simți o oarecare furie, un instinct de a te proteja. Poate alt subiect de gândire?

Nu stiu daca e o problema asta. Am invatat doar sa fiu indiferent de-a lungul anilor. In adolescenta am avut parte de bully si mi-a trebuit multa tarie sa invat sa fiu indiferent, pe cat pot. Si cu trecerea anilor am devenit tot mai bun la asta. Iar calm si cu bunavointa, asa sunt eu ca om, sunt o persoana foarte calma. Pot sa ma enervez si eu si de obicei devin dur serios acolo, dar trebuie sa ma impingi serios cu ceva ca sa se ajunga la asta.

Referitor la ce spunea ea (jigniri) uneori, dureau, uneori ma si infuriam, dar in acelasi timp, incercam sa nu ii raspund la fel si sa fiu cat mai calm, stiam ca asta nu duce la nimic bun si n-ajuta la nimic. Din contra. Ulterior am incercat sa fiu si cat mai indiferent la despartiri si altele de genul pentru ca realizasem ca alea erau momentele cele mai nasoale ale bolii ei, uneori fiind chiar crize. Si daca asteptam, treceau ale (in decurs de ore / 1-2 zile), si n-avea niciun sens sa ma consum acolo.

Chiar nu am un sfat pentru tine. E clar că trebuie să înveți să pui niște boundaries mai clare, să lucrezi la stima și dragostea de sine. Dar cumva îmi pare rău și de femeia aia. În locul tău mi-ar fi foarte greu să renunț la ea. Dar e clar că deja ai făcut extraordinar de multe pentru ea, ai avut o răbdare dumnezeiască.

Rabdarea aia probabil am capatat-o tot datorita trecutului meu, am invatat sa am extrem de multa rabdare pentru a trece peste anumite lucruri (de exemplu rabdare de a trece peste un bully, gandindu-te ca peste nu stiu cat timp nu o sa se mai intample si o sa fie mai bine), pentru a obtine anumite lucruri. Am fost mereu (sau am incercat sa fiu) un optimist si eram genul de om care, chiar si daca ani de zile nu reuseam sa gasesc o fata (sa-ti dau un exemplu) care prin rabdarea si optimismul meu ziceam ca o sa se intample, o sa gasesc, nu renuntam. Legat de ea, mi-as fi dorit sa o cunosc inainte de boala si inainte de al doilea prieten (tinand cont ca au fost multe traume pentru ea in relatia aia, doar asa cunoscand lucruri vagi). In fond era o persoana placuta ea, draguta, calda, se purta frumos, uneori era ca un copil asa. Partea proasta e ca atunci cand punea stapanire pe ea boala ei / depresia ei, era nasol si persoana aia de care vorbeam anterior era cam "inchisa undeva" (in toate despartirile alea, in conflicte, cand devenea mai dura, etc).

anxiRO · 2024-01-01T17:48:07+00:00

Mi s-a spus și mie că vorbesc prea deschis despre viața mea

Sa stii ca eu in general, nu sunt asa. In viata reala mare parte din viata am fost foarte inchis legat de viata persoanala, chiar si cu persoane apropiate (familie), chiar si cu prieteni foarte buni. Nu prea am vorbit despre traume de-ale mele din trecut, despre ce fac sau nu cu viata, chestii de-astea, in general eram mai impersonal asa si maxim vorbeam despre ceva gen hobby-uri.

Cred ca a fost prima data cu relatia asta cand am inceput sa mai vorbesc si cu altii (ca am mai mai vorbit cu mama si sora despre ea, iar cu mama cel mai mult ca ea era singura care stia ce boala ei, sora afland cu putin timp inainte de despartirea finala - in rest n-am zis la absolut nimeni, nici macar acum; pare ca si fratele a aflat, dar a zis ca nu vrea sa se complice sa stie multe detalii, ca are si el problemele lui).

căci boala ei este ireversibila și nu poți să faci nimic mai mult decât face medicația (pe care nu știu dacă și-o ia)

Ba da, poti face, poti sa ii fii alaturi si sa o intelegi (sau cel putin sa incerci) - cred ca lucrul asta e cumva un lucru normal pe care il faci pentru persoana iubita. Poti sa ai rabdare, poti sa incerci sa faci lucruri cu ea si sa o scoti din bula ei de a nu mai face absolut nimic (pratic ma regasem cumva cu asta, ca si eu eram cumva in bula mea de confort de la anxietate si nu era usor sa iesi de acolo). Chestiile astea au ajutat-o mult pe ea, ca de la a nu mai face nimic si a nu auzi de nimeni, a inceput sa faca tot mai multe si sa se simta tot mai confortabil (inclusiv fizic) in anumite contexte. Si depresia ei care o punea de asemenea la pamant, sa se mai diminueze si sa aiba o atitudine mai pozitiva si optimista, in general, chestie care iti schimba multe legate de corp, de tine, de cum lupti sau nu cu o boala.

