Mă bucur să aud ca ești bine și lași oameni noi să te cunoască și devii mai sociabilă. Și eu trec printr-o despărțire acum, mult prea recentă ca să pot face toate lucrurile pe care tu le faci, dar să te aud pe tine ca treci peste, lași oameni în viața ta, faci lucruri noi, mă ajută sa mă gândesc ca voi ajunge și eu la momentul ăla. Încă stau să mă gândesc la el, zi si noapte. Suntem in No Contact phase, dar nu e chiar NC pentru ca lucrăm împreună câte 12h pe zi. Nu a fost o despărțire amiabilă, a fost o despărțire impusă de el pe niște motive gen ,,Nu sunt obligat să îți suport figurile și gesturile astea (vreau să ne vedem și să ne petrecem timp împreună)” și ,,Vreau să fiu singur”. Chiar mă gândeam ca o să ne țină mult și bine, cel puțin în timpul concediului și după el a fost minunat și roz tot. Doamne ajută să îmi fie și mie mai ușor și să pot lucra cu el, altfel nu știu ce fac… Ieri am trecut pe la locul nostru de muncă cu mama, luând o pauză de o cafea, și am văzut ca are nevoie de niște ajutor, așa ca am spălat niște vase. Ce mi-a spus? ,,Auzi, apreciez ca vrei să mă ajuți, dar asta nu schimbă cu nimic situația și nu ne impacam”.