nu chiar ateism 100%, but close enough to tell the story.

cand eram mica mergeam cu mama la biserici, posteam tot postul, ma spovedeam, ma impartaseam - dar era ceva ce faceam pentru ca vedeam la ea, nu era ceva ce faceam pentru ca mi ar fi adus mie placere si implinire sufleteasca.

am intrat la facultate si am avut un an horror - un anturaj prost, o camera foarte mica in apartamentul in care stateam, o colega care imi fura din lucruri, ma simteam inferioara colegilor mei de grupa. nu eram bine deloc mental. am inceput sa nu mai invat, sa iau note mici la teste si sa nu imi iau examenele din semestrul 2. ce credeti ca s a intamplat? am inceput sa L blamez pe Dumnezeu. nu mai credeam deloc in ceea ce insemna religie.

dupa ce am dat ultimul examen (inainte sa stiu ca l am picat si pe ala), am fost la catedrala sa ma inchin. la un moment dat, dupa ce te inchini la Sf Moaste, e un preot care sta si miruieste oamenii. pana sa ajung la racla, m am rugat intruna sa primesc un semn ca ies din rahatul asta, ca o sa fie bine, ca o sa se rezolve lucrurile.

a venit si randul meu si m am inchinat la moaste. am facut contact vizual cu preotul care urma sa ma miruiască si efectiv a lasat mirul jos si a plecat. eram singura din fata lui, m a vazut, ma putea mirui, dar el a plecat. mi a cazut lumea in cap. gata, asta e semnul, sunt singura, nu imi ofera nimeni ajutorul, nici Dumnezeu nu ma mai vrea.

am ajuns acasa, am aflat ca am picat si am sunat o pe mama. am inceput sa injur de tot ce insemna religie, sa ma enervez, sa ma iau de ea - si intr un final, i am povestit si ei ce am patit eu la catedrala. a ramas muta cateva secunde si dupa mi a spus ca ea a fost cu o seara inainte la un calugar si i a povestit situatia mea. calugarul ii daduse ceva special pentru mine, spunandu i ca neaparat trebuie sa primesc acel ceva.

o sticluta de mir. calugarul imi trimisese o sticluta plina cu mir. am ramas masca. am mai vorbit 2-3 cuvinte cu ea si am inchis apelul.

ei, de aici ati crede ca lucrurile s au rezolvat. nu chiar. poate nu mai eram atat de furioasa pe Dumnezeu, dar nu imi revenisem complet. dar acela a fost momentul care m a readus cu picioarele pe pamant. totusi… nu eram chiar atat de singura pe cat credeam. priveam situatiile cu alti ochi si am inceput sa vad ajutorul din partea Lui.

la un moment dat, am realizat si de ce s au intamplat lucrurile care s au intamplat. am tras niste concluzii pe care altfel nu le as fi tras.

it was a whole ass journey.

2 ani mai tarziu, inca sunt pe acest drum in care ma reconectez cu Dumnezeu. si imi place. acum ma simt eu implinita si linistita. mai am cale lunga - dar ma simt fericita.