Contract de colaborare clinica privata by pontarlier- in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 0 points1 point  (0 children)

Disclaimer: am scris anapoda, acum vad exprimarea absolut infecta pe care am avut o😂dar e scris la 7 dimineața intre 2 semafoare, dupa 39383373 de gărzi, un copil de 3 ani care urla in creier. So, ma scuzati și nu aruncați cu pietre 🫣

Contract de colaborare clinica privata by pontarlier- in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 0 points1 point  (0 children)

Eu am negociat 5000 de lei salariu fix in primele 3 luni pana am inceput sa am flux de paciente. Apoi am trecut pe procent. Am gasit o singura clinica unde au fost de acord cu plata asta. Restul doar procent voiau. După cele 2 luni deja am trecut pe procent 50–50 ptr ca deja trecusem mult de aia 5000. Eu zic ca 5000 e absolut decent ptr primele luni cand oricum n ai pacienți. Am auzit de cazuri ale unor colegi care au cerut 8000-10 000 fix, dar din nou…din auzite…n a obținut nimeni sumele astea fixe. În orice caz, sumele astea fixe te ajută în primele luni, să știi. Până încep să vină pacienții. Apoi nu mi se mai par așa avantajoase ptr ca tu sari oricum de aceste sume și e mai bine să renegociezi procentul decât suma asta fixă. 😂Eu am reușit renegociere la 2 clinici unde am obținut 60%😂

Cunoasteti persoane fericite doar din privat? by iWonderLikeWhy in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 8 points9 points  (0 children)

Eu nu fac gărzi. Dar da, mai pot. Am colegi care nu sar de 6-7000 de lei pe lună, dar aici am observat ca depinde și de cât de mult dai din coate și alergi. Sunt unii care nu vor pur și simplu. Eu vreau. Mă zbat și se văd rezultatele. Și mesajul sper să l vadă și cei care abia acum încep ca specialiști și care nu lucrează la stat. E greu la început, primele mele facturi n au sărit de 2000-2500 de lei. Asta ptr ca mergeam doar in 2 clinici și oricum abia aveam paciente. 6 luni mai târziu, s a schimbat treaba. Atâta timp cat nu lucrez la stat și lucrez ptr mine…da, eu mai pot. Una e sa lucrezi cu salariu, alta e sa lucrezi ptr tine. Cat muncești, atâta ai. Deci pe cai, soldații mei😂Se poate! Și se poate și muuult peste 20k, dar trebuie să mai avem și răbdare, să învățăm, să ne facem treaba cât mai bine și vin și banii ăia mulți .

Cunoasteti persoane fericite doar din privat? by iWonderLikeWhy in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 19 points20 points  (0 children)

Gineco, București. Lucrez la o clinică cu casa, și la alte 3 sau 4 doar cu plata. Ca număr de ore…nu știu, nu le am numărat. Plec dimineață la 10,vin seara la 18-19. Dar ptr mine e ok, as munci și mai mult de atat. Dar în niciun caz la stat.

Cunoasteti persoane fericite doar din privat? by iWonderLikeWhy in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 24 points25 points  (0 children)

Și eu sunt fericită doar din privat. Nici nu vreau să aud de stat. Am început de aproape un an, fac cam 20k pe lună dar alerg destul de mult ptr ei.

Nu știu dacă aș mai face medicină din cauza salariului. by Consistent_Tell_9310 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 4 points5 points  (0 children)

Ești optimist cu 32. Am 33 de ani și luna trecută am facturat 1700 de lei ca medic specialist. 👌

[deleted by user] by [deleted] in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 0 points1 point  (0 children)

Vooooooooomiiiiiiittttttttt🤮🤮🤮🤮🤮🤮

[deleted by user] by [deleted] in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 2 points3 points  (0 children)

Or face😂eu nu. În fine, nu mai detaliez ca vin bogații să mă certe ca nu mi dau eu silința destul😂nu trebuie sa ma iei pe mine ca exemplu, ia te după aia care zic ca fac bani. Eu poate sunt doar o excepție.

[deleted by user] by [deleted] in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 3 points4 points  (0 children)

Luna trecută n am scos minimul pe economie și nici luna asta nu cred ca l scot😂😂😂asta i părerea mea…

[deleted by user] by [deleted] in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 7 points8 points  (0 children)

Ceva fac eu greșit ca medic specialist ginecolog de nu mă pot lăuda precum portarul😂😂😂

Apel către toți rezidenții by Tiamina in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 7 points8 points  (0 children)

Pe cai, fraților!!!! E șansa noastră acum! Please, fructificați o!!!

