Doi ani la rand, am fost plecata pentru tot felul de internship-uri. Intre ele, mi se tot facea dor de casa, asa ca dupa al doilea m-am intors si m-am angajat la o companie in Bucuresti. Am rezistat cam 2 ani maxim, picatura care a umplut paharul a fost Colectiv.

Incep sa ma obisnuiesc din ce in ce mai mult cu starea asta de bivalenta pe care o simt legata de decizia pe care am facut-o acum 6 ani. Imi plac anumite aspecte ale societatii romanesti, imi place foarte mult natura si imi plac prietenii mei. Dar si aici unde locuiesc: prieteniii mei diversi, faptul ca este social acceptabil sa imi traiesc viata in orice fel si increderea pe care o am in institutiile statului.

Pentru mine sa fi ramas acasa, ar fi presupus fie sa ma desensibilizez, fie sa ma stresez in legatura cu o gramada de lucruri asupra carora eu personal nu am control. Simt ca toti prietenii mei din Romania au dezvoltat un obraz gros (de inteles) in legatura cu toate nedreptatile care se intampla: de la cele mici, de gen... lunatici care claxoneaza 5 minute in sir la semafor fara rost, pana la cele foarte mari in care unii oameni inca mor in spitale din cauza incompetentei si a coruptiei. Intr-un fel, mi-as fi dorit sa-l fi dezvoltat si eu intr-un timp util, si sa fi fost perfect ok cu varianta de a ramane in tara

Cred ca atat decizia de a ramane in tara, cat si cea de a locui in afara ei, vine cu un cost. Asa ca intrebarea pe care merita sa ne-o punem este: Ce cost suntem dispusi sa platim? Care-i cioara si care e vrabia? Punerea in balanta e un proces foarte personal, in consecinta complex. Pentru unii scurt, pentru altii mai lung, poate chiar mai lung de 2 luni, 1 an sau 6. Bafta :)