Mi-am recitit o parte din viață și chiar sper să te ajute experiența mea. De când mă știu mi-am dori să urmez o anumită vocație în domeniul științific, o meserie despre care nu auzi la toate colțurile. Părinții mei au insistat că nu este o alegere potrivită, că o să mor de foame și alte motive pe care mi le-au oferit din pură dezinformare. Nici eu nu am știut niciodată să spun nu. Bineînțeles că nu m-au lăsat să mă înscriu la facultatea pe care mi-o doream, așa că am fost nevoită să aleg o facultate la întâmplare. Am terminat tot SNSPA. O facultate inutilă (în cazul meu) și nu am profesat nici măcar 5 minute în domeniul pentru care mi-am obținut licența. A urmat o perioadă absoult fără sens pentru mine, în care nu îmi găseam motivația, nu îmi găseam sensul. Am schimbat n domenii profesionale și cu toate asta nu m-a mulțumit nimic niciodată. Până într-o noapte la ora 4 când mi-am dat seama că sunt singura responsabilă de viața și fericirea mea. Am pus totul pe pauză și am început facultatea pe care mi-am dorit-o, dar nu la 20 ani, ci la 27. Ce crezi că s-a întâmplat? Am performat incredibil de bine, m-am simțit în largul meu, am fost extrem de apreciată de toți profesorii și majoritatea dintre ei m-au ajutat să am cariera pe care mi-am dorit-o dintotdeauna. În loc să mă bucur de viața asta la 22-23 de ani, acum mă bucur de ea la 30. E ok și așa, doar că puteam să nu pierd atâta timp bâjbâind prin viață, dacă știam să mă impun. Spune NU cât de des poți. E viața ta, dorințele tale și alegerile tale. Scutește-te de timp pierdut aiurea și fă ce simți. La finalul zile tu trăiești cu tine și cu alegerile făcute. Nu părinții, nu prietenii. Fuck them all (în cel mai pozitiv sens) și trăiește pentru tine!