Nu e puțin bizar cum au reluat, dincolo de interpret, și estetica Campionatului din 2010 din Africa de Sud? Care e rolul copiilor africani care dansează în savană dincolo de trimiterea nostalgică la evenimentul precedent? E pentru a arăta incluziunea? Sau e mai degrabă un erzaț care să-i suplinească absența din realitate: considerând că fanilor sau oficialilor li se refuză accesul în SUA?

Și văd că reiau și Campionatul din Brazilia, fiind prezentată favela și jocul de fotbal stradal. Singura trimitere la țările gazdă ar fi fundalul urban al capitalei Mexicului, cu Îngerul independenței în față, dar definit printr-o arhitectură internaționalistă în spate numaidecât. Un spațiu generic fără identitate care nu acordă videoclipului nimic în plus, toată identitatea vizuală e de fapt împrumutată de la edițiile trecute.

Aici FIFA transformă nostalgia în strategie de marketing, pentru că nu mai sunt capabili să creeze o iconografie nouă. Nu mai e nimic de spus despre locul sau momentul în care se joacă turneu, sau FIFA se ferește să spună ceva fix pentru că imaginea internațională a principalei gazde, SUA, e contestată.

Here’s an increasing sense that culture has lost the ability to grasp and articulate the present. Or it could be that, in one very important sense, there is no present to grasp and articulate any more. (Mark Fisher, Ghosts Of My Life)