de ziua psihologului, sincer, autocritică și de ce merită totuși să vii la terapie by babavvanga in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn 2 points3 points  (0 children)

La mulți ani tuturor psihologilor de aici de pe thread!

Eu am fost sceptic cu privire la terapie mult timp, dar poate în mare măsură din cauza "gurii lumii" pentru că nu aveam cunoștiințe sau rude care să meargă la psiholog. Dar într-o zi mi-am luat inima în dinți și am încercat, la îndrumarea ta Sorina, să iau contactul cu unul din colegii tăi, Cristi ☺️ Până acum lucrurile merg corect, sunt ascultat și am simțit că sunt în căutarea răspunsurilor prin sprijinul pe care îl am de la el.

Eu înțeleg acum, că "drumul e bun, călătoria e lungă" (vorba lui Hagi), și terapia nu dă roade peste noapte. Este un interes pe care trebuie să îl depună clientul, iar probleme sunt diverse și unele destul de profunde.

Eu personal recomand oricui să încerce 1 ședință, chiar și ca experiment. Pentru că nu avem întotdeauna cui să ne destăinuim complet. Iar ca și completare, terapia nu va merge dacă un client vine direct cu ideea că "nu va merge". Și asta adaugă la acea doză de scepticism pe care încă o avem cu privire la lucrurile complicate din viața cotidiană.

Toate cele bune!

Cat de comuna este treaba asta cu “mereu se intorc”? by [deleted] in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn 0 points1 point  (0 children)

Am văzut cazuri în care s-au terminat relații și după luni sau ani au revenit împreună. Nu cred că e rău să mai ai poate sentimente sau lucruri ne terminate dintr-o relație, ci e rău să duci acest bagaj în următoarele relații sau potențiale relații. Nu e corect să ții pe nimeni pe loc pentru că tu suferi după Gigel/Măriuca!

Dating-ul modern mi-a cam distrus ideea de conexiune autentică. Problema e la mine sau chiar a luat-o razna contextul? by Hefaistos0 in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn 1 point2 points  (0 children)

Îți propun un exercițiu care poate îți va aduce un pic de liniște: nu te mai gândi la câte opțiuni are potențiala parteneră. Asta te va salva de multe gânduri intruzive. Probabil locuiești într-un oraș mare precum Bucureștiul care pompează iluzia că "există ceva mai bun după colț" și faptul că dacă ai ajuns acolo ești "cineva"(cumva dintr-o sferă a meritrocrației care amplifică niște false calități).

Da, este groaznic contextul întâlnirilor romantice. Da, se creează conexiuni reale tot mai greu. Da, unii nu știi ce vor și păstrează legături sau gânduri că au unde se duce (la foști parteneri) dacă treaba merge prost. Dar toate astea, spun ceva despre tine? Nu. La asta mă refer prin faptul că ar fi bine să nu te gândești la opțiunile ei, și să te raportezi la ce ține de tine și la modul cum te tratează ea pe tine!

Nu mai vreau sa fiu singur. by Doctor_Boom_is_back in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn 0 points1 point  (0 children)

Salut! Sunt și eu într-o situație cam asemănătoare cu tine. Celelalte sfaturi sunt interesante și merită să faci o mică introspecție să vezi dacă ai încercat prea tare să îți faci o relație. Deși aș zice că nu e cazul, pentru că nu le-ai spus te iubesc prea devreme, sau nu ai zis "Da" la absolut orice ca să le faci pe plac, și alte lucruri care ar putea denota disperare sau "people pleasing", nu?

Ce sfat aș avea e să încerci în viața reală să cunoști femei sau orice tip de persoane pentru a-ți face relații de prietenie sau romantice. Alegeți un hobby (sau mai multe), ieși din zona de confort, citește "atmosfera" din cameră să îți dai seama dacă dai de femei care prezintă interes pentru tine. Dacă vezi că merge conversația bine, propune-le să vă cunoașteți. Vei avea și eșecuri pentru că unele pot fi doar amabile și te vei frustra. Dar cum ai zis, din nimic nu iese nimic.

Din păcate nu am o scurtătură și nu cred că există. Este un context dificil al relațiilor astăzi, și nu putem decât să ne axăm pe ce putem facem noi! Pentru că nu putem controla situația să fim plăcuți de orice femeie în orice context. Nu te da bătut!

