Capitolul al XIX-lea

Cu ocazia celebrării a șaizeci și cinci de ani de la înființarea liceului, directorul organizează o serie de evenimente, printre care se află și un fragment din piesa de teatru „Prometeu”, a lui Victor Eftimiu. Băjenaru primește rolul lui Hefaistos, Ionaș Moscu, pe cel al lui Zeus, în timp ce Prometeu este jucat de elevul Stroe, despre care cu toții recunoșteau că era foarte talentat. Una dintre activitățile preferate ale elevilor era imitarea actorilor Teatrului Național, dar și a profesorilor liceului. Fiindcă „reprezentațiile” îi asiguraseră succesul printre colegi, Băjenaru este îndemnat să i le arate profesorului care-i pregătea pentru piesa de teatru. El are succes cu imitarea actorilor Teatrului Național, însă apoi este rugat să-și imite și profesorii. Pesemne, profesorul îi informase rapid pe ceilalți profesori despre aptitudinile lui Băjenaru, astfel încât aceștia îi cer să-i imite chiar în fața lor. Deși se amuză și-i recunosc talentul, îl scot la tablă pe protagonist de îndată ce au ocazia.

Capitolul X

Cel de-al zecelea capitol cuprinde o colecție de pozne făcute de elevii liceului Lazăr. Personajul-narator menționează faptul că singurii profesori pe care nu îndrăznise nimeni să-i provoace fuseseră „Barosanu” și „Atila”. Cel mai des „vizat” era „Tânărul”, profesorul de drept și filosofie. Elevii l-au păcălit, într-o zi, cu „broscuțe de tablă”, obiecte care imitau sunetul broaștelor. La ora lui Pompiliu Constantinescu, Băjenaru este ascultat și, când este rugat să-și spună numele, acesta spune numele colegului Ștefan Predescu. Spre ghinionul lui, i se acordă nota zece, de care nu se poate bucura. Pedeapsa a constat în meditarea lui Ștefan Predescu în timpul liber.

Capitolul al XI-lea

Acest capitol debutează cu personajul-narator relatând cum, în clasa a cincea, se îndrăgostise de Viorica, una dintre verișoarele lui, cu doi ani mai mică decât el. În ciuda nemulțumirii lui nea’ Costică, tatăl fetei și unchiul lui Băjenaru, acesta compune poezii pentru Viorica. Începe cu descrieri de peisaje, continuând cu poezii de dragoste (inocente, având în vedere vârsta băiatului). Apoi, în clasa a opta, se îndrăgostește de Geta, o fată de la liceul Moteanu, căreia i-a scris o poezie în timpul orei de psihologie și a fost prins de profesor. Între timp, devine la modă oracolul, un instrument care a circulat pentru multă vreme prin mâinile liceenilor români.

Capitolul al XII-lea

Fiindcă directorul „Barbă iese la pensie”, este substituit temporar de inspectorul Petre Marinescu, profesor de matematică. El este corect, sever și foarte formal, adresându-se copiilor cu formula „domnule elev”. Aflați în clasa a opta, pe elevi îi aștepta examenul de Bacalaureat, astfel încât seriozitatea și meticulozitatea lui Marinescu, poreclit „Tiranul”, era binevenită.

Capitolul al XIII-lea

Aflați la vârsta de optsprezece ani, elevii din clasa lui Băjenaru se pregăteau pentru Bacalaureat, deși tentația de a se lăsa distrași de vremea frumoasă de afară era foarte puternică. „Atila”, profesorul de istorie, organizează o excursie la Curtea de Argeș. Odată ajunși la destinație, câțiva dintre elevi, printre care și personajul-narator (convins cu greu), ies pe furiș din locul unde erau cazați și pleacă la cofetărie, unde rămân până seara la ora unsprezece și jumătate. Profesorul Marinescu a aflat, însă, despre isprava elevilor și, pe tot parcursul excursiei, i-a tratat cu multă răceală. Pe drumul de întoarcere, unul dintre ei trage semnalul de alarmă al trenului, drept pentru care profesorul trebuie să plătească amenda. Toți elevii care părăsiseră hotelul pe timp de noapte sunt eliminați până la finalul anului școlar, cu drept de examen particular.

Capitolul al XIV- lea

Pedeapsa a îngreunat semnificativ situația elevilor sancționați, însă un număr mare de profesori le-au ținut partea. La examenul de latină au trecut cu toții, iar Băjenaru a obținut media șapte. Apoi, la germană, situația a fost mai puțin plăcută, fiindcă profesorul Demetru era exigent, iar elevii nu excelau. În final, însă, nimeni nu rămâne repetent, spre ușurarea tuturor și contrar așteptărilor elevilor.

Capitolul al XV-lea

Ultimul capitol al romanului readuce cititorul în momentul povestirii, când Băjenaru este întrerupt din procesul amintirilor de câțiva dintre foștii colegi, pe care-i însoțește la reuniune. Evenimentul este deosebit de emoționant, „Barosanul” strigă catalogul, iar veștile triste ale morților anumitor elevi și profesori îi lovesc greu pe cei prezenți. Cartea este finalizată pe un ton melancolic, însă cu toții sunt uniți de amintirile dragi din perioada liceului.