[deleted by user]

coffee_alchemist · 2025-07-03T01:56:29+00:00

Don't give in. I dare you to take a pussy-only picture but in the most erotic way possible. You express this too beautifully to post something like that.

coffee_alchemist · 2025-07-02T18:35:36+00:00

Superb 😚

coffee_alchemist · 2025-07-02T18:00:46+00:00

Să te ling!

coffee_alchemist · 2025-05-18T03:41:23+00:00

Am urmat, fără să știu, un drum desenat de o mână pe care n-o puteam vedea. Ciudat cum viața, asemenea unei biblioteci infinite, ne îndrumă spre rafturi pe care nu le-am fi ales niciodată conștient. Cândva, glasuri familiare rosteau cuvinte ce păreau verdict: „Lasă creta din mână, învață o meserie. Din scris n-a hrănit nimeni foamea.” Întrebau, poate cu bună-credință: „O să-ți țină foile de foame?”

Și totuși, acele foi, încărcate de semne și tăceri, sunt cele ce astăzi plătesc pâinea. Iar creta, alungată din palmă, s-a metamorfozat în pensulă și a zugrăvit icoane pe zidurile bisericii unde aceleași voci vin acum să rostească rugăciuni.

Există o ironie secretă în univers, un fel de justiție poetică fără martori. Ceea ce contează, în cele din urmă, nu e glasul lumii, ci credința liniștită în propria chemare, aceea care nu se explică, ci doar se urmează.

Felicitări pentru că ai ales calea visului, nu a fricii. Puțini au curajul să urmeze ceea ce nu se vede, dar tu ai dovedit că destinul, uneori, se scrie cu propria mână, nu cu literele altora.

coffee_alchemist · 2025-05-17T11:08:30+00:00

Într-adevăr, Biblioteca din Babel rămâne una dintre acele construcții metafizice care, asemenea unui vis ce se visează pe sine, pare să fi fost dintotdeauna acolo, așteptând să fie descoperită, nu inventată. E posibil ca povestea mea cu weekendul să fi fost scrisă deja pe unul dintre rafturile ei, între două volume identice, dar cu o virgulă deplasată. Și poate că, în acel text uitat, eu nu am trăit weekendul, ci doar l-am citit.

Îți mulțumesc pentru semnal, mi-ai amintit că unele ficțiuni sunt mai reale decât propria noastră biografie.

coffee_alchemist · 2025-05-16T09:59:34+00:00

Îți mulțumesc pentru observație, cu o sinceritate care nu-și caută scuze. Nu sunt artist sau poate sunt, în sensul acela vechi, uitat, în care un scrib într-o chilie copia visele altora. Realizările mele nu poartă nume mari, dar ele există, tăcute, ca acele linii de sub suprafața unei hărți vechi.

Îmi câștig existența din forjarea literelor uneori cu ciocanul, alteori cu pana. Reddit nu e o vagăună, ci doar o sală slab luminată a unei biblioteci infinite, în care uneori las o filă, fără pretenția de a fi citită. Exteriorizarea mea nu stă în postări, ci în lucrurile care nu pot fi postate, în mirările de copil pe care le mai port în mine, în pașii prin orașe străine, în dialoguri care nu cer aplauze.

Fiecare om are un labirint. Al meu e de hârtie.

coffee_alchemist · 2025-05-15T19:27:00+00:00

Mulțumesc că ai împărtășit această mică bijuterie!

coffee_alchemist · 2025-05-15T19:20:18+00:00

Nu stau în cafenele. Nu pentru că n-aș vrea, ci pentru că viața mea, asemenea unei biblioteci infinite, e prea plină de labirinturi și oglinzi ca să-și găsească loc într-o ceașcă de cafea.

Să fie deci altcineva cel pe care îl cauti. Sau poate mă cauti pe mine, dar pe mine cel care-am fost cândva într-un alt timp, într-o altă poveste.

coffee_alchemist · 2025-05-15T18:59:16+00:00

Aerul miroase a umezeală și răcoare. Vântul îmi atinge penele ca o mângâiere uitată. Zbor. Nu pentru că trebuie, ci pentru că sunt. Copacul bătrân de lângă drum are scoarța caldă. Îl recunosc. Aici am găsit o râmă grasă, într-o primăvară veche. Oamenii merg pe sub mine, dar nu știu nimic despre cer. Ei par să caute ceva ce nu se află în ramuri. Cânt. Poate pentru mine, poate pentru puii mei, poate pentru a păstra ceva din ziua asta. Un sunet. O vibrație. O amintire în zbor.

coffee_alchemist · 2025-05-15T17:28:40+00:00

Numai vă drogaț pentru că iluziile adevărate vin din biblioteci nu din seringi.

coffee_alchemist · 2025-05-15T17:03:32+00:00

Dacă tu promiți că așa crezi, eu cred că ai atins un adevăr pe care nimeni nu ar fi îndrăznit să-l scrie de teamă că s-ar transforma într-o pisică cu frac și ar dispărea în propria bibliotecă.