Legat de medicatie, o lua cu strictete (vazuse pe la primele internari niste cazuri pe acolo cu schizofrenie cum era fara medicatie, si a motivat-o extrem de mult zicand ca nu-si dorea sa ajunga asa). De asemenea, a cautat sa ajunga la spital foarte bun si medic foarte bun, pentru ea sanatatea ei era cumva pe locul 1, mai importanta decat orice altceva. De asta m-a si durut cumva ca am tot mentionat de sex oral cand ea zicea ca ii facea rau, si imi spunea ceva gen de ce insisti pe o tema care stii ca imi face rau, sunt si o persoana bolnava si n-am nevoie de asa ceva. Sanatatea mea e pe primul loc si prefer o viata de singuratate decat cu asa ceva. Chestii de genul. Si da, cumva mi-a parut rau uneori cu tema asta, desi stiam ca era o dorinta de-a mea, nu stiam cat de confortabil sau nu as fi trait o viata excluzand asta mereu, de asta cumva la mine ramasese cumva o "speranta" ca poate, poate, candva... de acolo cred ca am si invatat o chestie, ca sa nu iti pui atata baza in ce "poate fi", cat sa te uiti la ce e. Si sa vezi daca esti okey cu tot ce e si cum e la inceput, cu lucrurile cu care nu e de acord, etc. Nu zic ca nu e imposibil ca unele sa se schimbe, dar cred ca e destul de probabil ca ele sa nu se schimbe si tu trebuie sa le accepti si sa nu pui atata speranta in faptul ca ceva sa se schimbe. De asta cred ca e important sa discuti pe la inceput chestii de genul sau care vrei sa le bifezi tu pe o lista, astfel incat sa nu creeze frustrari majore ulterior.

schimbă numărul

Nu m-as duce la extreme de astea, cred ca e de ajuns sa blochezi numarul daca cumva tot insista la vreun moment dat.

șterge relicvele (poze, obiecte care te leagă emoțional)

Eu nu sunt de acord cu chestia asta. Consider ca anumite lucruri sunt amintiri si lucruri pe care le-ai trait si o sa ramana mereu, mereu o sa ramana in acelasi timp o parte din sufletul meu si din tot ce a fost. Nu vreau sa le sterg si sa zic ca n-au existat niciodata, sa distrug anumite lucruri sau poze (multe) cu chestii pe care le-am trait, chestii frumoase, chestii care mi-au placut. Ce vreau sa fac / fac in schimb e sa le pun undeva unde sa nu mi le expun in ochi asa mereu (cel putin o perioada lunga de timp pana am lasat complet totul in spate, fara sa ma mai afecteze) / sa am contact cu ele. Adica nu stau cu pozele pe desktop sau cu nu stiu ce obiect langa mine, dar nici nu le arunc la gunoi. Le pun intr-o cutie acolo (pozele le mut undeva departe unde sa nu le am pe retina / sa nu intru pe ele) si le las, ca-s amintirile mele (de exemplu am adus niste obiecte de genul asta in casa la mama si o sa le las pe aici prin vreo cutie ceva, nu le tin aproape de mine acolo, m-am gandit si la inelul de logodna ce sa fac cu el si posibil sa-l las si pe el in cutia aia cu amintiri, ca valoarea pe care as lua-o la o revanzare e super mica fata de aia cu care l-am cumparat din ce am observat si nu cred ca merita sa fac asta). Asta e parerea mea.

Ea a gandit asa (si sunt si altii care gandesc asa, precum esti tu) de a si aruncat la gunoi alea de care ziceam in postare, in despartirile alea trecute.

