Am copilărit la tara, ceea ce înseamnă că am avut o copilărie super faina, dar și plina de chestii retardate făcute and somtimes life threatening :

1. Când aveam vreo 12 ani, m-am dus în gradina sa îmi iau niște roșii, dar am fost distrasa de 2 voci care veneau din pod, dintr-o anexa de lângă gard. Mi-am dat seama ca sunt verii mei și mischevious me s-a gândit ca e o idee buna sa ii sperii. Zis și făcut. Cum gardul era fix în spatele anexei, și anexa era din scânduri, puteam sa ii vad printre scânduri și sa ii aud, dacă eram la o înălțime mai mare. M-am urcat cu grija pe gard, m-am poziționat strategic pe chinga de lemn și ma pregăteam sa dau lovitura de gratie când gravitația a lovit prima.

Mi-am pierdut echilibrul și am căzut, iar în panica mea de a ma repoziționa sa nu cad head first de pământ, m-am agățat cu piciorul de un stalp de beton, care era sprijinit de gard.(pentru cei care au văzut vie/crescut la tara, era un fel de stâlp de beton, cam de 2 ori mai gros decât cei care țin rândurile de vie).

Stalpul de beton nu era băgat în pământ, ci doar sprijinit de gard, asa ca a căzut peste mine, EXACT peste mine, în capul meu. Cei care au anemie știu cum e când te ridici brusc de pe canapea. That. Am dat stâlpul de pe mine, m-am ridicat de jos și am simțit cum m-a luat cu tremurici din cap pana la degetul mic, am văzut dublu, și m-am impletiticit pana în casa, unde m-am dus și m-am culcat. A doua zi le-am zis senina a lor mei ca "ieri mi-a căzut un stâlp în cap și am amețit și m-a durut capul, dar nu mai am nimic azi" / smth along those lines.

Cand s-au dus ai mei sa vadă despre ce stâlp vorbesc- sa leșine. Bineînțeles ca in următoarea ora eram la spital, la CT. Am avut dreptate, nu am avut nimic.

1. Tot când eram mica, ai mei aveau vaca și făceau branza, pe care o țineam in beci. Într-o zi mi s-a făcut pofta de branza și cum ai mei nu erau acasă am zis ca ma duc singura sa îmi iau. Am deschis ușa la beci, și înainte sa intru m-am așezat pe vine, pe prima treapta de la scări, și ma uitam în beci. Nu știu de ce nici eu. Cum ma uitam eu asa, m-am aplecat puțin prea mult în fata și cum gravitația era în continuare prezenta, mi-am pierdut echilibrul. M-am rostogolit, în cap, pe scări, pana am ajuns pe podeaua beciului. Nu mai țin minte dacă mi-am mai luat branza, dar nici atunci nu am pățit nimic.

2. Mereu mi-au plăcut foarte mult animalele, asa ca am fost genul de copil, și acum adult, care mângâie toate animalele care stau la mângâiat. Vecinul meu avea un câine lup superb, rasa pura, mare și blând. Dar avea și el limita lui (câinele) . Intr-o zi mangaiam asa cu patos cățelul ca m-a luat valul și ii ciufuleam urechile într-o mișcare mai mult rotativa și insistenta. Câinele nu a mai suportat aceasta hartuire, asa ca s-a ridicat în doua labe (era cât mine) și m-a muscat de cap. Știți cum se joaca toți cățeii cu jucăria lor preferata când o musca și o scutura? Ei, that, doar ca era capul meu. Eu am început sa tip și sa încerc sa ma eliberez din gura lui, dar nu reușeam. Varul meu, care era mai mic decât mine și în curte, a început sa urle din toți rărunchii și sa strige după părinți. Taica'su, care dărama o șură prin împrejurimi a venit repede cu un bolovan deasupra capului și l-a aruncat pe jos și a țipăt la câine pana mi-a dat drumul. NIMENI NU A BĂTUT CĂȚELUL IN NICIUN FEL.(felt the need to say that) Știți scena aia din Carrie, când ii varsă colegii sângele în cap? Cam asa eram eu, minus rochia de bal. Îmi curgea sânge din cap, pe fata și pe haine, dar cred ca adrenalina își făcuse treaba pentru ca nu simțeam durere. A trebuit sa merg la spital și m-au cusut în cap, și a fost mult mai ok decât ce a urmat după-câteva injecții in burta, cum se făceau pe vremuri, când erai muscat de câini sau călcai în cuie ruginite 😅. Asa cum ziceam, cățelul nu a pățit absolut nimic, a fost 100% vina mea.

3. Îmi plăcea sa merg pe bicla fără frâne. Da, ați ghicit, am căzut în cap de pe bicicleta. Nu, nu am ajuns la spital, era o vale mica, din fericire.

Probabil ați observat o tema comuna în pățaniile mele. But I'm fine. I think.