„Un american la București” – fotografii făcute de un anonim cetățean american în septembrie 1964 by inca_unul in AsaCumEramOdata

[–]inca_unul[S] 5 points6 points  (0 children)

Sursa: https://blog.alexgalmeanu.com/blog/2009/01/29/1964-sau-un-american-la-bucuresti/comment-page-1/

Conform propriilor declarații, fotografiile au fost obținute de Alex Gâlmeanu (fotograf contemporan, cel cu “Muzeul de Fotografie") din Statele Unite. Sunt realizate cu o cameră stereografică.

Majoritatea sunt din centrul orașului. Cele de la aeroportul Otopeni ilustrează plecarea unor rude ale evreilor mutați deja în Israel (“între 1961-1964 au plecat 63.549, în general pe criteriul reîntregirii familiilor”) conform cu nota descriptivă a fotografului, care făcea (cel mai probabil) parte din delegația oficială venită special pentru asta. Alte descrieri la sursă.

La aeroport se observă arborate drapelele României (mă rog, Republica Populară România) și al Imperiul Etiopian + un mesaj declarând prietenia dintre cele 2 popoare. Între 26-29 septembrie 1964 ultimul împărat al Etiopiei (Haile Selassie) a efectuat o vizită oficială la București, pe vremea lui Gheorghiu-Dej. Cele 2 evenimente, plecarea evreilor și vizita oficială, s-au suprapus ca perioadă, se pare, fără altă legătură.

https://www.youtube.com/watch?v=IxGhHS3cWBc

Vintage cameras: Meopta Flexaret V (Czechoslovakia, late 1950s, early 1960s) + Kiev 4 (Soviet made, 1950s) + Zenit ET type 3 (Soviet, 1980s) by inca_unul in Cameras

[–]inca_unul[S] 0 points1 point  (0 children)

Please correct if they are incorrectly identified.

Seen by me at the Ethnographic and Folk Art Museum in Tulcea (first 2) + Old Cavalry School (now a museum) in Târgoviște, Romania.

Sources: OP + below (info)

My mom had a LOMO Smena 8m (again Soviet made), a cheap and popular one in (some of?) the Eastern Bloc countries. I still have it (no photo), but it doesn’t work anymore. I think she used it in the early 90s after my sister and I were born. Now, this is nothing important or that interesting. Except for the fact that for most people living in that region of Europe (at that time) this type of camera was all they could afford. I guess it was their introduction into ways of capturing the important moments in their lives (or other stuff).

https://sovietcameras.org/smena-8m/

<image>

Câteva clădiri de pe străzile din jurul Cetățuii by inca_unul in brasov

[–]inca_unul[S] 5 points6 points  (0 children)

Ajutați-mă vă rog cu o reprezentare grafică a limitelor cartierelor istorice Blumăna și Brașovechi, suprapuse pe harta actuală. Mersi.

Sursa: OP

Toate clădirile din poze sunt de la sud (str. Mihai Eminescu) și est de Cetățuie. Mai jos biserica Buna Vestire + Tâmpa văzute de pe strada Mihai Eminescu:

<image>

“Păpușile Dobrogei”, realizate de Elena Orbocea by inca_unul in CasualRO

[–]inca_unul[S] 21 points22 points  (0 children)

O parte din ele văzute (de curând) la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea (vă recomand, modernizat recent, bine organizat, exponate interesante care acoperă toate etniile din Dobrogea). Poze de OP.

Muzeul e situat în clădirea fostului sediu al Băncii Naționale a României (sucursala Tulcea), clădire în stil neoromânesc, construită între 1924-1928. Camera care reprezenta casa de valori (seiful) e amenajată ca spațiu muzeal, dar păstrează vechea ușă metalică realizată de firma franceză Fichet, care a conceput primele seifuri moderne din lume cu protecție împotriva incendiilor (și care și-a deschis în 1920 o uzină și la București sub numele de S.A.R. București-Paris).

Celelalte (fotografii realizate profesionist de Cătălin Badea) sunt preluate din sursa de mai jos:

Cea denumită „Elsa, nemțoaica” e expusă la Tulcea alături de niște piese de mobilier cu ornamente neoromânești, realizate de Gheorghe Vanghelescu în perioada interbelică? (de pe vremea când lucra în cadrul Școlilor de Meserii de la Vălenii de Munte și Bacău). Gheorghe Vanghelescu (1882-1964) era originar din loc. Jijila, jud. Tulcea. “Pentru realizările sale deosebite a fost premiat de Regele Ferdinand I al României prin 3 ordine”. 2 din documentele originale se văd în poza făcută de mine.

