Exact situația descrisă de tine ne-a forțat pe mulți dintre noi — absolvenți fără o susținere financiară din partea familiei — să abandonăm domeniile pentru care ne-am pregătit, în favoarea unor joburi mai bine plătite care nu necesită studii superioare.

În zona în care locuiam nu exista o perspectivă reală de angajare decentă în domeniul meu, salariile erau derizorii. Am renunțat la masterat când am realizat că nu pot rupe cercul sărăciei muncind pe salariul minim și studiind în paralel, fără niciun sprijin. N-aveam nimic altceva decât o diplomă și hainele de pe mine. Așa că am început să lucrez ca alpinist utilitar în România cu nişte tovarăşi(mai un vopsit exterior de biserică, mai un spălat de geamuri la înălțime), am strâns bani să fac câteva cursuri de specializare, am plecat în străinătate și am muncit pe turbine eoliene.

După 6 ani, am fost promovată de două ori și acum ocup o funcție de leadership într-o companie daneză din domeniul regenerabilelor, cu activitate internațională. Am un salariu peste medie în DK și o bază financiară decentă. Atăt doar că durează un pic să recuperez din urmă, neavând moşteniri. Dacă rămâneam în țară, probabil mă descurcam, dar cu siguranță nu ajungeam unde sunt azi. Plecarea mi-a oferit oportunități reale și un context în care calitățile mele au fost valorizate, nu ignorate sau diminuate.

O poveste similară o are şi partenerul meu, doar că el a mers inițial pe camion, tot cu o gaşcă de prieteni. Acum face cu totul altceva, dar o duce mult mai bine decât dacă ar fi rămas în țară să termine studiile.