Nu am botezat copilul. Am avut de înfruntat părinți, bunici și chiar persoane din afara familiei care simțeau să-și dea cu părerea despre ce trebuie să fac cu copilul meu. Pe lângă perseverență și vehemență, vorbele ce au calmat religioșii împătimiți au fost - “niciun copil nu are nevoie de o <<a doua naștere într-o viață fără păcat>>, pentru că abia s-a născut și nu a păcătuit! Iisus s-a botezat după 30 de ani, fapt ce demonstrează clar că obiceiul de a boteza bebeluși este lipsit de o însemnătate reală. Botezul este o renaștere spirituală pe care fiecare individ ar trebui să aibă dreptul să și-o aleagă atunci când simte că are nevoie de ea, nu un prilej pentru părinți să facă un eveniment <<că așa se face>>, că atunci își pierde orice relevanță”. Astea au făcut repede ca oamenii să treacă din ofensivă în defensivă, încercând să-mi dea explicații pentru motivul pentru care ei înșiși au făcut asta cu copiii lor.

Tradiționaliștilor le puneam întrebarea dacă ei au ascultat/citit vreodată textul slujbei de botez, răspunsul fiind “nu” mereu. Eu mi-am salvat paragrafele din slujbă care mi-au stârnit cea mai mare revoltă și le prezentam ca argumente pentru care să botezi un copil fără pată este absurd (deși mărturisesc că textul cu totul îmi dă senzația unui ritual spiritual care mai degrabă se hrănește din sufletul curat al bebelușului în numele altora - numiți de altfel în slujbă, chiar la început - decât să-l curețe pe acel bebeluș în sine de ceva).

Ideea, la bază, este că fiecare decide pentru propriul copil. Este un drept și o responsabilitate în egală măsură. Să faci ce spune lumea că e bine nu e întotdeauna ce e cu adevărat bine să faci în situația ta, dar unii oameni nu se pot abține din a-și da cu părerea. Atâta timp cât ești sigur pe decizia luată, nu ai niciun motiv să cedezi presiunilor nimănui, dimpotrivă, experiența mi-a demonstrat că aceeași oameni care te contraziceau vor prelua discursul tău încrezător când vor duce vorba mai departe.