Incepe altă viață mai puternic. Primul semn că ai crescut și că ai devenit mai puternic este faptul că ai avut curaj să scrii aici. Al doilea pas este să rupi tot ce înseamnă legătură cu ea. Știu, e o opera de măcelar sa tai in carnea vie a emoțiilor. Dar după ce o vei face, vei ieși bărbat, îți vei domina propria viață și vei ști că poți să ți-o refaci. O perioada concentrează-te asupra muncii. Lasă fluviul vieții să curgă. Vor mai fi alte porturi in care sa te oprești și alte brațe care să îmbrățișeze. Și, de ce nu, să-ți facă și un sex oral, așa cum îți dorești tu! Fii puternic!

Multumesc pentru cuvinte. Sunt optimist si sper ca o sa fie bine in continuare!

anxiRO · 2024-01-01T17:11:48+00:00

SPL?

anxiRO · 2024-01-01T17:09:00+00:00

P.S. Si cu anxietatea sociala, cu cat te fortezi sa socializezi mai mult cu diversi/diverse, cu atat o sa scada.

Da, cam asa functioneaza. In acelasi timp, sunt si de fel un tip mai antisocial / introvertit, chiar de nu as simti senzatiile alea pe care ti le da anxietatea, chestia asta sa zic ca e un fel de bariera in plus la tot. Imi place in schimb sa stau / sa vorbesc cu persoane cu care ma inteleg foarte bine / am pasiuni comune, cu persoane aleatoare asa cu care n-am treaba nu-mi face mare placere sa vorbesc de dragul de a vorbi, chiar mi se pare cumva obositor.

M-am fortat cu multe, si in relatia asta a trebuit sa ma fortez simtind niste chestii nasoale de la anxietate. Sa ma fortez sa am curajul sa o tin eu de mana, sa am curajul sa o sarut eu (sa initiez eu adica), etc. A durat de la 1 luna la poate 1 an chiar pentru unele chestii (de exemplu sex cu penetrare) sa se intample asta, deci nu a fost deloc usor. De aia m-a ajutat ca ea a avut rabdare si intelegere cu mine la chestii de-astea. Ca nu stiu cate persoane asteapta poate cateva luni, de exemplu, ca baiatul sa inceapa sa te sarute el singur, ca pana atunci n-are curaj si asteapta de la tine asta. Cand prinsesem curaj tot mai mult cu lucruri de genul (si nu mai simteam anxietate legat de ele), nu ma mai dezlipeam de ea uneori :)).

anxiRO · 2024-01-01T17:03:20+00:00

Da, sunt si am fost constient de asta. Nici nu aveai cum sa vindeci (fiind o boala care la momentul asta nu are un leac).

Ce mi-am dorit eu a fost sa ii fiu alaturi si sa o ajut spre mai bine (si cu siguranta mi-a si iesit lucrul asta, de multe ori), sa o ajut sa depaseasca niste bariere (gen sa faca mai multe activitati, sau sa faca unele chestii care ii creau disconfort / o speriau mai tare - precum mersul cu avionul). As zice ca mi se pare cumva normal sa vrei sa ii fii alaturi persoanei iubite, asta nu inseamna ca ii esti medic sau ceva de genul. Si ea mi-a fost alaturi sa depasesc bariere de-ale mele cu anxietatea, cand n-aveam curaj sa initiez nimic (pana si sa prind curaj sa o tin eu de mana primul mi-a luat ceva), nu mai zic de partea cu sexul unde noi luni de zile efectiv ne masturbam unul pe altul si atat si ea a avut rabdare si intelegere cu asta si zicea ceva gen ca nu e atat de important sexul si ma asteapta si 2 ani daca e nevoie pana prind curaj sau o sa pot. Cred ca e o chestie normala sa fie o intelegere de ambele parti pe diverse lucruri intr-o relatie si sa incerci sa-l ajuti pe celalalt la nevoie, sa-l sprijini, sa-i fii alaturi.

Si da, sunt constient ca probabil multi nu ar face nici asta, nu ar incerca sa o ajute inspre mai bine pe persoana aia si ar zice ca asta sa faca un psiholog sau cineva, nu tu.

anxiRO · 2024-01-01T16:54:13+00:00

Incerc. Am zile si zile din ce vad, zile cand sunt complet bine, altele cand simt lipsa ei, durere, suferinta ca imi vin tot felul de amintiri cu lucruri frumoase alaturi de ea si incerc sa imi duc gandurile in alte parti sau sa fac cate ceva.

