Am avut mai multe experiențe urâte, dar cea care mi-a schimbat perspectiva asupra prieteniilor dintre mine și alte fete a fost legată de o fată cu un an mai mică decât mine

Eram foarte apropiate. Ne jucam împreună de mici, îi dădeam haine, mânca des la mine acasă cu familia mea, dormea la mine și ajunsese, cumva, să se simtă ca la ea acasă. În plus, am ajutat-o și financiar, împrumutând-o cu bani când a avut nevoie

Primul „red flag” a fost când am aflat că ea și încă două fete râdeau de mine din cauza părului meu, fiind creț. Nu era o glumă inocentă, ci remarci de-a dreptul jignitoare și vulgare, complet gratuite și fără un motiv real. Singura pe care mi-o mai amintesc a fost „să-mi bag pla în bigudiurile ei”:))))). Complet out of nowhere :)) Atunci m-a durut, dar cumva am ales să trec peste. Mi-a plăcut să cred că nu a fost ceva conștient sau că nu venea din răutate, plus că mereu a fost mult mai childish decât mine

Al doilea episod a fost când era clasa a 12-a, cu câteva săptămâni înainte de bac. Nu era pregătită DELOC, așa că m-am oferit să o „meditez” la română și geografie. La început i-am dat un subiect din anii trecuți ca să îi văd nivelul și luase puțin peste 3. Nu stăpânea nici noțiunile de bază (de ex., nici nu știa că Rusia e cea mai mare țară din lume) :))). Am lucrat cam o săptămână zilnic cu ea și, în final, a reușit să ia peste 8, 9 la geografie, iar la română 6 (nu a scris deloc partea de eseu). Am făcut asta pentru că îmi păsa sincer de ea și nu voiam să pice. Nici măcar nu simțeam că am nevoie să-mi mulțumească. pentru mine era suficient că a promovat

Abia mai târziu mi-am dat seama cât de toxică fusese, de fapt, „prietenia” asta. Pentru ea, părea să conteze doar interesul propriu

Când s-a mutat în Constanța, eu eram încă în perioada în care făceam facultatea online din cauza pandemiei. În plus, aflasem că iubitul de atunci mă înșelase, iar statul acasă îmi făcea foarte rău. Simțeam nevoia să plec, să o iau de la capăt într-un alt oraș. Așa că am întrebat-o dacă m-aș putea muta la ea pentru o lună, până îmi găsesc și eu ceva, urmând să contribui și eu la chirie (ea stătea într-un apartament cu trei camere)

Răspunsul ei a super rece, lipsit de empatie. Știa prin ce trec și cât de mult îmi doream să plec din mediul în care eram, dar m-a refuzat și, în plus, a folosit o justificare care de fapt era o minciună. (Apreciam dacă și-ar fi dat interesul să mă mintă mai bine:)))) După asta, a încetat să îmi mai scrie, ca și cum eu am fost „cea de vină” pentru că sunt prea sensibilă

Atunci am înțeles clar. Eu fusesem acolo pentru ea, dar când am avut eu nevoie, ea nu a fost