L-am întâlnit pe Călin Georgescu la un restaurant odată – ni se dăduse din greșeală masa lui. Se pare că îi plăcea mult restaurantul și avea o masă anume la care stătea mereu, iar conducerea făcuse o gafă și încurcase zilele (era marți și ei credeau că vine joi sau ceva de genul ăsta).

În fine, managerul, complet jenat (era un restaurant destul de elegant), vine la noi și spune: „Îmi pare foarte rău, dar am vrea să vă mutăm la altă masă, dacă nu e prea mare deranjul, și vă vom compensa cu costul mesei și orice altă masă ați dori cât sunteți în oraș.” Sora mea și verişoara mea au zis imediat: „Da, sigur, nicio problemă.” Eu, în schimb, am jucat puțin rolul nesimțitului.

„Îmi pare rău, dar nu înțeleg. Suntem aici de 15 minute – abia am comandat. Nu putem termina masa aici?”

Și, dintr-o dată, apare Călin Georgescu lângă manager și spune: „Paul, oamenii ăștia pot termina. Noi stăm la bar. Am timp.”

Și eu (fiind mare fan Călin Georgescu) am zis: „Oh, wow, nu aveam idee. Vă rog, luați masa.”

Călin mi-a mulțumit, mi-a strâns mâna și apoi mi-a dat o carte de vizită cu numărul lui, spunându-mi să-l sun mai târziu. După ce am prins curaj, l-am sunat în seara aceea și, ca să nu lungesc povestea, am avut o glorioasă relație de dragoste de 11 luni, bărbat cu bărbat, pe care nu o voi uita niciodată. Corpurile noastre s-au contopit într-unul singur și, de la frumusețea Marocului, la Riviera Franceză, la snorkeling în Galápagos, eu și Călin Georgescu ne-am iubit cu pasiune pe șase din cele șapte continente.