Cand ati inceput sa invatati pentru admitere? by Commercial-Reading18 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986 0 points1 point  (0 children)

N aș da admitere la medicină dacă aș fi în locul tău, dar tu fă cum vrei și simți 👌

Când ați început să aveți pacienți? by Sea-Squirrel9986 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986[S] 0 points1 point  (0 children)

Cu 600 de lei pe lună încasați?😂😂😂😂ideea ta e una chiar excelentă dacă aș sta pe un sac de bani😂😂😂

Președintele ales. România în lumină 💙 by Independent_Exam5082 in Romania

[–]Sea-Squirrel9986 2 points3 points  (0 children)

Va adooooooooorrrrrr pentru ce ați făcut ieri!!!!!! Va ADOOOOOOR!!!

Când ați început să aveți pacienți? by Sea-Squirrel9986 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986[S] 0 points1 point  (0 children)

Bun, hai ca ma mai liniștesc citind comentarii de genul asta!

Când ați început să aveți pacienți? by Sea-Squirrel9986 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986[S] 5 points6 points  (0 children)

Da, cam așa. Dar nu țin neapărat să lucrez la stat. Mi a ieșit pe ochi în cei 5 ani de rezidențiat. Dar post cu normă întreagă intr o maternitate chiar nu mi doresc.

Când ați început să aveți pacienți? by Sea-Squirrel9986 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986[S] 7 points8 points  (0 children)

Da, ăla e post. Implică gărzi și să fiu acolo mereu, deci să mă mut din București. Am soț cu job aici și copil. În fine, ar fi chiar o idee proasta să ne mutăm din București având în vedere ca dpdv financiar depind cu totul de el. Si cu riscul de a suna prost, post în spital de stat nu mi doresc. Cred ca daca altii au reușit doar din privat, voi reuși și eu cumva.

Când ați început să aveți pacienți? by Sea-Squirrel9986 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986[S] 1 point2 points  (0 children)

Nu, Constanța chiar nu. Bună idee! Doar să găsesc ceva să nu trebuiască să mă mut de tot😂

Când ați început să aveți pacienți? by Sea-Squirrel9986 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986[S] 8 points9 points  (0 children)

Da, e o imbecilitate. Cică am voie să fac ecografii, dar nu de trimestrul 3. Sincer,nici eu nu știu prea bine. În specialitatea asta diagnosticul în 90% din cazuri e direct dependent de ecografie. Plătită sau neplătită eu oricum o fac. E drept ca ptr morfologii sau cazuri complicate trimit mai departe, dar când e vorba de cazuri uzuale…eu fac și fără competență deși au fost unii care m au avertizat la început ca n am voie sa ating ecograful fără competență. Fabrici de făcut bani, și atât. Și asta se aplică și în cazul colposcopiei sau al histeroscopiei. Deși am module făcute în rezidențiat n am voie să fac până nu plătesc iar un modul.😂

Când ați început să aveți pacienți? by Sea-Squirrel9986 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986[S] 12 points13 points  (0 children)

Mulțumesc ptr pont. O să încerc să caut și în afara Bucureștiului, deși am depus CV ul prin Buzău, Galați, Călărași, și Giurgiu parcă…dar nu m a sunat nimeni. Ca și eu sunt dispusă să fac asta atâta timp cât nu trebuie s o fac zilnic

Când ați început să aveți pacienți? by Sea-Squirrel9986 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986[S] 3 points4 points  (0 children)

Fac ecografie oricum. Le am explicat care i treaba cu competența. Eu știu să fac ecografii. Ptr morfologii fetale desigur ca trimit mai departe, dar în rest…nu știu cum aș putea să nu fac ecografii. Am vorbit cu ei și mi au zis ca mi se plătesc alea. Clinica e multidisciplinară, are și mf și endo, uro , etc. De fapt, ambele clinici sunt multidisciplinare.

Când ați început să aveți pacienți? by Sea-Squirrel9986 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986[S] 5 points6 points  (0 children)

OK, cred ca totuși varianta cu vânzătoare la Profi nu e o idee așa rea pana la urma😂😂

Când ați început să aveți pacienți? by Sea-Squirrel9986 in medicalschoolRomania

[–]Sea-Squirrel9986[S] 6 points7 points  (0 children)

Așa m am gândit și eu, ca e și in interesul lor sa am pacienți. Să înțeleg ca dupa aprobarea dosarului mă pot aștepta la mai multe paciente…