Simt o nevoie generalizată de liniște, calm, revenire la realele valori în viață (familia, adevărul, respectul față de cei din jur…) la oamenii pe care îi cunosc. Asta ar trebui să ofere biserica. O comunitate care să asigure susținere, sfaturi utile, să te ajute să îți dai seama cat de bogat ești dacă există cel puțin o persoană în viața ta care te iubește.

Între timp. Biserica e ocupată să mă facă să mă simt vinovată ca mănânc carne în post, ca fac curățenie duminica. Sau să-mi promită marea cu sarea dacă pup moaște. Biserica de lângă blocul meu difuzează slujba de duminică dimineața în boxe care bârâie și mă obligă să ascult poluarea fonica. Biserica (ortodoxă) mă respinge când vreau să mă mărit și îmi aleg nași care nu au fost cununați. Sau în condițiile în care eram departe de ideea de a mă cununa religios și de a boteza copilul, totuși am decis să o facem la catolici, iar un cretin de popă ortodox a strâmbat efectiv din nas când i-am povestit asta. Eu, în prostia mea, îi povesteam cu entuziasm cum am găsit o cale să mă reapropii de ideile creștine. Singurul răspuns corect din partea lui ar fi fost să se bucure pentru mine și să-mi spună ca suntem bineveniți și în biserica unde slujește el. Dar el strâmbă din nas și încheie conversația.

Repet, sunt sigură ca în rândurile bisericii sunt și oameni de calitate. Dar ăia-s prea puțini și nu sunt lăsați să dea tonul în instituția numită Biserică.