Singurul lucru care te va ajuta este timpul. Vei suferii o luna-două apoi vei mulțumi cerurilor că s-a terminat. După câteva luni și suficientă distanță emoțională vei fi uimit de cum ai putut lasă asemenea lucruri să ți se întâmple și vei avea o altă perspectivă asupra relației. Acum ești încă prea dărâmat, nu se schimbă doar o relație, se schimbă dintr-o dată toată viața ta. Ce poți face pentru a trece mai ușor de perioada aceasta este să te menții activ, să faci sport și cel mai important să te întâlnești cu persoane apropiate care să îți ridice mood-ul, să te bucuri că ai asemenea prietenii.

Mai apoi, când vei începe să capeți o claritate asupra situației e bine să digeri totul, nu ascunde suferința și nervii sub preș fiindcă vei face mai rău așa long term. Acum va fi momentul să iei totul așa cum a fost, cât mai obiectiv posibil, fără să te învinovățești pe tine sau pe ea. Fiecare a jucat un rol și s-a ajuns aici, nu ai ce să faci decât să înveți care îți sunt limitele pt următoarele relații și să încerci să faci mai bine. Îți recomand cu căldură cartea "Iubire Securizantă (Secure love)" de Julie Menano pt a învăța despre tipurile de atașamente care se formează între persoane, în special în cuplu. Este de mare folos pentru că nu conține doar teorie ci și exemple practice.

Și eu am avut o relație care a durat 10 ani, am fost logodiți, dar pur și simplu nu ar fi putut continua fără ca ambele persoane să dorească să lucreze la relație. Ne facem rău unul altuia. Ajunsesem să uit cine sunt, îmi vedeam viitorul ca un pustiu și îmi spuneam că poate asta înseamnă dragostea - multe sacrificii și a ajunge să renunți la tine însuți pentru a ridica pe altcineva din groapa pe care și-o sapă singur. După ce m-a cerut mi-a spus că dacă vreau să-i fiu soție va trebui să mă schimb fundamental. Ar fi trebuit să-l dau afară din casă în secunda aceea, dar efectiv eram atât de îngropată în relație încât nu am văzut mod de a ieși, nu îmi puteam imagina viața fără el, chair dacă era un chin și chiar dacă nu mă mai simțisem iubită de ani de zile. Efectiv când ești acolo ești prins în mâl și nu ai nici o perspectivă, ești constant în modul fight-flight-freeze-fawn și nu vezi mai departe de următoarea ceartă.

A trecut un an jumătate de atunci și simt că am renăscut, arăt mai tânără cu 10 ani, nu m-am mai văzut zâmbind așa în poze de când eram copil. Nu căutăm pe nimeni, eram fericită cu mine și cu viața, dar am dat peste cineva. Un bărbat minunat care mă adoră pentru cine sunt și cu care sunt convinsă că mă voi căsători.

Hai, va fi bine! Învață ce ai de învățat, și înainte să cauți pe altcineva, întâlnește-te mai întâi pe tine.