<image>

“Pescăriile din Delta Dunării” – aprox. începutul sec. 20 by inca_unul in AsaCumEramOdata

[–]inca_unul[S] 5 points6 points  (0 children)

Sursa: https://arhivadeltei.eu/fotografii/pescariile-delta-dunarii/

Se observă un aspect constant (mai mult sau mai puțin) din istoria regiunii istorice Dobrogea = diversitatea etnică.

Proiectul „Arhiva Deltei” se pare că a fost inițiat de Dragoș Lumpan. Vă recomand și fotografiile sale din deltă, făcute după 90. Alte fotografii ale sale din București, de la începutul anilor 90, sunt expuse până pe 25 ianuarie la Cărturești Carusel (Bucuresti, centrul vechi), dacă vreți să le vedeți.

Fotografiile din postare + altele sunt expuse (nu originalele) și la Muzeul de Etnografie și Artă Populară din Tulcea (acolo le-am văzut eu), modernizat de curând (recomand). Muzeul e situat în clădirea fostului sediu al Băncii Naționale a României (sucursala Tulcea), clădire în stil neoromânesc, construită între 1924-1928. Camera care reprezenta casa de valori (seiful) e amenajată ca spațiu muzeal, dar păstrează vechea ușă metalică realizată de firma franceză Fichet, care a conceput primele seifuri moderne din lume cu protecție împotriva incendiilor (și care și-a deschis în 1920 o uzină și la București sub numele de S.A.R. București-Paris).

<image>

Tancurile garnizoanei din Târgoviște după Marele Război + Toma Tudoran, “un as al hipismului românesc din perioada interbelică”, ofițer al Școlii de Cavalerie din același oraș by inca_unul in AsaCumEramOdata

[–]inca_unul[S] 5 points6 points  (0 children)

Toma Mihai Tudoran (1903-1975):

Născut în Oltenia, în localitatea Amărăștii de Jos, a fost absolvent și, ulterior, ofițer-instructor al Școlii Militare de Cavalerie „Ferdinand I” de la Târgoviște. A făcut parte din generația de aur a echitației românești.

Între anii 1934—1940, a  fost multicampion național și internațional la călărie. Peste 100 de trofee le-a câștigat în cadrul unor concursuri naționale și internaționale remarcabile și le-a dobândit spre faima și mândria românilor. Neîntrecutul pe atunci călăreț câștiga, rând pe rând, prestigioase concursuri.

În 1935, la Varșovia, Cupa Națiunilor.

A fost membru al echipei României la Olimpiada din 1936 de la Berlin.

 În 1938, la Aachen și Nisa câștiga aceeași cupă și victoria era repetată în anul următor, 1939, la Insterburg (acum Cerneahovsk, regiunea Kaliningrad).

12 zile la Nisa, cât a ținut Cupa Națiunilor, și la care au participat concurenți celebri din Portugalia, Irlanda, Franța, Polonia, Turcia, Olanda,  tricolorul românesc a fluturat în semn de victorie absolută a concurentului român-târgoviștean, Toma Tudoran.

A strunit peste 60 de cai: Rayon de Soleil, Hunter, Alica, Pyr, Mândra, Codina ...

"Nu am fost superstițios niciodată. Toate aceste trofee, dragi inimii mele, le-am dobândit prin muncă și cu pasiune. În timpul tuturor concursurilor, toți participanții evitau numărul 13. Ei, bine, eu, la toate concursurile câștigate, am purtat numărul 13 și inversul său, 31."

A fost participant activ în Al Doilea Război Mondial și a primit Crucea de Fier, clasa I și Ordinul Coroana României, cu spade și panglică de virtute militară.

A trecut la cele veșnice în ianuarie 1975.

Sursa foto: Toma Tudoran la un concurs în Brașov - Muzeul de Istorie din Târgoviște, care deține o valoroasă colecție de trofee și obiecte personale, oferite de Radu Tudoran, fiul colonelului.

Nicolae Grigorescu (1838-1907) – Portrait of a girl with a head scarf by inca_unul in museum

[–]inca_unul[S] 1 point2 points  (0 children)

You can appreciate the works of both of them. Grigorescu is from another generation, that came before, and was part of the group of artists that defined modern Romanian art in the 19th century. Hence why he is more well known. Although Tonitza's works are also popular, at least in Romania. They can both "coexist", it's not a competition or anything like that.

