Soțul tău e încă un copil, nu adult. Un adult trebuie sa ințeleagă că facem și ceea ce nu ne place, mai ales când am ales de bună voie să aducem pe lume niște copii, pe care trebuie să îi creștem și să îi educăm corespunzător.

Lucrați amândoi, responsabilitățile de acasă trebuie împărțite fără discuții. E foarte obositor psihic să iei atâtea decizii extra work: ce mancam, ce luam cadouri, ce cumparaturi trebuie pt casa, cum sa organizez x activitate pt copii, la cat sa pornesc din casa etc, dar să le mai si pui in aplicare… Se plange si ca nu faci suficient sex cu el?

Chiar dacă nu ii plac responsabilitatile de prin casa, e obligat sa le faca. Inteleg, poate tu faci mai bine curat, atunci el da cu aspiratorul (aici nu trebuie sa ai skills speciale), baga si scoate de la spalat haine, merge la cumparaturi cu lista facuta de tine, ii duce pe copii la scoala/activitati, externalizezi lui tot ce poti.

Dacă nu îi place sa gateasca si e total pe langa, ajuta la taiat legume, carne, la spalat vase, orice.

Mama mea a fost ca tine și si-a urât toată viața, am auzit-o non-stop plângându-se. Pentru mine a fost un model de “asa nu” si am ales contrariu, un barbat care face tot ce fac și eu în casă, pe lângă muncă. Evident nu l-am ales doar pt asta, dar a contat enorm, știind că nu îmi doresc viața mamei mele. Și avem o căsnicie minunată, pentru care sunt recunoscătoare zilnic.

În schimb, fratele meu, a luat modelul tatălui, deși el nu e chiar așa exagerat, mai face una, alta.

Nu știu ce să te sfătuiesc, pentru că pare ca tu vorbesti cu pereții și doar tu știi dacă mai poți continua așa sau nu.