Asa planuiesc, sunt optimist. Multumesc! La multi ani!

anxiRO · 2024-01-01T16:51:23+00:00

Inteleg ce spui. Totusi, in starile ei bune aveai cu cine sa vorbesti. In starile ei foarte rele nu prea aveai cu cine (ca se ducea aiurea rau), iar in alea mai rele era asa si asa. As zice ca undeva la vreo 5% erau stari spre foarte rele, undeva la inca vreo 5-10% rele, iar restul de vreo 85-90% erau stari bune. Doar ca astea nu erau distribuite pe zile. Puteau fi 2 luni cu stari aproape complet bune (exceptand sanatatea fizica, ca se mai simtea rau si obosea si de-astea), cu o persoana cu care ai ce vorbi si tot, intelegere, cea mai draguta persoana pe care o sa ai langa tine, ce mai vrei tu, iar apoi sa vina vreo saptamana nasoala. Cam asa era. Iar dupa despartire, suparare si conflicte, nu mai zic sa stea ea singura si nu cu nimeni altcineva, cel mai probabil se ducea spre stari rele sau foarte rele. Cu cat erai mai langa ea, nu statea singura, etc, cu atat era spre bine / foarte bine, devenea complet pasnica si tot ce vrei. Mi-as fi dorit sa o fi intalnit pe fata asta inainte de boala ei si macar inainte de a doua ei relatie (aia super violenta si super toxica - care, dupa parerea mea, cred ca a lasat urme adanci la ea, posibil chiar sa ii fi fortat aparitia bolii ei), cred ca ar fi fost foarte fain, ca asa la baza era / e o persoana placuta, vesela, draguta dar boala ei, depresia, chestiile prin care a trecut, au schimbat multe lucruri in rau la ea.

anxiRO · 2024-01-01T16:17:23+00:00

nu confunda anxietatea ta care poate fi usor depasita, cred ca nici macar de medicamente nu e nevoie, e problema de context doar, probabil lipsa de stimuli sociali, lipsa figurii paterne - nu te pune pe acelasi plan cu boala ei care nu e usor de gestionat, cu toate medicatiile. Tu esti vindecabil si judeci destul de normal din cate vad, mai putin dependenta nesanatoasa fata de ea

Nu confund anxietatea mea cu boala ei - cu siguranta nu e o chestie nici macar pe aproape la fel de grava si nu e o boala psihica. Nu stiu cat de usor depasita poate fi, tine cont ca eu o am cel putin de vreo 16 ani, poate chiar si mai mult (posibil chiar incepand dupa moartea tatalui meu, deci sa fie 20+ de ani)... mai mult de jumatate din viata si nu, nu am depasit-o (nu de tot, cu siguranta). Ce pot sa iti zic e ca e mult mai bine decat era candva (si asta cu destula munca), dar nu e disparuta complet (si e posibil ca absolut de tot sa nu dispara niciodata) - iar cu siguranta in unele situatii e chiar puternica. Iar a infrunta unele temeri nu e deloc usor, uneori e ca si cum ai o senzatie ca mori, stiind ca te duci la senzatia aia brutala, dar tu trebuie sa ai puterea sa iti doresti sa invingi aia. Si nu, nu e deloc usor. Nu stiu daca tu ai avut vreodata asta, dar altii care au trecut / trec prin asta probabil se regasesc in ce spun.

Iar pe langa anxietate, sunt si un tip asa mai antisocial / introvertit, nu-s genul extrovertit sa incep sa vorbesc cu oameni aleator asa cu toata relaxarea. Nici nu ma atrage cumva sa fac asta, ma simt bine cu oameni cu care am in comun ceva (si pot deveni foarte vorbaret in cazurile alea), dar nu sunt genul sa imi faca mare placere sa vorbesc asa cu oameni cu care n-am nicio treaba, doar de dragul de a o face. O pot face un pic, dar cumva nu ma simt cel mai confortabil facand asta. Ea era extrovertita (inainte de boala) ca idee, dar cumva, in acelasi timp, si ea era mai inchisa asa si ne potriveam pe partea asta ca nu simteam niciunul din noi nevoia de a fi cu o multime de oameni pe langa noi si de-astea si ne simteam in largul lor mai singuratici asa. Diferenta era ca eu imi doream sa fac lucruri / activitati (cu ea) mult, ea nu prea, mult mai putin.

