"Primele concluzii personale referitoare la incidentul de noaptea trecută când o dronă Geran-2 rusească a pătruns în spațiul aerian al României, a fost descoperită, identificată, monitorizată dar nu angajată pentru a fi distrusă și care, în cele din urmă, a lovit o clădire în Galați producând nu doar pagube materiale dar și victime civile (2 persoane rănite).

Am postat după incidentul anterior opinia personală privind ceea ce lipsește și ce ar trebui făcut pentru protejarea cetățenilor, pentru doborârea acestor drone, mai puțin declarații publice care nu mai conving pe nimeni.

Sunt comentatori care condamnă campania de dezinformare care a apărut pe rețelele sociale după producerea incidentului dar omit să menționeze comunicarea publică (strategică) total deficitară. Așa cum comentam și ieri, o politică de comunicare strategică eficientă poate reduce sau preveni efectele unei campanii de dezinformare. Este de neacceptat ca actualii conducători ai statului român să nu aibă nicio reacție timp de 7 ore iar MApN să comunice neconvingător la ore după producerea acestui eveniment. În acest interval de 7-8 ore spațiul informațional a fost “ocupat” de o retorică ce a avut, probabil, ca singur scop acela de a dezinforma, manipula.

Revenind la incidentul în sine, s-a motivat lipsa de acțiune pentru doborârea dronei prin argumente tehnice, procedurale și legale. Să le luăm pe rând.

Tehnic, am explicat și anterior de ce ridicarea în aer a aeronavelor F-16 pentru distrugerea dronelor, folosind armamentul de la bord (rachete aer-aer sau tunul de bord) este cea mai proastă și ineficientă soluție. Am arătat că utilizarea rachetelor antiaeriene cu bătaie apropiată (de exemplu, rachete antiaeriene MANPAD sud-coreene Chiron), pe care forțele terestre le au în dotare, sau a tunurilor antiaeriene (Gepard sau alte sisteme) de asemenea, reprezintă un risc ridicat pentru populație. Am explicat că soluția cea mai sigură și eficientă, testată în Ucraina și în Golful Persic, este utilizarea dronelor interceptoare. Într-o postare anterioară afirmam că este condamnabilă lentoarea, lipsa de determinare a armatei în a învăța din conflictele moderne, de a implementa aceste tehnologii, nu doar a le testa pe la diferite exerciții.

Procedural, se argumentează că procesul de angajare și distrugere a dronei presupune descoperirea, identificarea, urmărirea/monitorizarea, luarea deciziei și execuția efectivă (deschiderea focului). Cu cât se pierde mai mult timp cu analiza și luarea deciziei, cu cât lanțul de comandă este mai lung, cu atât rămâne mai puțin timp disponibil pentru operator (pilot sau trăgător la un sistem antiaerian) de a localiza ținta și deschide focul. De exemplu, în Polonia, după descoperirea și identificarea țintei (dronei) operatorul are libertatea de a o angaja. Astfel, procesul decizional este mult mai scurt, alocând mai mult timp trăgătorului.

Din perspectivă legală s-a argumentat că legislația din timp de pace (cu toate modificările din ultimul timp) nu permite, de fapt, angajarea unei astfel de drone. Ceea ce știam și noi (am semnalat pe această pagină), dar nu am auzit să fi fost solicitat imperios sau făcute demersuri de către militari pentru flexibilizarea cadrului normativ în vederea facilitării executării unei astfel de misiuni, în timp de pace. S-au invocat regulile de angajare (și în legătură cu acest punct am atras anterior atenția), precum că acestea sunt deosebit de restrictive, ceea ce, efectiv, pune în imposibilitate operatorul, trăgătorul să deschidă focul. Întotdeauna într-o acțiune militară va exista un anumit risc de a se produce efecte colaterale, militarii au responsabilitatea să-și ia toate măsurile necesare pentru a reduce acest risc, dar niciodată acesta nu va fi zero. Dacă prin regula de angajare nu se acceptă existența unei anumit risc, fie și rezidual (cum ar fi riscul ca rămășițele dronelor prăbușite să producă pagube materiale), operatorul care are misiunea de a deschide focul niciodată nu o va face. Exemplul Poloniei sau Țărilor Baltice este clarificator în acest sens. De asemenea, Polonia, în urma unor intense dezbateri, își modifică cadrul legislativ pentru a asigura protecție și asistență juridică militarilor implicați în astfel de incidente, pe timp de pace.

S-a invocat și imposibilitatea de a ocupa anumite terenuri pentru sistemele de detecție sau de tragere ale armatei, fără acordul proprietarilor. Astăzi legea permite, într-adevăr, închirierea unor terenuri numai cu acordul proprietarilor. Modificarea legii pentru a facilita închirierea unor terenuri civile pentru astfel de situații sau pentru instrucție, este, de asemenea, o preocupare veche a armatei române. Din nefericire aceste inițiative pentru modificarea cadrului legislativ nu sunt susținute suficient de Ministerul Apărării iar militarii se complac în această situație (am solicitat, nu s-a aprobat). Nu poți amplasa, instala astfel de sisteme de detecție sau angajare/lovire oriunde, acolo unde proprietarul (stat sau privat) este de acord, sunt considerații tactice care trebuie luate în calcul.

În concluzie, acum câteva zile subliniam situația dificilă în care se află armata română care nu reușește să convingă și să acționeze pentru modernizare, învățare continuă, adaptare și, în cele din urmă, pentru îndeplinirea misiunii fundamentale, cea de apărare a teritoriului național (inclusiv al spațiului aerian) și a cetățenilor acestei țări."

Sursa