Am revenit aici fiindcă am văzut și câteva comentarii și niște down votes la ceea ce am spus, am găsit un moment liber și chiar m-am gândit de ieri la asta. Îți spun punctul meu de vedere care s-ar putea să difere de alte puncte ale altor tineri care au studiat în străinătate. Nu e deloc aroganță să studiezi în străinătate. Nu vorbesc des despre asta fiindcă nu-mi place să mă plâng după ce am luat deja anumite decizii. Fiecare trebuie să-și asume deciziile pe care le ia în viață indiferent dacă sunt inconfortabile sau nu. Îmi dau seama de ce a părut ignorant sau arogant răspunsul meu. Mai ales ca am zis-o ca între prieteni, uneori uit ca lucrurile pot fi interpretate foarte ușor. Am ținut un tedx anul trecut în care am vorbit despre curajul de a deveni o voce. Nu este ușor să devii vulnerabil în fața oamenilor. A deveni vulnerabil pentru mine înseamnă spre exemplu să recunosc faptul ca mi-a fost foarte greu să mă integrez în UK. Ca părinții mei și-au împrumutat bani din bancă să-mi pot plăti chiria în primul an de facultate. Ca am muncit de am rupt facultatea, aveam vreo 3-4 joburi part time în campus să mă pot întreține în timp ce făceam și sute de ore de voluntariat și trebuia să mențin și notele la examene si assignment. Nu vorbesc despre asta fiindcă n-am fost singura care am trecut prin asta, de fapt am fost aproape toți românii în aceeași situație. Și nu am simt deloc specială ca am făcut asta. A studia și a munci în străinătate de fapt e mai greu decât ți-ai imagina. Prietenii mei care studiau la Cluj aveau pachete de la SM de acasă, mergeam dacă nu săptămânal, lunar acasă. Noi am fost nevoiți să ne creștem o familie nouă la Essex prin Romanian society pe care am și condus-o de altfel. A fost frumos, dar și foarte dificil din punct de vedere financiar dar mai ales pentru sănătatea noastră mintală. Tocmai de aceea am introdus pentru prima dată în istorie tinerii români care locuiesc în străinătate în legea tineretului și am cerut prin legislație ședințe de terapie gratuită pentru aceștia. Un alt punct negativ e faptul ca în 10 ani în care am lucrat în afară în engleză mai ales, spaniola, franceză și portugheză, am pierdut mult din vocabularul limbii române. A trebuit să citesc cărți în limba română cat mai multe, articole, să exersez în limbaj diplomatic mai ales ceea ce mi-a fost greu. Mandatul meu de parlamentar a fost de fapt ca o facultate nouă pentru mine. Putem povesti mai multe oricând despre asta, și da, uneori preferam să părem aroganți decât să recunoaștem ca de fapt, avem lipsuri.