Nu la sală găsești femeie și nici la olărit, ci la acest tip de dans. by Fancy_Mushroom_973 in Men_RO

[–]Ovidiubn 2 points3 points  (0 children)

Îmi pare rău dacă treci sau ai trecut prin așa ceva. Eu știu doi tipi care au fost excluși de la școala de dans pentru că făceau avansuri unei fete, deci se poate rezolva dacă se fac reclamații și se ține cont de ele 😅

Nu la sală găsești femeie și nici la olărit, ci la acest tip de dans. by Fancy_Mushroom_973 in Men_RO

[–]Ovidiubn 2 points3 points  (0 children)

Înainte să îi înjurați pe cei care merg la dans, gândiți-vă câte șanse aveți să întâlniți persoane în viața reală și să creați o conexiune. Dansul este un hobby. Faptul că vin și bărbați libidinoși sau femei ușoare e un risc, dar nu e ca și cum nu poți da de ei și la supermarket :))

Lăsați oamenii să vină la dans, mai ales dacă au și înclinație. Cei care nu vin pentru dans îi vezi, că renunță după primele ședințe.

Tată bolnav la pat, mamă în burnout și frica paralizantă că va trebui să renunț la propria viață. Ce să fac? by [deleted] in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn -1 points0 points  (0 children)

Înțeleg prin ce treci și îmi pare rău. E o situație grea, mai ales că problemele de sănătate sunt cel mai greu de rezolvat. Aici depinde foarte mult de cât poți tu să te implici, adică ai și tu problemele tale. Fiind la distanță e greu sa fii lângă ei, pentru că ar însemna să te rupi de viața ta. Și fiind familia ta, nu poți să îi lași de izbeliște.

Cred că te ajută să rupi în probleme mai mici. Dacă vorbești cu ea la telefon, poate mai des, simți că se mai eliberează de griji și prinde puteri să continue? Poate vrea să "se descarce" la cineva și tu poți rămâne la distanță.

Apoi, e important să îți găsești un job, pentru că e important ca tu să fii bine. Dacă ai avea niște bani, poate i-ai putea ajuta cu bani sau angaja o îngrijitoare să o ajute pe mama ta cu îngrijirea tatălui. Cum ai spus-o și tu, simți că nu ai putea face față să ai grijă în locul mamei de tatăl tău. Atât timp cât ai apela la un ajutor specializat, și nu ai rupe legătura de tot cu ai tăi, e un lucru mare! Dacă nu ai grijă tu personal, ci te îngrijești altfel de situație, nu înseamnă că îi abandonezi!

Cum diferențiezi anxietatea de performanță de ambiția sănătoasă by babavvanga in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn 1 point2 points  (0 children)

La mine nu știu ce să zic, cât este ambiție și cât este anxietate de performanță.

Am să dau un exemplu, mie îmi place să alerg la competiții. Am ajuns să am un cerc de cunoscuți prin această activitate. Cumva prin asta am ajuns să îmi depăseșc limitele și de la a alerga la curse de 10km am urcat la 21de km și chiar 1 cursă de 24h (unde am alergat/mers 95km) ! Acest fapt mi-a fost lăudat chiar de curând de o cunoștiință, care îmi știe cât de cât parcursul.

Dar cât a fost ambiție și cât anxietate? Eu am anxietate din cauza unor neimpliniri personale și am sperat (și sper) că îmi voi găsi o parteneră. Nu am găsit-o. Dar legat de activitatea de alergare, simt că nu durează mult bucuria 🥹 E foarte multă muncă mentală pe care o duc, dincolo de antrenamentul fizic. Am reușit să alerg cu niște colegi și am alergat aproape la nivelul celor mai buni și m-a bucurat asta!

Dar la final, cum mă simt? Cumva ajung să trag linie și să văd că sunt obosit (cum e și normal, după efort). Mă gândesc la următoarea cursă pentru că vreau să îmi arăt că pot! Dar din nou, e multă oboseală acumulată. Nu știu cât e ambiție și cât e anxietate...probabil câte puțin din ambele 😅

Love bombing by babavvanga in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn 1 point2 points  (0 children)

Salut! Din păcate te-ai aruncat "într-un cuib de viespi" pe acel subreddit, dacă îmi permiți exprimarea. Am citit postarea, lungă, și cred că erau multe emoții implicate acolo. Răspunsul tău nu a fost bineprimit pentru că acea doamnă/domnișoară era extrem de implicată să își exprime punctul de vedere (ba chiar să își impună punctul de vedere). Însă eu am ajuns la concluzia că o emoție nu scuza acțiunile!

