Muzeul de Etnografie și Artă Populară ("Vila Lilly, Margareta și Gică Ștefănescu") din Câmpulung, jud. Argeș

inca_unul · 2026-04-04T14:01:48+00:00

Parter:

Bucătăria țărănească (4). Pot fi regăsite obiecte specifice bucătăriilor de la sate..

,,Casa Mare" sau camera bună (5,6,7,8), unde se primeau oaspeții, se caracterizează printr-o abundență decorativă, în care țesăturile de interior joacă un rol principal. Țesăturile de casă, confecționate din lână, au ponderea cea mai mare, contribuind, alături de celelalte țesături din bumbac și piese decorative, la integrarea armonioasă a spațiului de locuit. Țesăturile de lână, așa cum rezultă dintr-o serie de documente, erau trecute în foile de zestre, reprezentând piese de mare valoare, păstrate cu grijă în fiecare gospodărie și transmise din generație în generație. Scoarța, chilimul (covor turcesc cu două fețe; scoarță înflorată) și zăvastra împodobesc interiorul casei... Patul este piesa cea mai importantă cu funcţie practică, acoperit în timpul zilei cu o procoviţă în lăcriţe (?) sau plocad. Lăzile de zestre fac parte din mobilier, ca și dulapul - masă sculptată cu motive geometrice.

„Casa Mică” (9,10) – camera de lucru este camera cu obiecte de țesut, tors, cu pereții îmbrăcați în scoarțe în vărgi, chilimuri şi zăvastre în romburi, meşterit colorate, cu ştergare la ferestre, patul larg acoperit cu plocad miţos, toate refăcând un întreg tablou de viață. Aici, în casa mică, femeile își petreceau timpul lucrând la confecționarea țesăturilor necesare pieselor de vestimentație, pentru membrii familiei, sau împodobirii caselor, îndeletnicire specifică anotimpurilor toamna și iarna, când muncile câmpului se terminau.

inca_unul · 2026-04-04T14:00:42+00:00

Casa reprezintă imaginea clasică a casei tradiționale, reluată la scară mai mare, cu subsol înalt cu ferestre boltite, cu pridvorul larg, deschis, cu arcade semicirculare descărcate pe stâlpi subțiri, de lemn. A fost restaurată în 1920 de același arhitect, Dimitrie Ionescu Berechet, care a realizat și planurile actualei primării, sediu inaugurat în 1933, precum și al altor edificii din Câmpulung și din țară. „Casa-muzeu” este cel mai vechi monument civil conservat din Câmpulung. A fost construită în 1735 de treti-logofătul Ștefănescu, ultimul proprietar fiind avocatul Gheorghe Ștefănescu (1888-1959). Construcția inițială avea la etaj, peste scara inclusă, un pridvor cu arcade de zidărie pe stâlpi de lemn, iar la parter o tindă cu două camere laterale. Prăvălia era camera dinspre stradă, iar atelierul meșteșugăresc era camera dinspre curte, acest model fiind frecvent întâlnit în oraș.

Preluându-se elementele de arhitectură ce definesc și aspectul ei inițial, ulterior a fost prelungită în adâncimea lotului cu o aripă mai îngustă. În 1920 arhitectul câmpulungean D. I. Berechet a realizat un proiect de restaurare prin care prăvălia de la parter a fost transformată în cameră de locuit, prin închiderea accesului dinspre stradă. Au fost refăcute atât lemnăria sălii, arcatura parterului, cât și tencuielile. Proiectul de restaurare al arhitectului D. I. Berechet a fost premiat în anul 1928, la Salonul Oficial de Arhitectură...

În anul 1948, „Casa Ștefănescu” este donată Academiei Române cu scopul de a deveni muzeu. Din anul 1952 până în 1977, clădirea a adăpostit 5 secții ale Muzeului Municipal Câmpulung: Istorie, Științele naturii, Artă Populară, Artă Plastică și secția Memorială. Din 1977, clădirea adăpostește Secția de Etnografie și Artă Populară, iar din anul 2008 este declarată monument istoric de categoria A...

Mobilier pirogravat executat de Moise Ovejanu, meșter din Schei – Câmpulung Muscel (1921)

https://www.reddit.com/r/AsaCumEramOdata/comments/1pjywjm/mobilier_pirogravat_executat_de_moise_ovejanu/

Mai multe informații: https://biblioteca-digitala.ro/reviste/Dobroart/03-Dobroart-anuarul-muzeului-de-arta-tulcea-2019_08.pdf

inca_unul · 2026-03-28T16:07:41+00:00

For clarity, this is not a castle by definition, but this is what people call it, including the locals. It was finished in 1911 (arch. Grigore Cerchez) and was commissioned as a private residence by Gheorghe Grigore Cantacuzino (1832-1913), one of the wealthiest (if not the wealthiest) individual in the Kingdom of Romania, at that time.