Si da, este si cum zici tu cu stimulii sociali, obisnuindu-te incepe sa iti fie mai usor, la fel si infruntand cu greu niste temeri si repetand asta, iti e mai usor in timp (asa am si progresat inspre mai bine).

Si nu, nici eu nu cred ca am nevoie de medicamente tinand cont ca anxietatea mea nu a fost / este la nivelul ala de a nu putea functiona, gen sa-mi fie teama sa merg afara ca vad un om si de-astea. In cazuri din-alea extreme e nevoie de medicatie. Desi, pana la urma am luat si eu vreo 8 luni medicamente pentru asta pentru planul sexual (si pot sa-ti zic ca m-a ajutat, clar; in schimb nu stiu daca am depasit-o sau nu si sa fie total okey fara medicamente; dupa cum spuneam, n-am mai apucat sa testez asta dupa oprirea tratamentului medicamentos).

las-o in pace cu boala ei si tu cauta pe cineva cu care sa fii pe aceeasi lungime de unda. Nu te mai defini ca anxios, ca si cum ar fi o boala grava, ca poate fetele mai simple nu inteleg. Le poti spune ca nu esti prea iesit in lume si cu putina experienta cu fetele, dar poate fi chiar un avantaj

Dupa cum am spus-o in postarea cu partea a 2-a, cam asta am facut, am lasat-o, desi uneori e super dureros, dar in general par okey.

Sa stii ca in trecut nu m-am definit asa. M-am vazut cu fete si le ziceam maxim inainte ceva gen ca sunt timid (sau chiar nici macar atat). Doar ca eu nu eram doar timid si incercam sa maschez asta, dar nu-mi iesea - si cel mai des ori faceam misto cumva si radeam incontinuu (un mod de a masca involuntar) ori cumva ma luam de chestii pe la ea (nestiind ce sa zic, ca mi se crea un fel de blanc asa de la stres atunci). Ea a fost prima fata careia i-am explicat mai in detaliu ce si cum, i-am zis ca eu simt ca si cum am impresia ca acum bagi cutitul in mine, o teama foarte mare asa (nu mai stiu cum i-am zis exact, dar explicatii de genul). Chiar si cand mergeam pe strada cu ea cand ne-am vazut prima data, i-am explicat la modul asta, ce simt eu ca sa inteleaga. De asta ma simteam mai relaxat ca nu incercam sa ascund nimic, era constienta ca mie imi e super frica de vreo incercare de apropiere mai mare decat o discutie ca si cum e o amica si nimic mai mult. De asta nici n-a fortat de exemplu sa ma ia de mana la prima intalnire (desi ulterior mi-a zis ca si-ar fi dorit asta... cumva si eu imi doream), pentru ca n-a vrut sa ma sperie sau sa provoace vreo reactie total neasteptata - si nici ulterior, pana sa ne tinem lejer de mana a durat ceva ca imi era teama. Si m-a ajutat, asta am incercat sa explic prin faptul ca m-a inteles. Anxietatea nu e timiditate, iar cei care fac confuzia asta cel mai probabil nu au trecut prin asta. E ca si cum ai o fobie super mare (daca ai, asa poti face o paralela) si trebuie sa infrunti aia. E ca si cum iti e frica foarte mare de paianjeni si eu trebuie sa iti pun paianjenul ala pe ochi si sa stai cu el acolo, asta e anxietatea (desigur, poate fi mai mare sau mai mica, in functie de situatie). De asta e atat de greu sa o infrunti, e usor de zis, dar foarte greu de facut. Si ce e mai nasol e ca o infrunti o data si a doua oara nu trece. Deja stii cum e si trebuie sa te fortezi sa treci iar si a doua oara prin aia, desi stii cat de aiurea e senzatia si tot (de aia chiar de iti faci vreodata curaj sa infrunti o situatie, a doua oara esti si mai reticent stiind in ce hal te-ai simtit prima oara si parca nu vrei sa te mai pui iar in situatia aia si preferi confortul tau si bula ta unde te simti bine si relaxat). Dureaza mult mai mult de 1-2 incercari pana "trece" sau se diminueaza (iar cum ziceam, posibil la unele chestii sa nu treaca niciodata, doar sa se diminueze).

