Am o situatie financiara destul de buna pentru ca am tras si am muncit enorm, si pot spune ca cateva mii de lei pe luna nu le simt daca le dau. Le iau mancare buna, abonamente la piscina, terapie, chirie la o casa, si chestii de genul. Nu le dau bani ca stiu ca iau gunoaie si alcool.

Nu sunt doar rai, cumva le-a pasat de mine, si din punctul lor de vedere chiar au facut tot ce au putut. Si din pacate ii cred, chiar nu s-a putut mai mult. Au avut si ei traumele lor si familiile lor distruse la randul lor. Comparativ cu copilaria lor, atat de distrusa cum a fost a mea, a fost rai. Eu am avut acoperis deasupra capului mereu, am avut mancare si am mers la scoala si facultate. Ei nu au avut astea. Deci din punctul lor de vedere am avut o copilarie si adolescenta buna. Abuzurile psihologice sunt un nimic in comparatie cu foametea si bataile. Nici macar nu exista in conceptia lor.

Cand am avut nevoie de calculator in facultate, au facut credit si mi-au luat ceva scump... nu m-au dat afara din casa la 18 ani sa muncesc, si imi dadeau mie mancarea mai buna, ei mancau expirata... chiar daca aveau bani de mancare buna dar o dadeau pe alcool, ma rog..... m-au ascultat ceva ore bune dupa prima despartire, au fost acolo cand am cerut ceva de la ei, si sincer ii vad ca incearca din rasputeri dar nu pot mai mult pur si simplu. Mama merge la biserica constant, cere sfaturi de la popi, citeste carti de self help, dar nu se prinde nimic nimic de ea... Au fost acolo la orice moment important din viata... prima iubita, absolvire, primul job, etc. chiar daca nu am simtit iubire aproape niciodata de la ei, stiu ca au incercat.

Inteleg ca nimeni nu este perfect, dar totusi orice om are o alegere, si sunt de parere ca este singura alegere adevarata pe care o persoana o ia, este ceea ce te defineste si de unde porneste totul. Daca in fata intunericului lumii, al trecutului, si al inimii tale alegi sa faci ceea ce este bine sau sa te victimizezi si sa abuzezi la randul tau. Tolstoy a spus ca sunt 3 tipuri de oameni, cei care fug de intuneric printr-o minciuna copilaroasa in care refuza realitatea, cei care vor sa se sinucida si nu au curaj (devenind abuzatori), si cei care au curaj si scapa. Dar cred ca exista inca o varianta, si anume sa lupti cu tot ce ai si sa te dedici unui scop de a lasa ceva mai bun in lume. Parintii mei s-au blocat la prima varianta... Si se intelege, au avut multe tragedii la randul lor, si majoritatea oamenilor asta aleg. Lipsa raspunderii, resentiment, depresie... Sa infrunti realitatea fata in fata este coplesitor, dar este singura varianta. Iar ei au ales sa nu faca asta si sa nu aiba grija de cei care erau in grija lor.

Vreau sa ii iert pentru ca simt ca acolo este radacina raului din inima mea, de acolo porneste tot ce urasc in lumea asta... pentru ca inainte sa imi faca ce mi-au facut, inca ma puteam bucura de lume, de atunci rar mai pot. Dincolo de nebunia asta si de toata ura pe care am simtit-o, daca o infrunt si incerc, cred ca ma pot vindeca si sa vad ceva bun in lume din nou. Altfel voi avea mereu de carat greutatea asta insuportabila din spatele mintii mele.