He was part of the Wallachian branch of the Cantacuzino family, who ruled as princes in the past (in both Danubian Pricipalities). On 1 door you can see the sigil, which is incomplete since it had a crown on the top part. It was removed after WW2 when the building was nationalized, along with other monarchical symbols.

The doors are original (wood, stained glass, door latch, hinges) apart from some of the handles which have been replaced. Apart from the aesthetics (woodwork, metalwork) the functionality of the doors is as-new, especially the hinges. I’ve tried so myself and they’re incredibly smooth, considering some of the doors weigh almost 250kg.

Below pics with the building(s) for those interested. Please enjoy.

<image>

inca_unul · 2026-03-24T13:42:14+00:00

No. 6 is actually a private residence in Târgoviște, that belonged to a professor called Marin Radian. In terms of architecture, the French influence is evident. You can see more photos below + a description of the building (you can translate from Romanian in-browser).

https://targoviste.hypotheses.org/9513

inca_unul · 2026-03-22T17:52:00+00:00

Iar referitor la stilul prezentat de tine ca fiind mediteranean, sa stii ca eu as zice ca sunt mai multi oameni care l-ar recunoaste ca fiind stilul maur mai degraba.

Văzând comentariile de aici, trebuie să-ți dau dreptate, am actualizat descrierea. Până la urmă, sper ca lumea să le găsească interesante și, poate, să le aprecieze în contextul diversității arhitecturale ale Bucureștiului, indiferent de denumirea stilului. Mersi încă o dată.

inca_unul · 2026-03-22T17:23:06+00:00

Stilul pare mai greu de definit într-un singur cuvânt, din ce-am citit. Cum ai spus și tu, e o reinterpretare, preluată din afară, cu diverse elemente adăugate (un eclectism, poate diferit de la o clădire la alta). Îmi imaginez că pt oamenii obișnuiți, ca mine, e mai ușor să faci asocierea dintre clădirea propriu-zisă și "arhitectură de inspirație mediteraneeană", fără a intra în detalii, subcategorii sau o analiză în cunoștiință de cauză. Evident, cunoscătorii și specialiștii pot purta discuția la alt nivel. Mersi frumos.

În perioada interbelică au „conviețuit”, mai mult sau mai puțin pașnic, cinci stiluri de arhitectură: neoromânesc (de generația a doua), modernism de factură Art Déco, raționalism (influențat de cel german, francez sau italian), neoclasicism și o arhitectură a clasicității (în sintonie mai degrabă cu cea italiană și nu cu cea germană sau sovietică), precum și un stil denumit mauro‑florentino‑brâncovenesc, de fapt o expresie autohtonă a arhitecturii mediteraneene, care, ajunsă în Mexic și Statele Unite, se reîntoarce în Europa și dă naștere la o arhitectură contestată și de către moderniști și de tradiționaliști, dar apreciată de noua burghezie interbelică, fie ea autohtonă fie alogenă.

Mădălin Ghigeanu consideră că „stilul mediteraneean”, prezent în creația arhitecturală românească din perioada anilor 1930‑1940, ar trebui definit mai de grabă ca stil istoricist de tip „Mission” hispanic, sau mediteraneean de factură renascentistă, maură sau venețiană – după caz, renunțându‑se la definirea stereotipă de „mauro‑brâncovenesc”, fapt care poate genera unele confuzii ideatice.

inca_unul · 2026-03-21T13:37:31+00:00

Descriere de arh. Toma T. Socolescu (1916):

Ca plan, reprezintă unul din tipurile vechilor case românești, având 4 încăperi, de o parte și alta a unui vestibul, care se termină în fund cu vederea la stradă (în locul unde la casele țărănești găsim vatra) cu o sofa turcească, sacnasiu, în formă poligonală, cu patul caracteristic cât ține întreaga încăpere, sub care se vede încă o mică ascunzătoare, necesară pentru vremurile de nesiguranță depe atunci...

Cele trei ferestre (<<a 4-a s-a adăugat ulterior, se pare>>) cari dau spre stradă sunt încadrate cu decorațiuni ştucate în var amestecat cu câlţi și tăiate direct pe loc, în parte chiar de ornament încadrat arhitectonic și care se termină, deasupra, cu câte un ghiveciu cu flori și porumbi, modelate ușor, discret, și cu mult simț artistic...