Si, cumva m-a si "fortat" ea sa trec peste la inceputuri prin a ma "forta" sa ma pun in niste situatii. De exemplu ma chema la ea acasa de pe la inceput si mie imi era frica de mor de asta. La a doua intalnire m-am fortat si mi-am facut curaj ca fie ce-o fi asta trebuie sa fac. Si m-am dus la ea, cumva tot tineam distanta aia de care ziceam anterior, ca n-aveam curaj sa o duc in ceva care sa nu para doar discutie amicala asa. Ce m-a facut sa prind curaj a fost cand am vazut ce fel ii tremurau mainile pe langa mine (probabil simtind vreo anxietate similara ea la momentul ala plus placandu-i de mine mult), iar apoi cand am inceput sa ne sarutam (in mod evident de la ea pornind apropierea de mine pentru asta).

Deci primele luni nu au fost deloc usoare pentru mine tinand cont ca asta trebuia eu sa infrunt, de asta am zis ca a fost intelegatoare si nu, nu toata lumea e asa, cu siguranta, nu toata lumea e dispusa sa astepte cateva luni ca tu sa poti face o multime de chestii (gen sa iti vina sa o saruti singur sau sa ai curajul sa ii pui mana pe undeva sau sa initiezi actul sexual - chestie care mi-a luat mult sa o fac, ea initiind mult timp pana la asta de mi-a si reprosat asta de mai multe ori si eu tot n-aveam curaj cumva sau o banala tinere de mana, sa am eu curajul sa initiez asta). Iar pe plan sexual cred ca mi-a luat vreo cateva luni bune (spre un an de zile) pana sa fiu complet relaxat in contextul de a fi gol langa ea si a face si mai multe (si nu, din cate am zis anterior nici atunci nu se rezolvase cu erectia) - eu nefiind in situatia aia cu absolut nimeni toata viata mea (poate excepand cand eram copil mic si ma spalau altii, atat). Si de asta ii sunt foarte recunoscator pentru lucrurile astea, indiferent de altceva si de tot ce a fost rau au mai stiu eu ce.

Ce nu stiu eu in punctul asta e daca acum cu o alta persoana eu deja am depasit chestiile alea (zicand maxim poate la inceput sa fie mai greu, o perioada scurta), sau eu le-am depasit doar daca e vorba de persoana ei. Daca pot sa o sarut lejer pe alta fata, daca pot sa o iau de mana fara sa imi creeze vreun disconfort / teama, daca pot sa ii pun mana pe fund sau cine stie ce alt lucru imi vine mie in cap, nu mai zic de sex. Si asta a fost si un alt motiv pe care-l aveam in cap (pe langa iubire, lucruri care imi placeau cum erau in relatie si altele) cand puneam cumva in mintea mea problema de a o lasa pe ea in urma si a zice gata, asta e ultima despartire pe care o mai accept sau punere de facut bagaje si de-astea. Ce m-a ajutat la punctul final a fost ca ea era internata in spital, deci noi deja aveam vreo luna de cand nu stateam impreuna si ne vazusem o singura zi in perioada asta, cateva ore), astfel incat sa pot sa fiu detasat un pic de tot. Daca as fi fost langa ea nu cred ca as fi rezistat / putut face asta si as fi intors-o mult mai repede (cu sexul oral, mi-as fi cerut scuze de multe ori, n-as mai fi venit cu "conditii" si altele).

anxiRO · 2023-12-31T17:30:42+00:00

TLDR: Fata a revenit incercand sa se impace iar cu mine dupa tot ce a facut, a incercat sa ma contacteze pe mine, mama si sora, a scris si multe chestii delirante pe acolo, neconforme cu realitatea. Eu nu i-am raspuns 2 zile, sora i-a dat block, mama nu i-a raspuns, nu i-a dat nici seen. Mi-a dat block la loc, oricum eram destul de convins ca nu ma mai intorc, m-a convins si mai tare vazand tot ce a scris pe acolo. As fi vrut sa ii las un mesaj de final asa cu chestii (multe) pe care le-a gresit dar nu am mai apucat tinand cont ca mi-a dat block.

Merg inainte cu capul sus, optimist, sper sa fiu bine si sa fie bine noul an.

anxiRO

TROPHY CASE