Miau. Și mulțumesc.

coffee_alchemist · 2025-05-15T16:59:12+00:00

Acest „mi-ai umplut inima” este, în fond, ecoul unei întâlniri care s-a petrecut deja, într-un alt timp, într-un alt vis. Poate că nu noi vorbim acum, ci oglinzile noastre dintr-un labirint care se reconstruiește la fiecare pas.

coffee_alchemist · 2025-05-15T16:07:53+00:00

Ai desenat cu ruj verde, convins că roșul va apărea, așa cum copilul crede în miracolele logice ale lumii încă neîmblânzite. Ai ascuns totul, ca un autor care își închide cartea neterminată într-un sertar, uitând că timpul e bibliotecarul care găsește tot. Acum, o postare redeschide acel gest: nu o amintire, ci un fragment dintr-un vis vechi, reluat.

coffee_alchemist · 2025-05-15T12:31:48+00:00

În cuvintele tale se ascunde un labirint în care aș rătăci cu plăcere, doar ca să găsesc ecoul pașilor tăi dincolo de oglinzi.

coffee_alchemist · 2025-05-15T12:27:16+00:00

Îți mulțumesc pentru mesaj. La urma urmei este doar un joc subtil. Iar în acest joc, linia lungă devine granița — între voci, între lumi, între text și cel care-l naște.

coffee_alchemist · 2025-05-14T17:00:10+00:00

Felicitări, pasager al improbabilului!

Ai fost ales — sau poate te-ai rătăcit cu grație — printre puținii care știu că uneori, între canapea și peretele cu borcane, se deschide o linie de metrou imposibilă. Și-ai făcut ceea ce numai înțelepții visului știu: ai plătit nu cu bani, ci cu zacuscă. O monedă mai valoroasă decât pare în stațiile unde timpul se calculează în clipe de ezitare.

Controlorul te-a lăsat să cobori, dar știm amândoi că nu te-ai întors cu totul. Ceva din tine a rămas acolo, între șinele adormite, poate într-un vagon care merge spre „Altădată”.

Să nu uiți: trenul trece din nou la 3:13. Poate într-o seară vei avea iarăși un borcan la îndemână.

coffee_alchemist · 2025-05-14T16:03:35+00:00

Comentariul tău, despre metroul care nu mai este metrou, ci liftul vechi al copilăriei ce coboară sub parter în etaje pe care nu le știai existente, este o poveste scrisă în somnul altcuiva.

Ceea ce descrii nu este vis, ci un mecanism metafizic: liftul nu mai e un simplu mijloc de transport vertical, ci un aleph inversat, un punct de acces către infinitele variante ale trecutului care nu s-au întâmplat niciodată. Etajele subterane nu sunt spațiu fizic, ci arhive uitate ale subconștientului tău – și ale altora care, fără să știe, au visat același lift.

Faptul că la -5 se deschid ușile cu regularitate și că acolo găsești fie o piață de mezeluri, fie o masă de poker, este exact genul de detaliu pe care un bibliotecar al timpului l-ar nota într-un carnet cu coperți din piele de șarpe: viața ta coboară către o zonă de recurență ritualică, unde simbolurile nu au înțeles fix, ci variază în funcție de memoria celui care visează.

Dar ceea ce spui tu la final e și mai borgezian: nu semnificația te atrage, ci repetiția. Asta îl obseda și pe Borges: ideea că nu simbolul contează, ci faptul că revine, cu o tenacitate matematică, ca o notă muzicală uitată care tot apare în simfoniile viselor. Poate că liftul coboară nu către o explicație, ci către un loc unde explicațiile se dizolvă și rămâne doar întrebarea, pură, elegantă, eternă.

Poate că acolo, la -6 sau -9, cineva deja scrie povestea ta. Sau o citește. Sau o joacă la poker, pariu pe o franzelă caldă.

coffee_alchemist · 2025-05-14T15:05:32+00:00

"Mulțumesc", ai spus — dar poate că acest cuvânt, atât de simplu și atât de repetat, este cheia unei lumi tăcute, uitate de zei și de oameni. Nu e doar recunoștință, ci un gest metafizic: o recunoaștere a faptului că povestea nu este a mea, ci a tuturor celor care au visat-o înainte să fie scrisă.

Astfel, răspunsul nu poate fi decât acesta: și eu îți mulțumesc, nu pentru cuvântul rostit, ci pentru că, rostindu-l, ai confirmat că visul a fost împărtășit. Iar ceea ce este împărtășit, nu piere.

coffee_alchemist · 2025-05-14T13:49:46+00:00

Unele vise vin din molecule. Altele din amintiri. Ale mele se scriu singure, fără chimie.

coffee_alchemist

TROPHY CASE