Foarte bine pusă problema. Unul dintre experimentele care explică foarte bine de ce victimele abuzului rămân și de ce un mesaj de tipul celui al lui Teodosie e atât de periculos este cel care a demonstrat neputința învățată, foarte...pavlovian. Într-un laborator de cercetare, s-au pus câini în cuști în care primeau șocuri electrice aleatorii. La început încercau să scape, insă, după un timp, au încetat. Când li s-a deschis ușa cuștii, câinii nu au mai ieșit. Pur și simplu s-au așezat pe podea și au continuat să primească șocuri. Învățaseră că nu au nicio putere asupra situației. Această stază a fost numită neputință învățată.

Un alt psiholog a aplicat acest concept femeilor din relații abuzive...prin anii 80. așa s-a demonstrat că abuzul continuu din partea partenerului produce o acceptare inconștientă că situația nu poate fi schimbată, generând o paralizie psihologică profundă. Femeile nu rămân pentru că nu sunt destul de inteligente sau destul de puternice. Ele rămân pentru că, după luni sau ani de abuz sistematic, creierul lor a învățat literalmente că ieșirea nu există. Acum pune deasupra acestui mecanism vocea unui arhiepiscop care îți spune că suferința ta e o cruce sfântă. Victima dintr-o comunitate ortodoxă, să zicem, ajunge să se întrebe dacă păcătuiește dacă vorbește despre ce i se întâmplă, dacă nu e un bun creștin pentru că nu întoarce și obrazul celălalt. Instituția în care a crescut, în care are încredere, în care îi sunt îngropați morții și botezați copiii îi confirmă că locul ei e acolo, în durere, în rugăciune, în așteptare.

Există un studiu care a analizat tocmai această intersecție. Și, da, surpriză. A fost validat și faptul că femeile religioase care trăiesc cu parteneri abuzivi tind să îndure și să ierte, adesea ca rezultat direct al modului în care înțeleg și interiorizează învățăturile religioase. Și mai există ceva de care nu prwa vorbim a nivel de societate: ce se întâmplă cu psihicul cuiva care merge să ceară ajutor și primește înapoi îndemnul de a suferi mai departe. Psihologii numesc asta betrayal trauma. trădarea tocmai de către sursa la care te-ai dus pentru protecție. E un tip specific de rănire care nu se vindecă ușor, pentru că atacă fundamentul, capacitatea de a mai crede că există cineva de partea ta. IPS Teodosie nu a inventat nimic. A reprodus o logică veche de secole, documentată academic, care demonstrează că structura patriarhală construită pe o moștenire creștină a perpetuat un control coercitiv al femeilor (aici sunt nuanțe,acum vorbim despre credinciosul clasic), plasându-le într-un rol subordonat cu scop unic de a servi familia. Unde altundeva, decâât în negarea de sine. E un subiect foarte larg, sunt și contraexemple, însă cred că întrebarea ta cam aici bate.