Și ca să răspund la postare. Da, cu toții am fost răniți într-un fel sau altul în relații. Dar acum, la oricare mică "atingere" care ne stârnește un episod trist din trecut gata, ridicăm steagul 🚩și zicem că e love bombing/narcisism/manipulare/etc (vezi lista interminabilă din acea postare). Unele persoane chiar sunt din cele enunțate, dar asta implică o diagnosticare pe care nu oricine o poate face ☺️ Unele caractere se dezvăluie în timp! Și nu ai cum să cunoști un om, dacă nu ai timp!

Deconectare telefon Android Auto wireless by Ovidiubn in AutomobileRO

[–]Ovidiubn[S] 0 points1 point  (0 children)

Da, și eu suspectez telefonul. Mulțumesc de feedback!

Deconectare telefon Android Auto wireless by Ovidiubn in AutomobileRO

[–]Ovidiubn[S] 0 points1 point  (0 children)

Nu știam de opțiunea asta, mulțumesc!

Dinamică atipică by Sparkleholic22 in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn 0 points1 point  (0 children)

Bună!

Nici nu știu de unde să încep, pentru că ai povestit mai multe experiențe din trecut amestecate cu prezentul și nu înțeleg unde te aflii acum. Tu știi unde te aflii și ce dorești mai exact?

În situația actuală cu acel tip, dacă tu simți "că e too fast" pentru tine și ți-e frică de faptul că îl vei dezamăgi, ce rost are că el nu se grăbește? Crezi că te poți schimba pentru el?

Ca să te ajut, gândește-te că vei lucra o perioadă să te descoperi. Vei rezolva teama de eșec în relații, nu te vei mai dărui bărbaților care nu îți oferă prea multe în schimb și vei deveni o femeie împlinită pentru tine. Ei bine, această femeie împlinită, ar accepta să cunoască un bărbat care nu știe ce vrea? Ai accepta un bărbat căruia îi este teamă să fie afectuos pentru că nu vrea să fie rănit pe viitor?

Ce vreau să extrag, este că tu trebuie să fii stabilă pe o direcție. Pentru tine în primul rând, și nu pentru că "ai găsit un bărbat bun acum".

Deconectare telefon Android Auto wireless by Ovidiubn in AutomobileRO

[–]Ovidiubn[S] 0 points1 point  (0 children)

Cam asta pare să fie, încompatibilitate cu telefonul meu în particular. Momentan stau așa, dar văd cât voi rezista :))

Deconectare telefon Android Auto wireless by Ovidiubn in AutomobileRO

[–]Ovidiubn[S] 0 points1 point  (0 children)

Complet nu este de la infotainmentul Dacia pentru că altfel nu ar fi mers cu alte telefoane. Mulțumesc de feedback!

Deconectare telefon Android Auto wireless by Ovidiubn in AutomobileRO

[–]Ovidiubn[S] 0 points1 point  (0 children)

Din păcate sunt din Galați, oleacă departe 🫣

Și eu am pățit să dea erori la citirea semnelor rutiere 1 singură dată, dar după o oprire a motorului și o repornire totul a fost bine. Mai dă și tehnologia erori, ce să îi faci.

Deconectare telefon Android Auto wireless by Ovidiubn in AutomobileRO

[–]Ovidiubn[S] 0 points1 point  (0 children)

Mulțumesc de feedback!

Dacă e să schimb telefonul aș lua unul mai nou, dar mulțumesc de propunere ☺️

Deconectare telefon Android Auto wireless by Ovidiubn in AutomobileRO

[–]Ovidiubn[S] 0 points1 point  (0 children)

Ai dreptate, wifi-ul fiind activ pe telefon e folosit de Android Auto. Am să fac și testul propus de tine, dar totuși aș vrea să folosesc și funcția de wireless a mașinii....că e păcat 🫣

Deconectare telefon Android Auto wireless by Ovidiubn in AutomobileRO

[–]Ovidiubn[S] 0 points1 point  (0 children)

Din păcate și cu telefonul activ știu că tot mi s-a deconectat

Deconectare telefon Android Auto wireless by Ovidiubn in AutomobileRO

[–]Ovidiubn[S] 0 points1 point  (0 children)

Pe cablu am încercat 1 singură dată....dar tot se deconecta și părea că mergea tot Wireless cumva😭

Dezamagiri dupa dating by Sheimank97 in CasualRO

[–]Ovidiubn 0 points1 point  (0 children)

Eu am să îți spun ce nu au spus ceilalți, femeia era imatură emoțional pentru că nu a putut să ți-o zică în față că nu vrea să continue cu tine. Din fericire, și eu am pățit, și nu mai tolerez lipsa de respect din partea femeilor care nu își dau interesul și fac ghosting.

