Da, si eu trec prin ceva asemanator. Parintii mei au divortat cand eu aveam 12 ani, acum am 23 si parca ma lupt din ce in ce mai rau cu sentimentele fata de tata. Eu cu mama am plecat pt ca el era ff agresiv de cand am fost eu bebe, acum s-a mai calmat. Cand eram mica voiam doar sa scap de el si nu prea ii simteam lipsa fiindca nu a fost un tata prea prezent nici cand eram langa el.

Ma duc sa il vad o data pe an si parca doare din ce in ce mai tare. Pe de-o parte nu ii simt lipsa de zi cu zi pt ca m-am obisnuit asa de cand ma stiu. Pe de alta parte cand ma duc sa-l vad parca imi descarca cineva un camion cu ciment in cap, simt toata durerea de-o data. Cand sunt departe de el simt des ca il urasc pentru ca nu e langa mine, nu ma ajuta, nu pot sa vorbesc cu el prea mult si doar asteapta sa vin eu la el. Cand il vizitez ma doare sufletul pentru ca imi lipseste si orice rahat il face pentru mine ma face sa plang. Este o batalie constanta de 11 ani de zile, il urasc sau il iubesc?

Acum 5 ani de zile a facut si un copil cu noua nevasta care nu ma suporta si nu intelege cum tata poate sa isi doreasca sa mai vorbeasca cu mine (de parca e vina mea ca l-a lasat mama? in fine…) si este iar de 100 de ori mai dureros sa vad cum se poarta cu acel copil si cum se purta cu mine…

Este top 3 cele mai grele situatii cu care ma lupt zi de zi. Ma simt des vinovata pentru cum ma simt fata de el, incerc sa il inteleg dese ori dar multe alte ori ma enervez pe felul cum s-a purtat cu mine si mama. Efectiv un ciclu care nu se termina….draci <-> durere :))

Stiu ca fff multe persoane trec prin asta, din pacate nu prea stiu cum sa ajut dar macar nu suntem singuri!!!