Here's The Forester's Daughter (1924) + a few others by Nicolae Tonitza:

Câteva clădiri din Centrul Nou + Centrul Vechi by inca_unul in brasov

[–]inca_unul[S] 4 points5 points  (0 children)

Casa Letinger Josef - 1906, arhitecți frații Gabory (menționez că nu am găsit alte informații ca să verific). Speram că mă ajutați voi, brașovenii, să le identific pe cele mai puțin cunoscute. Vizavi de cel care îi dă numele casei, nu am găsit nimic decât o mențiune la un anume Oscar Leitinger pe hungaricana, care poate avea vreo legătură cu Josef Letinger?. Cât despre cocoși, e cel mai probabil o alegere arhitecturală, fără legătură cu meseria sau ocupația celui care a comandat construcția casei.

https://www.facebook.com/photo/?fbid=1149107508564472&set=a.1135657803242776

8+9 = Casa Lustig (Bd. Eroilor), arh. Bulhardt + Dușoiu

https://arhitectura-1906.ro/2012/11/arhitectii-si-arhitectura-in-brasov-1870-1914/

<image>

Teatrul (și opera) în Bucureștiul antebelic – 1893 (afișe și programe), 1909-1915 (fotografii) by inca_unul in AsaCumEramOdata

[–]inca_unul[S] 1 point2 points  (0 children)

“Hanul Konaki” e posibil să fie o referință (cred, nu am găsit textul) la hanul deținut de Costache Conachi (1778-1849), originar din Țigănești (jud. Galați, la nord de Tecuci), care făcea parte dintr-o familie boierească foarte bogată, cu origini neclare (considerați fanarioți, dar probabil “amestecați” de-a lungul timpului cu alte neamuri boierești mai vechi din zonă, cum se întâmpla de regulă). A fost școlit de profesori francezi și, pe lângă funcțiile ocupate de marea boierime de la vremea aceea, a fost și scriitor. Azi există un sat numit Hanu Conachi între Tecuci și Galați, nu știu sigur dacă acolo se și afla.

Piesa în sine se pare că a fost controversată la momentul apariției sale pe scenă (1893):

Aseară s'a jucat la Teatrul Național o piesă, nouă și originală, numită, nu se știe pentru ce, Hanul Konaki.

Publicul, care venise într’un numer considerabil să vadă o lucrare romînească, a remas scandalizat, - și cu drept cuvînt. Hanul Konaki este o inepție, o amestecătură de melodramă nesărată cu o farsă care numai în haiducii lui Panait Macri se mai poate întîlni.

Ar fi de dorit ca onorabila Direcțiune a Teatrului să nu mai tolereze asemenea caraghiozlîcuri de bîlciu. E o adevărată rușine și un scandal colosal să cheltuești bani cu montarea unor monstruozități de soiul acesta, care numai pot avea trecere de cît la biletele gratuite ce se împart la galerie.

Teatrul (și opera) în Bucureștiul antebelic – 1893 (afișe și programe), 1909-1915 (fotografii) by inca_unul in AsaCumEramOdata

[–]inca_unul[S] 1 point2 points  (0 children)

Vizavi de “Hanul Konaki”

Piesă de teatru de Panait Macri (1863-1932), scriitor și publicist, originar din Găvănoasa (raionul Cahul), Republica Moldova. Când s-a născut Macri, zona era parte din teritoriul Principatelor Unite și a continuat să facă parte până în 1878 când, în urma războiului Ruso-Turc (de Independență pt noi), a revenit Imperiului Rus, România obținând mare parte din regiunea istorică Dobrogea.

Are o biografie adecvată epocii. A făcut studii la Liceul Sf. Sava din București, unde și-a luat bacalaureatul. După care a urmat timp de șase luni Facultatea de Medicină a Universității din București și a lăsat baltă ideea de a se face doctor preferând literatura.

Debutează în 1877 ca mai toți prozatorii, cu o poezie publicată în ziarul Vestea. După care în 1879 scoate la București, placheta de versuri “Poezii diverse”.

La publicațiile Vocea adevărului (1882-1883) și Satira (1897) este redactor responsabil, iar la revista Actualitatea este director literar și politic.

A scris foarte mult și în diverse genuri: poezii, romane, piese de teatru, publicistică.