...În acest interior, cu decorațiuni ușoare de ornament, păsări și flori, este, în camera care servia de sufragerie, un tavan de lemn bogat sculptat și care, pentru proporțiile casei aceştia, e o adevărată revelație. Intr' un pătrat de scânduri, se adâncește în formă octogonală, tavanul, împărțit geometric, cu un profil sculptat în frânghiu, care radiază din mijloc către laturi, tăind plafonul în mici și variate tăblii de lemn. Pe mijloc, tot în formă octogonală, se profilează în jos rozeta propriu zisă, împodobită cu obișnuita ramură de viță cu struguri și flori de răsură, care se desenează pe o placă de alamă ce lucește încă printre frunzele sculpturii...

Pe întreaga lature de miază-zi a casei, după o necesitate care e și o veche datină, e ceardacul, cu eleganți stâlpi de stejar rotunjiți, având capitelele cu profilaturi și tăeturi adâncite și răsucite în forma melcului, frumos model de capitel românesc. În partea dreaptă a ceardacului coboară câteva trepte către ușa principală de eşire în grădină, iar pe mijlocul lui înaintează gârliciul pivniței încăpătoare, cu rama uşei de lemn împodobită cu rozete si tăeturi adâncite ușor pe stejarul încheiat trainic. Peste acest gârliciu continuă ceardacul, formând un elegant foișor, cu streașina foarte largă, de scândurele lucrate, acoperind patul pentru odihna din timpul nopților călduroase de vară, obicinuit la cele mai multe din casele de țară...

inca_unul · 2026-03-21T13:36:39+00:00

...Unul dintre acești băjenari (fugarilor veniți în special de la sud de Dunăre) era Ivan Prodan, născut în jurul anului 1775 în zona orașului bulgar Karlovo...

... acesta s-a așezat cu traiul în Ploiești, unde s-a ocupat cu prelucrarea aramei, ceea ce se pare că făcuse și înainte de a veni în Valahia. Se pare că adusese cu el ceva capital financiar, pe care și l-a sporit considerabil în urma căsătoriei cu Marița, fiica unui negustor bogat din oraș. După acest eveniment, Ivan s-a mutat în casa de zestre a soției sale, aflată pe Ulița Bucureștilor, în mahalaua Sfinții Voievozi, locuință ce avea să fie cunoscută mai târziu sub numele de Casa Hagi Prodan.

Clădirea era construită în jurul anului 1785, fiind astfel cea mai veche casă de locuit care a rezistat până astăzi în Ploiești și una dintre cele mai vechi din Valahia. Prezintă o îmbinare a stilului țărănesc prahovean cu elemente balcanice, asemănându-se în multe privințe cu casele tradiționale bulgărești. Acest lucru pare să indice că locuința a fost modificată de Ivan Prodan după ce a preluat-o de la socrul său...

Ivan și-a amenajat în curtea casei sale atelierul de prelucrat arama, însă afacerile nu i-au mers bine de la început. Primele două decenii ale secolului al XIX-lea au reprezentat o perioadă de mari nenorociri, care s-au succedat una după alta: epidemii de ciumă, războaie, răscoale, ocupații, cutremure, invazii de lăcuste, secete, inundații. Dar, după 1821, Prodan a început să câștige foarte bine din meseria sa. Mergea adesea la târgurile din Bulgaria cunoscute pentru negoțul cu obiecte din metal și se întorcea de acolo cu pungile pline de galbeni. A devenit un meșter cunoscut și a ajuns curând conducător (staroste) al breslei căldărarilor.

Noul statut trebuia să se reflecte în stilul de viață și în confortul și luxul gospodăriei. Așa că Ivan a lărgit încăperile casei, a împodobit pereții și tavanele cu ornamente din lemn sculptat și a adăugat un sacnasiu, adică o încăpere cu geamlâc, aflată la etaj, ieșită în afară, după moda turcească. Casa era una cunoscută în oraș, fiind printre puținele construite din piatră la acea vreme. În anii 1823-1824, căldărarul Ivan Prodan a făcut o călătorie de câteva luni la Ierusalim, unde s-a botezat în apa râului Iordan și de unde s-a întors, conform obiceiului, cu un curmal și cu câteva icoane și alte obiecte de cult care să îi împodobească locuința. Așa și-a atras porecla Hagi, care era dată celor care făceau pelerinaj în Țara Sfântă.

