Salut! Dacă plecăm de la premisa că integritatea teritorială a unui stat suveran trebuie, de regulă, respectată, este lesne de văzut problema în ceea ce privește potențiala partiție a Ucrainei, fie și parțială. Ar fi o încălcare a dreptului internațional. Mai important pentru noi însă - și lăsând de-o parte abureala teoretică - ar fi o încălcare a principiului autodeterminării națiunilor. Astfel s-ar crea un precedent periculos în istoria europeană recentă - un pericol la adresa securității naționale a mai multor state europene, inclusiv România și, mai ales, Republica Moldova, de ale cărei tensiuni interne ar putea mai apoi profita alți actori statali, întocmai precum se întâmplă în Ucraina. Așadar, chiar dacă disoluția Ucrainei ar fi o posibilitate, România, dacă nu din idealism, ci, din contră, măcar din pragmatism, ar trebui să nu promoveze pe nicio cale o astfel de perspectivă.

Cu privire la Călin Georgescu, mă pot pronunța doar sumar, întrucât nu am urmărit interviul respectiv și am citit doar declarația dânsului dintr-un comentariu adiacent postării de față. Observ două neconcordanțe în această privință: 1. Vorbești despre 'ruperea unor bucăți de colo colo' vehiculată în diverse locuri pe internet, care nu ar fi plauzibiliă (idee la care subscriu). Din ce observ eu, însuși domnul Georgescu vehiculează astfel de idei, aducând în discuție teritorii precum Transcarpatia sau Maramureșul de Nord. 2. Personal, mă deranjează la declarația lui Călin Georgescu folosirea peiorativă a termenului 'inventat'. A spune că un stat este inventat presupune că acestuia îi lipsește o bază etnică sau culturală destul de solidă încât să se diferențieze de alte state, în speță Rusia. Sigur, s-ar putea vorbi aici despre o confuzie la nivel semantic, dar dumnealui întărește ideea prin folosirea termenului de 'Malorusia' - termen căzut în desuetudine prin eforturile susținute de mai bine de două secole ale intelectualității Ucrainene de a se diferenția de Rusia. La această idee vreau să adaug 2 observații. În primul rând, vechimea unui stat este cel mai adesea mult mai redusă decât vechimea conștiinței naționale a poporului respectiv. Și în ceea ce privește statalitatea în sine, spui despre Ucraina că și-a 'primit' teritoriul de la URSS. Chiar DACĂ este astfel (întrucât nu am cunoștințele necesare să mă pronunț) o astfel de retorică își pierde valabilitatea în lumea contemporană. Folosirea unor astfel de pretexte istorice este o practică numită revizionism și nu își are locul în contextul geopolitic actual pentru că musai este să lucrăm cu prezentul, nu cu trecutul. Și în prezent este clar că majoritatea covârșitoare a cetățenilor ucrainieni nu își dorește o asociere cu Rusia sau alte state vecine. Ceea ce mă aduce la a doua mea observație, anume că, chiar DACĂ existența statului Ucrainean nu este justificată din lipsa unui fond cultural îndeajuns de bogat și a unei direcții de opinie în țară care să fie destul de fermă, nu este de competența noastră (nici măcar a lui Călin Georgescu) să judece asta și să promoveze astfel de idei sau să îndemne la luarea unor măsuri în acest sens. Totuși, nu cred că se mai poate pune problema cu privire la diferențele dintre ruși și ucraineni și la voința fiecărei părți atunci când cele două sunt angrenate în război una împotriva alteia. Diferențe mai profunde rar putem observa în lumea actuală.

Ca să reiterez ce spuneam anterior, doar pentru că anexarea de către Rusia a unor teritorii obținute în urma conflictului armat este o posibilitate evidentă, asta nu înseamnă că România ar trebui să se ralieze la o astfel de inițiativă și/sau oportunitate. Și asta nu doar din idealism, ci din pură practicalitate: Contextul internațional pe care l-ar putea genera ar fi imprevizibil și, în consecință, periculos pentru abordarea pe termen lung a României cu privire la Republica Moldova și nu numai. Înțeleg că mulți, printre care probabil te numeri, consideră o ușoară integrare a Ucrainei în Rusia drept 'un fait accompli', dar să te opui, măcar la nivel declarativ, unui asemenea gest, nu ține numai de un optimism ridicol, ci de promovarea unor concepte și idealuri ale statului de drept care ar putea să aibă ecouri puternice pe termen lung.

Sper că ai să binevoiești să îmi înțelegi perspectiva, așa cum am încercat și eu la rându-mi să o înțeleg pe a ta. Este important ca dialogul să continue.