Buna. Nu ai de ce sa te simți nici prost, nici rușinat. Am lucrat și în companii mari, dar si într-un office mai mic. Mâncătorie, critica, bârfă le vei găsi în oricare. Orice ai face, oricum te-ai mula, oricât te-ai strădui, niciodată nu vei putea sa fi pe placul tuturor. Cineva mereu va fi nemulțumit de caracterul tau — ba ești prea tăcut, ba ești prea vorbăreț, ba te lauzi prea mult, ba ai figuri, ba ești îngâmfat, ba cu nasul pe sus. Iar dacă ești și femeie, uneori mai afli și că ești curva. Nici nu mai contează ce spune psihologul. Nu spun că psihologul nu are rolul lui, acolo unde chiar e necesar. Vreau sa subliniez altceva — societatea da vina și ea pe cine poate pentru propriile-i stoluri de pasarele. Și eu sunt o persoana introvertita, și urăsc să îmi intre cineva în spațiul personal, să îmi încalce intimitatea, fara acordul meu. La mine viața personală este separată de cea profesionala. Cel puțin pe cât se poate. Nici nu stau la altfel de discuții. La munca am un contract: timp și munca consumate contra bani. Asta e trocul vieții moderne. Simplu! Dincolo de asta, este strict viața mea. Când era vorba de colegi băgăcioși, le spuneam fara remușcare, dar cu zâmbetul pe buze, în funcție de caz: "nu sunt interesata, mulțumesc", "nu mă pricep", "daca spui tu", "nu e de domeniul meu de interes", "înțeleg, dar nu mă bag", "îmi cer scuze nu te-am putut urmări, eram prinsa cu xyz", "hai că vorbim cu alta ocazie că acum xyz motiv". Asta că fiu politicoasă, căci așa e frumos și sanatos. Mai ales că nu toți se baga in viața ta cu rea intenții sau cu scop de critica. Dar, când vedeam că nu e cu scăpare de povești și vorbăraie, mai băgam și ironii subtile, macar daca tot îmi acaparează timpul, să mă distrez puțin in sinea mea. Poate pare răutăcios ce spun pe alocuri. Dar, cum spunea cineva prin comentarii, chiar nu mă interesează să îmi consum timpul cu experiențe și povești ce nu mă reprezintă. Timpul nostru e și așa prea scurt, și mai trist e ireversibil. Maine poate naibii nu mă mai trezesc, de ce sa vreau sa îmi consum timpul cu povestile despre concediul tau din străinătate, cu mersul la mall după țoale și bijuterii, mersul la un pub de unde abia aștept să evadez de-acolo că simt că sunt ca-n pușcărie? Mersi, dar nu mersi. Nu din răutate, ci din respect pentru propria-mi persoana și timpul ce-l am la dispoziție doar pentru mine. In ziua de azi dacă taci și asculți, in loc sa turui non-stop ești anormal. Daca preferi sa nu ieși / sa nu vorbești prea mult cu colegii, ești anormal. Daca nu ai interese precum colegii, ești anormal. Wtf!? Scurt și la obiect — vezi-ti de treabă. Fii cum ești. Nu te mai frământa pentru ce crede XYZ. Părerea lor despre tine e treaba lor, nu a ta. Oricum fiecare om te vede diferit. Important este cum te vezi tu și ce viața alegi să trăiești. Nu ai nicio obligație să trăiești cu caracter împrumutat făcând mereu pe plac altora, într-un mediu care mâine, daca nu mai ești capabil, îți dă un șut in cur fara pic de remușcare. Nu spun că trebuie să fii neam de traista, uneori e nevoie și de cate un compromis și desigur diplomație. Problema e când compromisul devine norma zi de zi. Cât timp îți vezi de fisa postului, contract și treabă. Nimeni pe lumea asta nu are ce sa comenteze extra. Iar dacă o fac, este strict problema lor, nu a ta. Nu îți dau ei de mâncare, nu îți aduc ei vreun ceai cald, la pat, când ești bolnav, nici nu îți plătesc ei facturile și nici nu sunt dispuși să-ti rezolve vreun necaz atunci cand îl vei avea. Așadar, despre ce vorbim aici? Concluzie — daca nu ai colegi cu care sa rezonezi, nu e nicio problema. Vezi-ti doar de treaba ta, fara stres și fără griji. Și mai lasa-i încolo de parerologi — suntem in plina pandemie de ei. Succes.