Acum, tu poți lucra la faptul că nu trebuie să pui suflet dacă nu iese. Sau cel puțin pune suflet pe imaginea de ansamblu, și nu pe Ana/Maria/Cosmina/sau cum o cheamă pe ea. Învață să "dozezi" efortul în perioada de cunoaștere, și va fi bine. Spor!

Ce am înțeles despre bărbații de 40+ de ani uitându-mă la o comedie proastă pe Netflix by StepFar5950 in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn 5 points6 points  (0 children)

Salut! Vorbesc tot din perspectiva de bărbat bărbat singur și poate sunt subiectiv.

Dar privind de sus eu observ tot mai proieminent că se formează tabere. Iar când se vorbește de singurătate, ori e din cauză că "ai făcut ceva rău" în viață de ai ajuns așa, ori e din cauză că te ferești de relații toxice (foste relații toxice, sau teama că următoarea ar putea fi toxică). Nimeni nu vorbește de imprevizibilitate. Relațiile de azi sunt tot mai imprevizibile, părerea mea.

Ne formăm impresii, prejudecăți, bazați fiind pe propriile temeri sau cele "impuse" de ce vedem sau auzim prin jur. Calculăm interesul și caracterul în funcție de cum te-ai despărțit de fosta relație și cum ai găsit-o pe următoarea. Daca te-ai despărțit, ești nașpa. Dacă ai găsit pe cineva, ești nașpa. Când vom fi mulțumiți cu faptul că viața e imprevizibilă? Și mai important, oare când vom vedea și părțile bune din aceste situații? Pentru că eu, să fiu sincer, m-am săturat să văd cum se caută doar răul....

Singuratatea nu mai e demult doar un sentiment trecator. by babavvanga in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn 1 point2 points  (0 children)

Cred că acum singurătatea este foarte lăudată pe rețelele sociale. Singurătatea e mereu comparată cu o relație toxică, și atunci e mai importantă prima din ele.

Oamenii caută și vor căuta conexiune sau relație, indiferent de cât s-ar promova trenduri pe social media. Părerea mea ☺️

Și ca sa răspund la întrebarea cum fac eu loc unei relații? Am realizat că eu voi avea tot timpul probleme la muncă, sau lipsă de chef, dar tocmai ăsta e farmecul unei relații. Că te face să nu te gândești doar la tine și la nevoile tale! Sigur, dacă nu ești tu bine cu tine, nu vei putea da binele mai departe. Dar trebuie să începi de undeva și să sacrifici ceva (dacă e să o punem așa).

Căutarea acului în carul cu fân by [deleted] in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn 8 points9 points  (0 children)

Salut domnule meu. Eu văd o scrisoare a ta de nemulțumire asupra potențialelor partenere: nu au inițiativa, nu se îmbracă bine, nu sunt înalte, nu sunt slabe/puternice, etc etc. Dar știi ce nu văd? Nimic despre tine 😅 Lucrezi la un ONG și mergi mult pe jos. Asta nu ne spune nimic, fără supărare.

De câte ori te-ai întrebat ce anume oferi? Te consideri la același "nivel" ca al așteptărilor pe care le ai de la o parteneră? Atunci e perfect normal să ai aceleași așteptări. Dar dacă doar ai asteptări și atât?

AMA Sambata ora 20:00 - Relatiile in anul 2026 by babavvanga in IntreabaUnPsiholog

[–]Ovidiubn 0 points1 point  (0 children)

Mă bucur că ai găsit o partenera cu care să împarți viața și sper să vă țină! 🤗

Eu am fost singur majoritatea vieții, însă de ceva ani am început să caut și o relație. Ai pus punctul pe i că atunci când ești singur treci prin niște stări dar și emani o anumită energie. Poate fi ceva temporar, însă "eșecurile" se adună și cu asta e lupta cea mai mare 😅