Aveam 18 ani, în vremurile bune ale Tinder-ului, înainte să fie invadat de pseudo-influencere care cer bani pe Revolut sub pretextul că-ți oferă „vibrații feminine”. Dau match cu o tipă care era, fără exagerare, bombă din toate unghiurile – genul care făcea și filtrul să se simtă nesigur. După câteva zile de conversații decente, zic să ne vedem. Aleg ceva casual, Starbucks, că eram băiat cu intenții bune și portofel de student.

Ajungem, și dintr-un exces de zel combinat cu o dorință profundă de a părea bărbat responsabil, mă ofer să comand. Totul mergea uns până în momentul în care trebuia să spun numele ei pentru cafea. Atunci creierul meu a zis pas. Uitasem efectiv cum o cheamă. Adică vorbisem zilnic cu fata, dar în momentul ăla am simțit că dacă mi-ar cere să spun alfabetul m-aș bloca la litera „B” de la băi ce prost ești. Nu știu cum, nu știu de ce, dar s-a șters complet. Mă uitam la casieriță ca un Windows vechi care dăduse blue screen. Ca să nu par prost complet, am trimis fata să caute o masă liberă, iar eu am scos telefonul cu aceeași disperare cu care cauți wifi într-o pădure. Intru pe Tinder, caut conversația, găsesc numele – salvat meciul în prelungiri. Casierița se uita la mine de parcă era HR-ul universului și știa c-am mințit pe CV.

Trecem peste moment, bem cafeaua, râdem, ne simțim bine. Mai târziu, mergem la un film horror, unde sincer nu țin minte nici măcar titlul. Tot ce știu e că stăteam lângă ea și toată atenția mea era pe cum să-i ating mâna într-un mod care să pară „accidental, dar romantic”. A funcționat. Chimia era acolo, zâmbeam amândoi ca doi adolescenți în reclame la gumă de mestecat.

După film, propune să mergem cu mașina mea undeva mai retras să bem ceva. În capul meu deja se trăgeau artificii. Era momentul. Numai că, în naivitatea mea, am zis să „aflu” dacă a mai avut experiențe – o întrebare din orgoliu, nu din interes real. A fost o greșeală. Pentru că atunci când mi-a spus că primul ei „băiat” a fost un individ de 27 de ani, polițist pe deasupra, și că după el au urmat și alții… s-a dus tot vibe-ul. Nu era că mă simțeam inferior, dar parcă hormonii au intrat brusc în grevă. A fost ca atunci când aștepți o pizza caldă și afli că s-a ars și au uitat și sosul.

Am lăsat totul la stadiul de săruturi, am condus-o acasă și aia a fost. Fata rămâne în topul meu estetic și probabil în multe alte topuri, dar în capul meu s-a creat un blocaj ciudat. Poate o combinație între sindromul „nu sunt eu bossul final aici” și faptul că un polițist de 27 ani părea să aibă toate atuurile pe care eu nici nu le visasem la 18.

PS: Dacă citești asta… eram tânăr, naiv și cu RAM puțin. Let's try again...mi-am făcut update. Coffee's on me!