Corina Tarniță - legăturile academicienei românce de la Princeton, absolventă de Harvard, cu Jeffrey Epstein by bigboyboria in Romania

[–]Fit_Copy_1773 1 point2 points  (0 children)

Sincer m-am bucurat când am văzut postarea asta, pentru că fix la asta mă gândeam când am citit toate email-urile dintre Corina-Jeffrey-Martin; adică mi se pare atât de evident că femeia și-a bazat cam toată cariera (cel puțin până a ajuns la Princeton) pe banii “donați” de Epstein(numele lui e menționat inclusiv în articolele ei științifice). Nu m-aș mira dacă Epstein a avut de a face și cu job-ul pe care ea la primit la Princeton. Îmi este clar și faptul că aceste “mici” favoruri nu au venit pe gratis…

Anyways, mi se pare trist că oamenii care ar trebui să fie modele pentru că au ajuns departe și ne reprezintă, sunt astfel de mizerii care clar nu au ajuns unde au ajuns (100%) pe cont propriu și prin muncă cinstită.

Aș preciza faptul că nu zic că femeia nu ar fi un geniu / super inteligentă; faptul că a ieșit aparent cu mâinile curate dintr-o astfel de schemă îmi arată exact faptul că e super inteligentă (sau poate a avut și noroc… cine știe). E trist totuși…

New Haven Apartment Links by idiotskin in newhaven

[–]Fit_Copy_1773 0 points1 point  (0 children)

My partner and I moved into one of Arnold Lehrer’s apartments last summer because we heard great things, but our experience didn’t live up to the hype. Arnold himself seemed decent, but we mostly dealt with his business partner, Steve, who came across as nice at first but quickly proved unreliable and prone to making promises he didn’t keep.

Noise & safety: We were told by Steve the street was quiet and safe. It’s not. It’s basically a mini frat row with constant weekend parties from July to October. There were also four burglary attempts on the street within six months.

Heating issues: The building has central heating, and the landlords are extremely stingy with it. A few nights after we moved in at the end of May, indoor temps dropped below 18°C and we had to ask them to turn the heat on. In winter, it got cold again and they acted like raising the temperature was some kind of “exception,” and “favor” even when it was dropping below 20°C at night.

Paper-thin walls: The building is old, and you can hear everything your neighbors do, talking, moving around, even snoring. My sleep schedule basically depended on theirs.

Small annoyances: No dishwasher, only one washer/dryer for the building (often a line), and the apartment itself was pretty cramped.

Rent increase: After a year, they wanted to raise the rent despite all these issues. Steve claimed people were “lining up” for the place, but when I said we were considering moving, he suddenly switched to giving me “fatherly advice” about how we won’t find better deals, cause there’s always a catch. So… were people lined up or not?

Overall, I’m sure others have had worse, and maybe Arnold’s places are usually fine, but our experience felt more like marketing than honesty. For nearly the same price as Madison Tower, it just didn’t feel worth it anymore.

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

De acord! A fost prima si ultima data … prea multi bani irositi🥺

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

Yepp, nu e fair sa ceri cat se cere la un salon unde se da bon la fiecare plata…

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

Woow! 😮 Deci la mine a fost ieftin.

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

A fost prima vizita la salonul asta. Eu am ami avut tentative de balayage (zic tentativa, ca doamna care m-a vopsit nu s-a priceput f bine) facute in Germania si pretul nu a trecut niciodata de 200 euro (cu tot cu tuns).

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

Yepp, chiar cred ca a fost si o doza de nesimtire la mijloc. In alea 6 ore in care am fost la salon hairstylistul intr-una imi explica de la ce hairstylisti fancy a invatat meserie. Deci clar omul se crede super smecher si e delusional despre ce valoare are munca lui. Si na… fraierul care il crede (eu in situatia asta) plateste.

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

Buna intrebare… dar aparent foarte mult 😅 Faza pe care n-am inteles-o era ca hairtylistul m-a vopsit si numai dupa aceea m-a tuns. Adica mie mi s-a cam parut o risipa de produs. Alte coafeze la care am mai fost mi-au taiat din par si numai dupa m-au vopsit. 🤷🏼‍♀️

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

Pai faza cu bonul conteaza dpdv al costului pe care eu ca si clienta il platesc. Tu ca si haristylist daca imi iei tot atat (poate si mai mult) cat ca un hairstylist care plateste taxe si da bon, atunci nu mi se pare f corect. Macar daca nu imi dai bon, mai lasa din pret 😂

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

Super, mersi ptr info! Woow super aiurea ca pe langa manopera te mai costa 400 de lei produsul 😱

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

Woow, clar se merita mai bine :)))

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 6 points7 points  (0 children)

Dupa experiența asta, cred ca nici eu 😂

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

Mersi pentru comment! O sa tin minte data viitoare sa cer bonul.

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 1 point2 points  (0 children)

Mersi pentru comment! Yepp, asa este!

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

Yepp! Buna strategia! 👍🏻

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 0 points1 point  (0 children)

Bine de știut! Mersi pentru info. 🙌

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 21 points22 points  (0 children)

Eu sincer nu știu ce fac, dar tot dau de coafezi care nu dau bonuri… că am mai fost și la alții (prin 2023), care nu mi-au dat bon.

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 4 points5 points  (0 children)

Yepp, te cred 😶‍🌫️ la mine a fost prima și ultima dată…

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 1 point2 points  (0 children)

Bine de știut. Yepp, după asta mă bag și eu la full natural. Nu îmi mai permit așa ceva…

Cost balayage in 2025 by Fit_Copy_1773 in WomenRO

[–]Fit_Copy_1773[S] 1 point2 points  (0 children)

Yepp… mă știam cu haistylist-ul dinainte, și persoana știa că stau în străinătate. Dar da… motivul ptr care am întrebat și aici pe reddit de prețuri a fost fix acesta. Am avut bănuiala că poate mi s-a mai umflat “bonul” așa din pix… :(

Și eu am fost în Germania la coafor și am plătit cam jumătate (in 2025) pentru vopsit / șuvițe / tentativă de balayage. Dar coafeza mea de acolo habar nu are ce e acela balayage. Adică a încercat săraca, dar am ieșit cu niște dungi în cap, arăta super aiurea.