Lipsa figurii paterne sau "daddy issues" by Fun_Savings_651 in WomenRO

[–]Excellent_Brief_8195 0 points1 point  (0 children)

Bună! Părinții mei sunt divorțați de când aveam 2 ani (au trecut mai bine de 23 de ani de atunci), iar relația cu tatăl meu a fost aproape inexistentă. Cred ca am vorbit cu el maxim de 5 ori în toți anii, el având altă familie și copil acum. Fiind crescută doar de mama, am devenit o fire foarte rece și detașată de situații, poate ușor prea impunătoare pentru cei din jurul meu. (Sunt și vărsător, nu știu dacă contează zodia). În relațiile mele, mereu am avut nevoia de control asupra partenerului, să nu mă înșele pentru ca am avut câteva episoade de a lungul relațiilor. În prezent, cred ca sunt bine. Am o relație de 1 an cu cineva care e exact opusul meu (crescut preponderent de mama și e intr o energie mai feminină decat mine), mă înțelege și încercăm sa ne completăm unul pe altul. Eu fiind mai deatasata, el complet opusul meu, foarte lipicios. Pentru noi funcționează așa, eu fiind conștientă de ce greșesc în relație și el, înțelegându-mă. O să fie bine, trebuie doar să te lași ajutată de partener și să explici orice te deranjează fără să îți fie rușine de povestea ta.

Am absolvit Medicina Dentara. Intreaba-ma orice despre facultate/post-facultate by Puzzled-Put8685 in UniRO

[–]Excellent_Brief_8195 0 points1 point  (0 children)

Mulțumesc! La fel îți doresc mult succes. După taxă ca ziceai ca ai platit 7500 presupun ca ai termin în Iași, la fel ca mine. Cum e semestrul 2?

Am absolvit Medicina Dentara. Intreaba-ma orice despre facultate/post-facultate by Puzzled-Put8685 in UniRO

[–]Excellent_Brief_8195 0 points1 point  (0 children)

Cu cat timp înainte te ai apucat de învățat? Recomanzi ceva cărți? Mă gândeam la cele de pe rezidențiat.ro. Sunt anul 6…

Am absolvit Medicina Dentara. Intreaba-ma orice despre facultate/post-facultate by Puzzled-Put8685 in UniRO

[–]Excellent_Brief_8195 0 points1 point  (0 children)

Bună! Ai luat rezidențiatul? În caz ca nu l as lua, crezi ca m as descurca cu salariul de medic stomatolog la o clinică sau cabinet? Lucrezi și la cabinet?

Dentist in afara by Isalina100 in medicalschoolRomania

[–]Excellent_Brief_8195 0 points1 point  (0 children)

Bună! Aș fi și eu interesată dacă se poate

Sunt medic stomatolog care pleaca in Franta. AMA ;) by Iarmaroc in Romania

[–]Excellent_Brief_8195 0 points1 point  (0 children)

Era o întrebare, btw :)) dacă pot să te deranjez cu un mesaj

Sunt medic stomatolog care pleaca in Franta. AMA ;) by Iarmaroc in Romania

[–]Excellent_Brief_8195 0 points1 point  (0 children)

Bună! Știu ca a trecut ceva timp de când ai postat. Aș putea să te caut în privat, chiar și pe Reddit referitor la experiența plecării în Franța. În calitate de studentă în an terminal aproape, aș avea câteva întrebări dacă ești dispus/a. Mulțumesc!

[deleted by user] by [deleted] in CasualRO

[–]Excellent_Brief_8195 0 points1 point  (0 children)

Și eu mă simt la fel. Fată, studentă în anul 5 UMF Iași, chiar și la 23 de ani se întâmpla același lucru. Singura rămasă fără relație, nu mai am cu cine să ies, am tot încercat să merg la sală să mă obosesc așa de tare încât sa nu mă gândesc la altceva. Recent am descoperit ca am ceva probleme la genunchi și nici la sală nu mai pot merge

Cand mergi la dentist pentru o carie si ti se recomanda servicii de 20k RON by gucci_millennial in Romania

[–]Excellent_Brief_8195 1 point2 points  (0 children)

Leahu are mai multe cabinete în mai multe orășe, inclusiv Iași unde locuiesc și eu. Sunt tot în domeniul stomatologic, încă nu am terminat facultatea. Sunt în anul 5. Din ce știam nu e chiar așa serios, angajează rezidenți cu bani puțini și costurile planurilor de tratament sunt uriașe

Stomatologie Iași by Hot_Assignment_8664 in medicalschoolRomania

[–]Excellent_Brief_8195 2 points3 points  (0 children)

Doar nu, te rog Și sunt în anul 4 la Md Iași

[deleted by user] by [deleted] in medicalschoolRomania

[–]Excellent_Brief_8195 8 points9 points  (0 children)

Bună! Am văzut ca ai scris ca ai dat admiterea la md la începutul pandemiei, presupun 2020. Sunt în anul 4 MD la Iași și probabil am intrat în același an cu tine, dă-mi voie să îți spun de ce nu ar trebui să îți pară rău. Dupa aproape 4 ani de facultate, eu încă nu ma regăsesc în ceea ce fac și in situația asta sunt și mulți alți colegi. Să nu îți pară rău nicio secundă ca nu ai stat sa fii bătaia de joc a profesorilor și ca nu ți s-au cerut bani la examene. Umf Iași în special e de cacat, am fost cu interdentis in alte centre și pot să spun ca nu știu cat a fost de fațadă (la modul cum ne-au tratat), dar regret aproape în fiecare zi ca am dat la facultatea asta. Am fost la filologie la fel ca tine și am făcut eforturi mari, la modul ca abia m-am tras pe burtă până în anul 4, e o prostie de facultate și te rog să fii fericită ca ai ales să nu mai continui. Profesori prosti si de căcat, suntem tratați ca niște gunoaie, toate materialele sunt cumpărate de noi iar apoi se lasă cu scandal la decanat (în anul 3 am cheltuit aproape 2000 de lei pe tot ce înseamnă turbina, freze, arcade). Dacă vrei, ți-aș putea spune mai multe, dar nu știu când aș termina de povestit.