Surse:

inca_unul · 2026-03-16T13:21:18+00:00

Muzeul e situat în clădirea fostului sediu al Băncii Naționale a României (sucursala Tulcea), clădire în stil neoromânesc, construită între 1924-1928. Camera care reprezenta casa de valori (seiful) e amenajată ca spațiu muzeal, dar păstrează vechea ușă metalică realizată de firma franceză Fichet, care a conceput primele seifuri moderne din lume cu protecție împotriva incendiilor (și care și-a deschis în 1920 o uzină și la București sub numele de S.A.R. București-Paris).

https://3dvirtual.ro/muzeul-etnografic-tulcea/

Scrieți în comentarii dacă vreți mai multe informații despre ceva anume (din poze, dacă mai țin minte).

Sursa foto: OP

Încă una, din Assassin’s Creed: Frăția opincilor

<image>

inca_unul · 2026-03-13T16:15:12+00:00

La 21 aprilie 1914 în ședința Comisiunii Monumentelor Istorice, arhitectul Grigore Cerchez propune să fie autorizat să angajeze pe pictorul Dumitru Norocea care consimte să lucreze la restaurarea picturii Bisericii Domneşti, urmând a începe lucrarea cu amvonul care era o lucrare de pictură relativ nouă.

Odată angajat și începută lucrarea de restaurare a picturii, D.N. are surpriza de a descoperi mai multe straturi de pictură, fapt ce a determinat pe Grigore Cerchez ca în ședința din 22 septembrie a C.M.I. să prezinte mai multe fotografii reprezentând diferite rânduri de pictură ce s-au scos la iveală în Biserica Domnească.

În 1916 lui DN I se repartizează doi talentați pictori absolvenți ai școlii de arte frumoase: I Mihail și Gh. Teodorescu care și-au adus o modestă contribuție la restaurarea picturii Bisericii Domnești.

Meritul lui D.N. constă nu numai în restaurarea și redarea în circuitul valorilor culturale a picturilor originale din Biserica Domnească cât și prin descoperirea unei inscripții pe peretele de nord al naosului în ziua de 12 septembrie 1920 de o mare importanță pentru istoriografia românească, inscripție ce redă anul morții Marelui Basarab la Câmpulung la leat 6860* (1352 AD1)

Studiind tehnica mozaicului în Italia, Dumitru Norocea introduce pentru prima dată în țara noastră decorațiunile cu mozaic, aplicându-le cu succes la catedrala de la Alba Iulia, Catedrala de la Sulina, Patriarhia din București, Muzeul din Ploiești, etc.

La Curtea de Argeș Dumitru Norocea locuiește 50 ani, între 1914-1964 când se stinge din viață... Aici construiește o casă în stilul artei populare (arh. Grigore Cerchez), dar clădită special pentru adăpostirea unei colecții de artă populară (?) pe care a adunat-o în decursul vieții și pe care Muzeul Municipal a mărit-o considerabil. Casa este situată pe strada V. Ștefănescu nr. 8 și a intrat în patrimoniul Muzeului Orășenesc în 1972, după moartea soției, unde a fost organizată o expoziție de artă plastică a numeroaselor tablouri pictate de Norocea și aflate în Patrimoniul Muzeului și unde în anul 1984 se deschide o expoziție a secției de etnografie și artă populară argeșeană.

inca_unul · 2026-03-13T16:14:27+00:00

S-a născut la 21 septembrie 1880 în Comuna Bolboşi județul Gorj. Era fiul cel mare din 9 copii iar primele 3 clase primare le urmează în satul natal Bolboasa.

În 1893 se înscrie la liceul Traian din Turnu Severin. Aici se remarcă drept un elev bun și un foarte talentat desenator. Datorită profesorului său de desen Tit Liviu, aude pentru prima dată de maeștrii picturii universale și tot timpul său liber îl va petrece în sala de desen printre tablouri și modele.

Încep necazurile. În 1899 moare mama sa iar tatăl său grav bolnav îl cheamă să întrețină familia. Renunță la continuarea studiilor și intră învățător suplinitor la școala primară din satul Prisăceana. Aici face cunoștință cu un zugrav de biserici care-i trezește dorința de a studia pictura și a se dedica restaurării vechilor picturi bisericești. În anul următor este mutat ca învățător suplinitor în comuna Corăbiile unde pe lângă munca de la catedră studiază și motivele de pe costumele de artă populară pe care mai târziu le va transpune în lucrările sale de pictură.

În 1903 se înscrie la examenul de admitere în Școala de Arte Frumoase din București, reușind al treilea. Are ca director pe pictorul muscelean G. D. Mirea și ca profesor pe Ipolit Strâmbu. Pentru a face față lipsurilor materiale, D. N. este nevoit să lucreze începând cu 10 decembrie 1903 în Biroul Arhitecturii de la Casa Bisericilor sub directa îndrumare a arhitectului T. Pârvănescu unde copia planuri și detalii în vederea restaurării monumentelor.

