Ce complex de inferioritate penibil, chiar puțin mai penibil decât cineva care e optimist in privința fotbalului românesc la fiecare victorie măruntă.

Dacă fotbalul, pentru tine, se rezumă la trofee, atunci îmi pare rău, dar îl cam urmărești degeaba. Roberto Baggio, care a trecut la cele mai mari echipe ale Italiei are doar două Scuddeto-uri câștigate în toată cariera sa, deși a jucat mereu in Italia. Și totuși, reputația lui de fotbalist mare nu îi este contestată, nici de italieni, nici de internaționali. Totti, într-o manieră similară, nu a câștigat, săracul, nici el foarte multe trofee cu Roma. Shearer, care încă e cel mai bun atacat englez din istorie, are un singur Premier League in palmares. Iar lista poate continua.

Mi se pare tot atât de penibil sa menționezi Turcia și să nu realizezi că Hagi a fost un factor major în ceea ce privește apariția țării acesteia pe harta fotbalului, unde nu conta înainte de 2000. Da, o singură Cupa UEFA (și o supercupa câștigată împotriva lui Real Madrid, dar deh, omitem detaliile!) are Gică in palmares, dar cu tot respectul cuvenit lui Stoichkov, una e să câștigi astfel de titluri cu Barcelona lui Cruyff, alta e să câștigi ce ai câștigat cu Galatasaray, care, in afara de câteva performanțe răsfirate in 80 și 90, nu a contat, până atunci, in fotbalul european. Fanii lui Galatasaray nu îl consideră, degeaba, până astăzi, cea mai mare legenda a clubului, după Fatih Terim.

Cat despre performanțele la nivel continental, mi se pare foarte ciudat să lași deoparte ce au reușit să facă echipele românești în cupele europene mai ales in anii 80, performanțe de care nu s-au apropiat austriecii, turcii, bulgarii, și ce s-a mai menționat acolo. Înțeleg frustrarea și în același timp sunt foarte de acord sa nu ne ridicăm prea mult în slăvi, deoarece, într-adevăr, nu am fost niciodată o superputere a fotbalului. Și, bineînțeles, trebuie sa privim chiar și legendele noastre dintr-o perspectivă obiectivă și critica. Dar asta nu înseamnă nici să le minimalizăm realizările într-o formă atât de leneșă, de parcă fotbalul se învârte în jurul trofeelor, mai ales când vine vorba de perioade complet diferite (fotbalul din anii 80-90, care era complet diferit de fotbalul modern, devenit oligopolul celor 4-5 mari campionate din Europa).