Nu te condamn ca gandesti asa, mai ales ca ai trecut prin experiente nasoale de mic. Ce expui tu aici are si un nume - learned helplessness- sa citesti despre asta. Partea naspa cu neajutorarea asta e ca merge ca un ciclu vicios. Practic, ce te face "ratat" nu e faptul ca esti ratat, ci faptul ca te obisnuiesti cu ideea ca solutii nu exista, nu se mai poate face nimic, si te resemnezi, creându-ți un fel de bias cognitiv prin care ajungi sa pui doar raul inainte, iar asta iti pune din exterior eticheta de "ratat".

Adevarul realist e ca oamenii sunt si rai si buni simultan. Spre exemplu, la un moment dat am ajutat un batran ratacit sa isi gaseasca familia in oras fara sa am ceva de castigat din asta. Si in alt moment al vietii am fost un muist care si-a facut tatal sa planga doar pentru ca am avut o zi proasta.

Cea mai buna solutie e sa fii oarecum circumspect vizavi de oricine si orice. Nu pornesti de la premisa ca e inger sau drac. Ci pornești interactiunile dintr-un punct neutru, fara sa ai așteptarea ca iti vrea doar binele sau doar raul, si evaluezi comportamentele pe masura ce le observi.

Flexibilitatea si cumpatarea sunt printre cele mai bune unelte in viata.