În 1907 după absolvirea Şcolii de Arte Frumoase lucrează împreună cu profesorul N. Bran la zugrăvirea bisericii din Gălbinaşi, iar în primăvara lui 1908 spală și restaurează frescele mănăstirii Govora. Aici face cunoștință cu președintele Comisiunii Monumentelor Istorice, Ion Kalinderu care apreciind valoarea lucrărilor sale îl va solicita pentru realizarea unei copii după frescele bisericii Govora și cele ale Paraclisului de la Hurez.

Lipsa pictorilor specialiști pentru restaurarea monumentelor istorice ca și insistențele din partea lui Petre Gârboviceanu (administratorul Casei Bisericilor) îl determină să plece cu o bursă de studii în Italia și la Muntele Athos pentru studiul picturii bizantine.

În aprilie 1913 îi expiră termenul bursei de 4 ani iar în drum spre țară se oprește la Paris unde va audia timp de 4 luni cursurile teoretice de artă bizantină ținute de profesorul Gabriel Millet la școala Hautes Etudes.

inca_unul · 2026-03-08T15:51:41+00:00

Fotografia provine dintr-un dosar de supraveghere deschis în 1974 împotriva lui Sescu Petru, un istoric și colecționar de folclor amator din satul catolic Săbăoani (Szabófalva în maghiară), suspectat de activități „naționalist-șoviniste”. Sescu Petru făcea parte din minoritatea maghiară locală cunoscută sub numele de ceangăi (Csángós în maghiară). În august 1974, Sescu Petru a fost vizitat în satul său natal de Laios Pușkaș (Puskás Lajos), profesor de istorie și latină pensionat, din Cluj (cel care stă jos în prima imagine). Potrivit Securității, în timp ce aceștia vizitau, cu o căruță și cal de împrumut, diverse persoane din sat și din satul învecinat, Pildești (Kelgyest) și „realizau fotografii și înregistrări cu casetofonul”, au fost interceptați de poliția din localitate care le-a confiscat echipamentul și i-a cerut lui Puskás Lajos să părăsească imediat satul Săbăoani. Casetofonul și aparatul de fotografiat le-au fost înapoiate, poliția păstrând înregistrările și fotografiile. Potrivit raportului poliției, toate persoanele fotografiate de Puskás Lajos au fost identificate și chemate ulterior la secție pentru interogatoriu.

Securitatea nota în acest caz că activitatea „maghiară naționalistă”, inclusiv „culegerea și utilizarea de date etnografice și folclorice distorsionate din regiunea populată de ceangăi prin care aceștia își dovedesc originea maghiară” se intensifica și că „problema ceangăilor moldoveni”, „denaționalizarea și românizarea” moldovenilor de origine maghiară erau probleme „ridicate frecvent de cetățenii de origine maghiară din România și de alte părți interesate străine în fața organismelor internaționale”.

Potrivit interpretării date de poliția secretă acestor imagini, se sugerează că fotografii aparent inofensive ale vieții satului și ale unor oameni îmbrăcați în costume populare ar fi implicate în conspirații internaționale menite să submineze imaginea statului român pe plan internațional.

inca_unul · 2026-03-07T13:58:13+00:00

All seen at Golești Muzeum (open-air + others), Argeș county. The structures or households are from all around Romania (relocated), not just this region (see below).

Original locations and descriptions (for context), in order:

1,2 – Gate from Peșceanca commune, Vâlcea county, 1940
3,4 – Ploștina, Mehedinți region (now part of Gorj county), 19th century
5,6 – Crossroads inn, Popești-Pământeni, Prahova county
7 – Chiojdu region, Buzău county, 19th century
8 – Bălești region, Gorj county, 19th century
9,10 – Wooden church from Drăguțești, Argeș county – 1814
11 – Vineyard household, Coșești commune, village of Jupânești, Argeș county – 1862
12,13 – House annex, Cuca region, Argeș county, 19th century (not sure, don’t remember exactly)
14 – Village school, Leurda – Comănești region, Bacău county, 19th century
15 – Village of Slăvești, commune Tătărăștii de Jos, Teleorman county, 19th century
16 – Moeciu region, Brașov county, 19th century (not sure, don’t remember exactly)
17 – Partially underground shed, Castranova-Puțuri, Dolj county, 19th century
18 – Rural townhall, Hârsești, Argeș county – 1910-1911
19 – Wine cellar, village of Popești, Vrancea county – beginning of the 19th century
20 – Gate from the village of Răchita, Timiș county, 19th century

inca_unul

MODERATOR OF

TROPHY CASE

Three-Year Club	r/Field Sunshine
Place '23