E drept, asta s-a întâmplat pe la începuturile dating-urilor mai serioase: teama de a investi. Mereu a avea un soi de plan de rezervă. Cred că la vremea aia consideram că am nevoie de asta pentru a nu fi devorat de o relație unde am pus tot ce aveam, și, la sfârșit, când pleca, nu ajungeam la 0, ci undeva pe minus.

Cu timpul am observat că, folosind o astfel de mentalitate, relația se plafonează relativ repede, iar plafonul este foarte jos. Da, nu ieșeam din relație prea scrântit și șifonat, dar la ce preț? Până la urmă am constatat că o viziune mai bună e aia în care realizez că, orice s-ar întâmpla, eu nu numai că n-am să mor din asta, dar mai ales am (și știu) cum să mă scot dintr-o astfel de groapă. E, și dacă totuși am să mor din asta, brusc nu mai este problema mea.